Mănăstirea Săpânța-Peri, cea mai înaltă construcție de lemn din lume

Mănăstirea Săpânța-Peri este un așezământ monahal din Transilvania, aflat pe teritoriul nordic al satului Săpânța din județul Maramureș. Ea contiună tradiția vechii mănăstiri ortodoxe din Peri ale cărei ruine se găsesc acum în zona localității Hrușovo din Ucraina.

Așezământul monahal Săpânța-Peri se află pe teritoriul nordic al satului Săpânța din Maramureș, județ reprezentând incontestabil o zonă a superlativelor și a obiectivelor turistice. Mănăstirea este una dintre bijuteriile acestui colț de țară, un loc pur și simplu fermeacător, biserica fiind considerată, de unii, ca cea mai înaltă construcție de lemn din Europa sau chiar din lume, după alții. Cu o înălțime maximă de 78 m, biserica mânăstirii Săpânța-Peri se situează în prezent pe locul 3 între lăcașurile de cult din România, după Catedrala Ortodoxă din Timișoara și Biserica Romano-Catolică Sf. Mihai din Cluj Napoca, și înaintea altor edificii impozante de zid, precum bisericile evanghelice din Bistrița sau Sibiu. Ea contiună tradiția vechii mănăstiri ortodoxe din Peri, ale cărei ruine se găsesc acum în zona localității Hrușovo din Ucraina.

Istoria locașului monastic începe cu secole în urmă. Numele mănăstirii de la Peri se leagă de celebra familie princiară a Dragoșeștilor.

Această prezență voievodală îndepărtată face ca în Maramureș, prin extensie, copiii să fie numiți „coconi“, aluzie directă la coconii domnești ai Evului Mediu românesc. Astfel, primul ctitor consemnat a fost Sas Vodă, iar „coconii“ săi, Balcu și Drag, sunt cei omologați de istorie ca fiind ctitori ai bisericii de piatră. Înainte vreme, aici funcționa o sihăstrie din lemn cu hramul „Sf. Arhanghel Mihail”, care era și ocrotitorul familiei voievodale.

Așadar, știm precis că la 13 august 1391, după ce mănăstirea a fost înzestrată cu bunuri si terenuri, la cererea expresă a celor doi, așezământul devine stavropighie patriarhală, cu drept de jurisdicţie asupra bisericilor din 8 ținuturi.

Începând din acele vremuri, aici a funcționat, timp de 312 ani, cu mici întreruperi, Episcopia Maramureșului. De aici, din acest loc, au păstorit zeci de vlădici ai Maramureșului și Sătmarului asupra poporului dreptcredincios, lipit de munții săi, de legea răsăriteană, de tradițiile sale, de limba sa ciudată pentru ocupanții vremelnici ai plaiurilor stramoșești.

Tot după 1391, mănăstirea își dezvăluie harismele de focar al vieții isihaste. Egumen Pahomie este cel care a susținut acest tip de viețuire; mai mult, acest călugăr exemplar a „exportat“ formula athonită și la alte vetre de sihăstrie, mai vechi sau nou înființate, ca Bârsana, Cuhea și Biserica Albă. Mănăstirea Peri a fost un centru de cultură pentru toți românii din Transilvania. Aici a funcționat o școală de copiști, adică de artizani ai manuscriselor care, într-o vreme nesigură, păstrau învățătura de credință pe suluri, pe pergamente, în volume legate în scoarțe de piele. Tot aici, s-au tradus pentru prima oara în limba română Psaltirea, Evanghelia și Faptele Apostolilor. În anul 1703, mănăstirea este distrusă și desființată, în urma răscoalei antihabsburgice conduse de ungurul Francisc Rakoczi al II-lea. Locul este abandonat aproape 300 de ani, pana cand parintele Grigore Lutai din Sapanta se gandeste sa o reinfiinteze, dupa eliberarea religioasa din 1989.

Biserica și construcțiile învecinate integrează elemente ale arhitecturii maramureșene tradiționale, aduse la dimensiuni care să impresioneze vizitatorii.

Actuala mănăstire a fost înființată în anul 1997, în hotarul satului Săpânța, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii Mănăstiri „Sfântul Arhanghel Mihail”, din Peri, Maramureș. Ctitorită de părintele paroh Grigore Luțai, după planurile arhitectului Dorel Cordoș, Mănăstirea Săpânța Peri a primit, din anul 2005, o obște de maici, care a continuat lucrările de construcție începute anterior. Biserica în stil maramureșean a mănăstirii a fost placată, inițial, cu 8,5 kilograme de aur, iar crucea, înaltă de șapte metri, la rândul ei, învelită cu patru kilograme de aur. Construcția se află pe malul Tisei și fost realizată între anii 1998-2003. Ulterior, au fost ridicate altarul de vară, clădirea stăreţiei, corpul de chilii, a fost introdus curentul electric, s-a amenajat drumul.

Biserica are o înălțime de 75-78 m, multe siteuri spunând că ar fi cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Impresionantă este scara care duce la paraclis, sculptată dintr-un singur lemn vechi de 300 de ani, la care s-a lucrat cu tesla și barda. Turla mănăstirii este vizibilă de la o distanță de cinci kilometri peste Tisa și poate fi admirată de românii din Transcarpatia, regiune a Maramureșului istoric rămasă în Ucraina.

Anual, mănăstirea, așezată într-un parc dendrologic în care există peste 36 de specii de arbori și 1000 de arbori seculari (unii având peste 300 de ani), primește sute de vizitatori, fermecați de constatarea că nicăieri pe pământul românesc verticala unei turle de biserici nu ilustrează mai elocvent chipul de cruce al sabiei Arhanghelului Mihail.

Dorin Nădrău
Tribuna.US