Mărturii înfiorătoare despre pogromul de la Bucureşti

Cum a devenit Ion Antonescu complice la uciderea evreilor

Evrei ucişi pe stradă, în abator sau în pădure, sinagogi distruse şi incendiate, case vandalizate. Acestea sunt nenorocirile care au însângerat Bucureştiul în zilele de 21, 22 şi 23 ianuarie 1941.

La Bucureşti, sunt comemorate în aceste zile victimele pogromului de la Bucureşti, care a avut loc între 21 – 23 ianuarie 1941. Cu această ocazie, a avut loc o ceremonie religioasă exact în locul masacrării a 89 de evrei în pădurea Jilava, pe Şoseaua Giurgiului. Pe locul unde au sfârşit sufletele nevinovate a fost montată o pancartă care să amintească trecătorului de masacrul care a avut loc în urmă cu 77 de ani, în timpul rebeliunii legionare.   Mărturii emoţionante ale evreilor care au fost victime ale pogromului sunt strânse într-o broşură realizată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Comunitatea Evreilor din Bucureşti şi Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, publicată la data comemorării a 77 de ani de la masacrul de la Jilava şi pogromul de la Bucureşti.

Contextul istoric 

Situaţia evreilor din România s-a înrăutăţit din anul 1938 şi s-a acutizat după venirea la putere a lui Ion Antonescu şi a legionarilor, în septembrie 1940. Cei care aparţineau cultului mozaic au fost deposedaţi de drepturile cetăţeneşti, marginalizaţi economic şi supuşi persecuţiilor. În tot acest timp, Ion Antonescu a tolerat violenţele împotriva evreilor.  La 20 ianuarie 1941, situaţia a escaladat, după ce legionarii au început să captureze evrei pe străzile Bucureştiului. Un prim grup a fost dus la Prefectura Poliţiei Capitalei, iar oamenii au fost bătuţi, interogaţi şi umiliţi.

În următoarele zile, legionari şi locuitori ai Capitalei au mers în cimitirele evreieşti, în special Văcăreşti şi Dudeşti, unde au bătut şi sechestrat evrei, au profanat morminte. Apoi, au devastat şi prădat locuinţe şi magazine evreieşti. Nu s-au oprit nici la poarta sinagogilor, pe care le-au incendiat.

Tactica lui Ion Antonescu 

În Capitală la acel moment nu mai existau forte de ordine, iar evreii agresaţi sau prădaţi nu aveau cui să ceară ajutorul. Conform mai multor surse, şeful statului a lăsat în mod deliberat să se instaureze haosul pentru a-şi putea pleda cazul în faţa germanilor. „Tactica mea era ca să fie discreditaţi pentru că făceau orori şi lumea să fie contra lor“, a recunoscut Antonescu mai târziu. Această tactică cinică s-a soldat însă cu mulţi morţi. Evreii sechestraţi au fost duşi la câteva centre legionare, care au devenit centre de tortură. Reţinerile s-au făcut fie pe baza unor liste, fie au fost luaţi la întâmplare de pe stradă sau din casele lor.

Pe 23 ianuarie, o parte dintre cei reţinuţi şi închişi la Prefectura Poliţiei au fost duşi la Abatorul Comunal de pe Splaiul Dâmboviţei şi ucişi. Însă, cel mai mare masacru a avut loc în pădurea Jilava, unde au fost împuşcaţi 89 de evrei. Trei au scăpat şi au putut depune mărturie ulterior.

Cum a scăpat rabinul cu viaţă. Fiii său au fost ucişi în pădurea Jilava

Unul dintre supravieţuitori, rabinul Herşcu Guttman, a povestit după război, că o bandă de legionari a intrat în casa sa, de pe strada Vasile  Adamache, în noaptea de  21/ 22 ianuarie. Erau înarmaţi cu răngi de fier şi au început să lovească în stânga şi în dreapta. Casa a fost jefuită, iar rabinul şi cei doi fii ai săi, Iosef şi Iancu, au fost urcaţi într-o maşină şi duşi la centrul „Inginer Gh. Clime“ al Corpului Muncitoresc Legionar, unde au fost maltrataţi mai mulţi evrei. Rabinul şi fiii săi au fost urcaţi în podul clădirii, bătuţi şi batjocoriţi. Apoi, li s-au luat banii şi obiectele de valoare. La scurt timp, au fost urcaţi într-un camion, alături de alţi zeci de evrei, şi duşi la pădurea Jilava.

„La un moment dat, uşa camionului s-a deschis în spate. Am văzut că ne aflam pe o şosea în plină pădure, fără ca să ştiu unde anume. În uşă se aflau cinci sau şase legionari, înarmaţi cu pistoale, care au început să ragă din maşină câte doi dintre evrei pe care îi împuşcau tot aşa câte doi,, cu o iuţeală vertiginoasă. La un moment dat am fost coborât şi eu cu cei doi fii ai mei, care mă ţineau strâns, unul de un braţ, altul de celălalt. Fiul meu mai mare, Iancu, a început să se roage de unul dintre ucigaşi să ne cruţe viaţa, fiindcă nu am făcut niciun rău nimănui, pentru că eu sunt rabin şi pentru că acasă au mai rămas copii mici. Legionarul a ripostat: «hai repede, jidane, nu întinde vorba!». În jurul nostru se aflau o sumedenie de cadavre, fiindcă maşina noastră era ultima care a sosit. Ameţit, sau poate instinctive, m-am lăsat la pământ,, am auzit împuşcături, nu am mai ştiut ce se petrece cu mine. Am simţit însă cum fiul mei mai mare, atârnat de braţul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puţin şi a horcăit. Iară nu ştiu ce a fost după aceea. Poate că am leşinat.

