6-7 Octombrie 2018 MANIPULAREA mediatică a fost totală. Timp de 3 ani majoritatea covârşitoare a canalelor mass media a refuzat informarea co
6-7 Octombrie 2018
MANIPULAREA mediatică a fost totală.
Timp de 3 ani majoritatea covârşitoare a canalelor mass media a refuzat informarea corectă a cetăţenilor cu scopul iniţiativei: clarificarea şi securizarea definiţiei fireşti a căsătoriei în Constituţia României. Să nu se poată schimba “peste noapte” la presiuni externe sau ca urmare a deciziilor unor judecători.
S-a mizat continuu pe ventilarea unor numeroase dezinformări: faptul că se vor lua drepturile familiilor cu un singur părinte (una e definiţia Căsătoriei, alta e cea a Familiei), faptul că Referendumul e inutil (atunci de ce s-au unit împotriva lui?), faptul că o să scape Dragnea de la puşcărie (cum anume?!), faptul că nu ştii pe ce pui ştampila (deşi era avizat de CCR, un luminat intelectual opina că are dubii).
Invitaţi în platourile televiziunilor au fost permanent oponenţii cauzei, activişti şi ong-uri. Se discutau verzi şi uscate, numai miza reală nu: posibilitatea schimbării definiţiei căsătoriei prin presiuni externe sau activism juridic. În cele 3 săptămâni oficiale de campanie, într-un vacarm mediatic total, comunicarea mizei reale a fost imposibilă.
Cedând presiunilor externe sau folosind tema pentru scopuri cinice, electorale, clasa politică majoritar autodeclarată “creştină” a preferat TRĂDAREA. A tergiversat timp de 3 ani organizarea referendumului. Au plimbat proiectul de la Ana (Senat) la Caiafa (Camera Deputaţilor). Au atacat la Curtea Constituţională în repetate rânduri derularea proiectului (de la USR, PNL până la Preşedenţie). Unii au tăcut “mâlc” (ALDE). Alţii au făcut echilibristică intelectuală (PMP).
Când lucrurile nu au mai putut fi amânate, lovitura a fost finală (PSD): o perioadă extrem de scurtă pentru organizarea campaniei oficiale (3 săptămâni), o lipsă de claritate a întrebării pe buletinul de vot, intervenţii brutale ale autorităţilor locale în eliminarea bannerelor de campanie (deşi nu era proces electoral), primari dezinteresaţi în promovarea onestă a spiritului civic.
Atacul la persoanele care au valorizat principiile creştine şi au susţinut cauza a fost concertat. URA s-a dezlănţuit în numele toleranţei: etichetări precum fanatici religioşi / infatuaţi, denigrări în presă, ameninţări la nivel personal, forţarea demisiilor din posturi de conducere în cadrul unor instituţii publice, liberi profesionişti care nu au mai fost cooptaţi în cadrul proiectelor culturale, contracte reziliate.
Preşedinta Comisiei Europene a declarat zilele trecute că va face tot ce-i stă în putere pentru a se ajunge la suspendarea accesării fondurilor europene şi chemarea în faţa justiţiei a statelor membre UE care nu respecta drepturile persoanelor LGBTI.
Parteneriatul civil, inclusiv pentru persoane de același sex, ar putea fi reglementat anul viitor după decizia CEDO, care se aşteaptă să fie pronunţată împotriva României, după cum a declarat recent şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Statele care nu au avut o definiţie clară a căsătoriei în Constituţie au legiferat parteneriatul civil ca urmare a presiunilor şi activismului juridic. Ulterior, toate au ajuns la schimbarea definiţiei căsătoriei. Implicaţiile? Îndoctrinarea copiilor în şcoli, afectarea libertăţii de credinţă, adopţiile de copii de către cuplurile de aceleaşi sex.
Ce mai rămâne de făcut?
“Soluţia în fata injustiţiilor e una singură: să nu taci, să vorbeşti, să lupți! Să nu-ţi vezi de treburile tale, ci de treaba dreptăţii, care-i adevărata treabă a fiecăruia.” – Nicolae Steinhardt
Cu Dumnezeu înainte!
COMMENTS
Nu îmi aduc aminte să fi existat o manipulare mai mare și mai grosolană decât curentul anti-referendum (pentru familie) în istoria post-decembristă. Cu siguranță mai mare chiar decât manipularea FSN-ist-Iliesciană din 1990 când au fost tratați toți românii ca proști ne-experimentați cu democrația. Iar nota de plată pentru naivitatea cu care românii au ales să creadă manipulările grosolane anti-refererendum (în special ale așa-zișilor de dreapta USR, PNL, etc.) abia începe să prindă contur. Plata finală și costul final încă nefiind de conceput. Națiune adormită și bun de manipulat, în lipsa ei de credință autentică ți încredere deplină în Legea lui Dumnezeu. Nu pot să uit milioanele ce-au stat acasă. Dumnezeu va scoate la iveală totul și va răsplăti fiecăruia după nebunia lui. Cât despre mine și casa mea, mă bucur și mă simt onorat să fi fost clasat în categoria nebunilor care au luptat pentru realizarea obiectivului de a modifica art. 48 în favoarea păstrării valorilor morale ale familiei normale.
Un articol necesar si bine punctat. George Soros spunea: “Este mai usor sa mobilizezi oamenii impotrtiva a ceva, decat pentru ceva”, iar neomarxistii au folosit citatul, poate chiar cu resursele d-lui George Soros.
Traiesc in Romania si personal am simtit atacuri demonice din partea unor oameni in perioada celor 3 saptamani. Un coleg s-a dezlantuit intr-un mod extrem de urat strigand ca fac propaganda, managerul a blocat pe grupul institutiei pe toti cei care au sustinut deschis cauza referendumului, apoi ne-a chemat la discutii in birou. Ce am observat, a fost ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit si 6 luni mai tarziu, toti cei aprigi cu demersul referendumului, au fost concediati printr-o reorganizare interna, exceptand colegul de care am scris mai sus si incluzand managerul.
Subscriu concluzia lui Nicolae Steinhardt. Adaug postul si rugaciunea, cheia care descuie cerul, conform Bibliei.
Dumnezeu nu isi paraseste copiii care Il cinstesc si chiar daca nu ne-ar ajuta sa traim la umbra legilor moral-crestine, ce sunt 70-80 de ani, comparativ cu eternitatea!?
Va indemn sa traim dupa modelul nostru, Domnul Isus.