MĂNĂSTIREA BÂRSANA – capodoperă a stilului maramureșean

Așezată într-un cadru natural de vis, îmbinând arta cu sacrul, eleganța cu rusticul, verdeața locului și albastrul cerului și sculpturile în lemn, Mănăstirea Bârsana din Maramureș este una deosebită, fiind apreciată pentru unicitatea complexului în care este situată și cadrul pitoresc de excepție. Este o mănăstire ortodoxă în județul Maramureș, având o existență de patru secole și fiind vestită prin biserica sa considerată ca una dintre cele mai înalte construcții din lemn la nivel mondial.

Mănăstirea aparține de Episcopia Maramureșului si Sătmarului și se găsește la 22 km sud-est de orașul Sighetul Marmației, la ieșirea din satul Bârsana, aproape de malul Izei. Bârsana este printre cele mai vechi localități si este atestată la anul 1326. La Bârsana au existat două vetre monahale: una în partea sud-estică a hotarului, în locul numit Valea Slatinei (Părul Călugarului), iar alta in partea sud-vestica a hotarului, pe dealul Humana, la izvoarele văii, care astăzi se numește Valea Hotarului, iar în documentele secolului al XIV – lea e amintită cu numele Valea Mănăstirii. Sihăstria de la Părul Călugarului, datând de pe la începutul secolului al XIV-lea si repede prefăcută în mănăstire de obște, va fi fost mutată, în a doua jumătate a aceluiași veac, dincoace de Iza, în locul numit La Poduri (Podurile Strâmtorii, devenite mai apoi Podurile Mănăstirii). Primele atestări documentare ce fac referire la Mănăstirea Bârsana datează din 1390; într-un document din 21 iulie 1390, referitor la proprietățile familiei voievodale Dragoș, este menționat un drum care se bifurca, conducând pe un braț în satul Bârsana, iar pe celălalt la mănăstire. Tot în acest document sunt menționate și Valea Mănăstirii și Dealul Popii. Într-un act de proprietate, din 6 noiembrie 1405, se menționează un „câmp al mănăstirii”. Alte mențiuni referitoare la mănăstire sunt descoperite în acte de proprietate ale familiei voievodale Dragoș, între anii 1408-1480, ultimul act făcând referire la Bartolomeu Dragfi, voievod al Transilvaniei.

Vechea biserică de lemn a fost construită în anul 1711 în locul numit Părul Călugărului de preotul nobil Ioan Ștefanca, împreună cu fiii săi și alți săteni, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru protecție în timpul ciumei mari din anul anterior. La 12 iulie 1791 mănăstirea a fost desființată, călugării au fost alungați și s-au refugiat în Moldova la Mănăstirea Neamț. Dupa desființarea mănăstirii, n-au dăinuit decat biserica si stăreția, pe care în 1806 credincioșii din Bârsana le-au strămutat chiar în vatra satului, unde se mai pot vedea și azi. Reînființarea mănăstirii era o nazuință mai veche a bârsănenilor, dar ea nu s-a putut concretiza decât după 1989. În anul 1993 s-a sfințit piatra de temelie și s-a început ridicarea noii biserici. Prin straduința Preotului paroh Gheorghe Urda și cu banii și munca credincioșilor din Bârsana, s-a ridicat una din cele mai mari biserici din lemn și o impozantă clădire pentru stăreție, chilii, trapeză, bucătărie și magazii. Episcopia a aprobat și a obținut de la Sfantul Sinod decizia de înființare a mănăstirii în anul 1993, cu obște de maici, conducerea obștii fiind încredințată monahiei Filofteia Oltean de la Mănăstirea Râmeț: „În 1994, Dumnezeu a adus-o sub cerul Maramureșului, de la Mănăstirea Râmeț, pe tânăra monahie Filofteia Oltean, rânduită ca stareță a noului așezământ. Fire energică și întreprinzătoare, cu simț artistic și zel ctitoricesc, Maica Filofteia a chivernisit și a vegheat, până la cele mai mărunte detalii, ridicarea întregului ansamblu mănăstiresc” (manastireabarsana.ro).