Când m-am trezit, era ziuă şi un ostaş pe care l-am văzut venind de departe, mi-a strigat: «Nu mai sta acolo jidane, că o să te împuşte!». Nu ştiam unde sunt, am văzut că fiii mei sunt amândoi morţi şi plini de sânge şi m-am gândit să plec pentru a încerca să-i înmormântez. Am pornit pe şosea înainte, dezbrăcat, ameţit, în plină iarnă, pe zăpadă, şi am ajuns la o casă, care apoi am aflat că este primăria Jilava, unde am fost luat în primire de un grup numeros de legionari şi băgat într-o camera, unde am mai găsit vreo zece evrei care scăpaseră de masacrul din noapte. Am fost bătuţi şi aici, iar seara, imediat ce s-a întunecat, am fost băgaţi cu toţii într-o maşină şi duşi din nou în pădure, unde s-a repetat exact scena din ajun: tot aşa am fost traşi câte doi şi împuşcaţi cu repeziciune , după acelaşi sistem.

Nu ştiu nici eu cum mi-am dat seama că trăiesc şi de astădată, că n-am fost împuşcat. După puţină vreme s-a oprit în dreptul grupului de oameni împuşcaţi, aflaţi într-o baltă de sânge, o căruţă cu mai mulţi indivizi, care au început să ne dezbrace. Când mi-a venit şi mie rândul la dezbrăcat şi-au dat seama că sunt viu şi mi-au spus: «Tot n-ai scăpat de moarte, jidane! Dar ia-o pe drumul acesta şi poate vei scăpa!» am ajuns tot la primărie, am fost iar luat în primire d legionari şi iarăşi aruncat în aceeaşi camera pe care o cunoşteam din ziua precedent. Aici am fost păzit de un legionar cu arma la umăr, care a început să-mi smulgă firele din barbă şi să-mi spună că voi fi împuşcat“. Rabinul a scăpat după ce soldaţii au preluat toate obiectivele ocupate de legionari.

Morţi aruncaţi pe drum

Dar nu toţi au fost executaţi în Jilava, ci în propria casă sau pe stradă. Din publicaţia „Realitatea evreiască“ aflăm de alte destine care au sfârşit tragic. Greu încercată a fost şi familia Rosenthal, care locuia pe bulevardul Elisabeta nr. 6, deasupra cinematografului Trianon, care apoi s-a numit Cinema Bucureşti). La ora 11 dimineaţa, o bandă de legionari însoţiţi de proprietarul cinematografului Trianon, Ştefănescu, au pătruns în casă, pe care au devastat-o şi prădat-o de la mobile, bijuterii până la aşternuturi şi bani. Întreaga familie a fost arestată şi condusă spre ieşire în stradă. În învălmăşeală, fiul cel mic Nathan şi Roza au reuşit să scape. Trupurile părinţilor şi ale fiului cel mare, Henry Rosenthal, au fost găsite aruncate pe şoseaua Mihai Bravu.

S-au aruncat de la etajul trei

Iancu M. Aron, proprietarul magazinului Zebra din strada Bărăţiei 27, locuia în aleea Sardonei nr. 6, alături de verii şi cumnatul lui. În seara de 22 ianuarie, toţi bărbaţii din imobil au fost bătuţi crunt, arestaţi şi duşi la Prefectura de poliţie. Bătuţi cu sălbăticie cu palmele, cu patul puştii sau cu vâna de bou, doi dintre ei se aruncă pe fereastra de la etajul trei.  Amănunte terifiante se găsesc şi în dosarele de pensie IOVR depuse de unii urmaşi ai celor decedaţi. Rebeca Segal Berghoff depune mărturie pentru soţul său. Elias Berghoff era născut la Iaşi, la 1 august 1910, cu studii de medicină la Universitatea din Paris, unde obţinuse titlul de doctor în 1937. Echivalase diploma şi obţinuse în aceleaşi an dreptul la liberă practică în România. Este arestat încă din 20 ianuarie când venea de la un pacient, după cum relatează soţia. Disperată, aceasta a apelat la un cumnat, avocatul Leon Blimes, care locuia împreună cu socrii săi, părinţii lui Elias, pe care l-a trezit din somn în dimineaţa lui 21 ianuarie. După ce a strâns o sumă de bani pentru o eventuală răscumpărare, Leon a pornit în căutarea cumnatului, sfârşind prin a fi arestat, torturat toata ziua de 22 şi executat împreună cu el prin împuşcare.

Găsit mort în zona abatorului

Ana Iacobsohn Katz, văduva lui Pincu Katz (recăsătorită Lempel), de profesie pictoriţă, a depus dosarul în numele fetei lor, Mya Brigitte Katz, născută în 1937. Pincu Katz se născuse în 1901, la Piatra Neamţ, era inginer chimist, cu diploma de la Facultatea de Ştiinţe din Lyon, 1925, avocat înscris la Baroul Neamţ din 1932, apoi în Baroul Ilfov din 1934 şi căsătorit din 1934, în Bucureşti. A fost ridicat de acasă în ziua de 20 ianuarie şi executat pe 23 ianuarie prin împuşcare. Certificatul IML preciza că „a fost găsit mort pe Splaiul Unirii în dreptul abatorului comunal… moartea lui Pincu Katz a fost violentă. Ea se datoreşte fracturării craniului şi rănirii creierului cu un proiectil de armă de foc care a avut orificiul de intrare în regiunea submentonieră şi orificiul de ieşire în regiunea occipitală (în ceafă). Distanţa de la care s-a tras nu se poate preciza“.

Statisticile arată că în zilele pogromului au fost incendiate şi devastate 25 de temple şi sinagogi. Au fost jefuite 616 magazine şi 547 de locuinţe.

ADEVĂRUL