Laura M. Nicolae, studentă la Harvard, al cărui tată a scăpat de comunism, are un mesaj pentru colegii ei

Laura M. Nicolae, în vârstă de 21 de ani, studentă la matematică în cadrul universității Harvard, a împărtășit povestea tatălui ei în ziarul instituției, Crimson, în anul 2017. O poveste impresionantă.

Laura M. Nicolae are un mesaj pentru colegii ei: „Gândiți-vă de două ori înainte să îmbrățișați comunismul”.

„În 1988, tatăl meu, în vârstă de 26 de ani, a sărit dintr-un tren în mijlocul Ungariei, cu nimic altceva decât cu hainele ce le purta. Pe parcursul următorilor doi ani, a fugit de un regim comunist opresiv care l-ar fi omorât dacă l-ar fi prins din nou.

Tatăl meu a fugit de un guvern care și-a bătut, torturat și spălat pe creier cetățenii. Prietenul lui din copilărie a dispărut după a scris o insultă adresată dictatorului pe peretele toaletei din școală. Vecinii lui au murit de foame din cauza rațiilor alimentare menite să combată ‘obezitatea’. Pe măsură ce populația se diminua, femeile erau trimise la spital în fiecare lună pentru a se asigura că au rămas însărcinate.

Călătoria de evadare a tatălui meu l-a dus, în cele din urmă, în Statele Unite. S-a mutat în Midwest și s-a căsătorit cu o româncă plecată din România către America în primul minut după prăbușirea regimului. Astăzi, părinții mei sunt medici, în suburbia liniștită a Kansasului. Ambele lor fiice merg la Harvard. Ele sunt cele norocoase.

Aproximativ 100 de milioane de oameni au murit de mâinile ideologiei de care părinții mei au scăpat. Acei oameni nu își pot spune povestea. Le suntem datori să recunoaștem că această ideologie nu este un moft și că moartea lor nu este o glumă.

Luna trecută a marcat 100 de ani de la Revoluția Bolșevică, deși cultura colegiilor v-ar da exact impresia contrară. Portretizările comunismului din campusurile universitare vopsesc ideologia ca fiind revoluționară sau idealistă, ignorând violența autoritară. În loc să aprofundeze concepția noastră asupra lumii, colegiul ne învață să reducem una dintre cele mai distructive ideologii din istoria omenirii la un narativ unidimensional, igienizat.

Mergeți prin campusuri și probabil îl veți zări pe Ché Guevara pe câteva tricouri și insigne. Un student în al doilea an glumește pe seama faptului că a ales o specializare secundară în „ideologia comunistă și implementarea ei”. Noul Club de Stânga din campus caută „o perspectivă modernă” asupra lui Marx și Lenin, pentru a „atenua stigmatizarea conceptului de Stângism”. Un autor se plânge în aceste pagini că este greu să-i întâlnești pe comuniști aici. Pentru mulți studenți, susținerea ocazională a comunismului este un mod super, original de a se plânge cu privire la lume.

După ce am petrecut patru ani într-un campus saturat de memes și glume despre revoluțiile comuniste, colegii mei vor absolvi cu impresia că ideologia comunistă reprezintă o critică jovială a stării de fapt, mai degrabă decât o filozofie empiric violentă, care a distrus milioane de vieți.

Statisticile arată că tinerii americani ignoră cu adevărat trecutul chinuitor al comunismului. Potrivit unui sondaj YouGov, doar o jumătate dintre mileniști cred că sistemul comunist a reprezentat o problemă, iar aproximativ o treime crede că președintele George W. Bush a ucis mai mulți oameni decât liderul sovietic Stalin, care a ucis 20 de milioane de oameni. Dacă îi întrebi pe mileniști câți oameni a ucis comunismul, 75% nu vor ști să răspundă.

Poate că înainte de a glumi despre revoluțiile comuniste ar trebui să ne amintim că poliția secretă a lui Stalin a torturat „trădători” în închisorile secrete, prin introducerea de ace sub unghiile lor sau prin bătăi până la ruperea oaselor. Lenin a confiscat hrana de la cei săraci, provocând o foamete în Uniunea Sovietică care le-a determinat pe mamele disperate să-și mănânce proprii copii și pe țărani să dezgroape cadavre pentru mâncare. În fiecare țară în care comunismul a fost implementat, a rezultat în masacre, înfometare și teroare.

Comunismul nu poate fi separat de opresiune; de fapt, depinde de ea. În societatea comunistă, colectivul este suprem. Autonomia personală este inexistentă. Ființele umane sunt pur și simplu niște zimți într-o mașinărie destinată producerii utopiei; ei nu au o valoare proprie.

Mulți din generația mea au încețoșat realitatea comunismului cu iluzia utopiei. Nu am avut niciodată acest lux. Crescând, concepția mea asupra comunismului a fost una personalizată. I-am putut observa impactul durabil pe fețele membrilor familiei mele în timp ce spuneau experiențe din trecutul lor. Perspectiva mea față de această ideologie este radical diferită, pentru că eu cunosc oameni care i-au supraviețuit; rudele mele continuă să se gândească la prietenii lor care nu au supraviețuit.

Poveștile supraviețuitorilor pictează o imagine mai vie a comunismului, decât manualele pe care colegii mei le-au citit. Deși nu putem înțelege pe deplin toate atrocitățile care au avut loc sub regimurile comuniste, putem încerca cu disperare să ne asigurăm că lumea nu își va repeta niciodată greșelile. În acest scop, trebuie să spunem experiențele supraviețuitorilor și să luptăm împotriva trivializării trecutului sângeros al comunismului.

Tatăl meu și-a lăsat în urmă părinții, prietenii și vecinii cu speranța de a găsi libertate. Cunosc povestea lui pentru că ea reprezintă moștenirea mea; acum și voi știți această poveste pentru că eu o pot spune. O sută de milioane de alți oameni au fost reduși la tăcere.

O sută de ani mai târziu, să nu uităm istoria victimelor care nu au o voce, pentru că nu au supraviețuit scrierii poveștii lor. Și cel mai important, să nu fim tentați să o repetăm”.

Laura M. Nicolae
Sursă: The Crimson