Ansamblul monahal a fost construit din lemn, după tradiția locală, sub direcția arhitectului Cordoș Dorel. Acesta este compus din: poarta specifică maramureșeană, turnul cu clopotnița, biserica, altarul de vară, chiliile călugărilor, capela (construită pe mai multe nivele), casa maiștrilor și casa (atelierul) artiștilor. Recent a fost construit Muzeul din incinta mănăstirii. În prezent, hramul mănăstirii se oficiază pe data de 30 iunie3: “Soborul Sfinților 12 Apostoli”, protectorii mănăstirii fiind cei 12 apostoli. Biserica mănăstirii, aflată la cca 100 de metri de stăreție și de chiliile obștii, are 57 de metri înălțime, 23 de metri lungime și 12,5 metri lățime, iar la demisol se află paraclisul mare al mănăstirii. Biserica propriu-zisă se află la parter, are un plan treflat, cu două abside poligonale. Spațiul este compartimentat cu pridvor, pronaos, naos, altar.

Pridvorul este construit din lemn de stejar sculptat cu ornamente specifice artei maramureșene. Turnul este plasat deasupra pronaosului și este prevăzut cu foișor si coif prelung. Intrarea în pronaos se face printr-o ușa masivă din lemn de stejar, sculptată. Există și o a doua intrare în naos pe partea nordică. Pronaosul este despărțit de naos printr-un perete din lemn în care este o ușă foarte largă pentru circulație. Altarul este separat printr-o catapeteasmă construită din lemn sculptat cu ornamente specifice artei maramureșene. Acoperișul de șindrilă de brad lucrată în stilul numit “coadă de rândunică” are streașina dublă și formează o adevarată dantelarie in lemn. În fața bisericii este altarul de vară, ridicat în anii 1996-1997, construit din lemn și acoperit cu șindrilă. Altarul de vară este elementul de arhitectură în jurul căruia pivotează întregul ansamblu monahal. În spatele lui, aghiasmatarul completează ansamblul mănăstiresc și se află într-un loc central. Acesta evocă construcțiile-anexă, de pe lângă basilicile paleocreștine în care se savârșea și se păstra aghiasma.

Turnul clopotniță cu gang, prin care intră mașinile, grupurile de turiști și pelerini, a fost construit in anii 1998-1999. La 120 m vest de biserică a fost ridicat corpul de chilii. Este o clădire tip vilă cu trei nivele: demisol, parter și etaj. Construcție din lemn pe fundație de bolovani de piatră cimentată și cu acoperișul din șindrilă cuprinde stăreția, trapeza, bucătăria, magazii, multe chilii și un paraclis. A fost construită în 1995-1996. Casa artiștilor, ridicată în partea de nord și puțin mai sus pe coastă, construcție din lemn acoperită cu șindrilă, a fost terminată în 1999. Aici sunt găzduiți oameni de creație, oameni cu preocupări artistice. In 1998 a fost ridicată și o casă a meșterilor, în stil maramureșean cu șarpanta acoperișului foarte înaltă și o verandă susținută de numeroși stâlpi din lemn, casa acoperita cu draniță. Așa cum este și numită, aici se hrănesc și odihnesc numeroșii meșteri care lucrează frumoasele construcții arhitectonice ale complexului monahal. Mai la vale de această construcție se ridică o construcție cu multe camere pentru adăpostirea numeroșilor pelerini și oameni în nevoie de ajutor. Accesul în incintă se face pe alei mărginite de gard jos, format din stâlpi de beton, îngrădiți cu nuiele de rachită, așa cum o cere tradiția maramureseana. Peste bordurile acestor alei sunt peluzele de iarbă și flori care întregesc frumusețea locului. Mai trebuie amintit că mănăstirea are și un atelier de pictură în care maicile pictează icoane pe sticlă si lemn.

Frumusețea idilică a acestor locuri, oferind cu prisosință clipe de profundă hrană spirituală și constituind un adevărat colț de rai, motivează sute de pelerini care vin zilnic să viziteze impozantul așezământ monastic. Toate construcțiile din Complexul Mănăstirii Bârsana, purtând unicitatea stilului specific maramureșean al arhitecturii populare, cu ornamente și dantelării deosebite, dar conținând, de asemenea, elemente gotice și bizantine, impresionează realmente. Se mai cuvine menționat că biserica veche, din lemn, reprezentând punctul cel mai atractiv al complexului monahal, a fost inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO.

Fotografii: Wikimedia

Dorin Nădrău
Tribuna.US