Mediocritate Artificială: Pericolul Inteligenței Artificiale în educație

Este posibil ca mulți studenți să nu aprecieze importanța de a se dedica ei înșiși, mai degrabă decât de a folosi inteligența artificială, dar trebuie să-i încurajăm pe cei care o fac. Ar trebui să îi încurajăm pe studenții promițători cu certitudinea că merită să urmărim excelența în educație, dar că aceasta necesită parcurgerea unui drum greu.

Textele generate de inteligența artificială suscită speranțe uriașe în ceea ce privește potențialul nelimitat. Programe precum Chat GPT și GrammarlyGO par a fi niște făcători de minuni. Ele „împuternicesc”, „asistă” și „inspiră” utilizatorii lor. Dar, după primul semestru complet de apariție omniprezentă a ChatGPT în sălile de clasă americane, există motive întemeiate pentru a crede că, departe de a-i ajuta pe studenți, chatbots pun în pericol însăși posibilitatea unei educații serioase. Chatbots înlocuiesc învățarea disciplinată cu o sugestibilitate nechibzuită și îi încurajează pe studenți să evite să își exercite judecata practică. Profesorii trebuie să transmită realitatea dură că utilizarea unui chatbot pentru a sări peste etapele unei teme care necesită organizarea propriilor gânduri și cercetări nu este doar necinstită, ci și abrutizantă. Exclude excelența și încurajează mediocritatea, analizează Michael R. Gonzalez pentru Public Discourse.

Transformarea educației

În ceea ce privește educația, entuziasmul față de chatbots nu se datorează doar entuziasmului față de un gadget care a trecut testul Turing – celebrul punct de referință al inteligenței artificiale, care s-ar putea să nu fie atât de important pe cât se credea anterior. Această realizare îi uimește pe unii privitori, făcându-i să creadă că ChatGPT este pe cale să devină sentimental. Cu toate acestea, adepții adevărați ai chatbot-urilor educaționale speră la o schimbare radicală în educația însăși. De fapt, ei percep asistenții chatbot ca fiind dezvoltarea care va moderniza în sfârșit predarea și învățarea.

Tehnologia ar trebui să îmbunătățească eficiența educației, ajutându-i pe elevi să evite dificultățile care altfel i-ar încetini. Se spune că chatbots îmbunătățesc experiența educațională a elevilor prin sugestii care duc la o scriere mai personalizată, ajutându-i să producă „cea mai bună lucrare a ta mai repede”, așa cum susține Grammarly despre chatbotul său.

Cei mai entuziaști inovatori susțin că ChatGPT elimină ineficiențele retroactive din procesul de învățare. În trecut, profesorii transmiteau informații pe care elevii trebuiau să le rezume și să le repete. Se presupune că ChatGPT permite o abordare mai sofisticată care produce „transformatori de cunoștințe, mai degrabă decât distribuitori de cunoștințe”. Aceasta face acest lucru ajutându-i pe elevi să sară peste etapele inițiale mai dificile ale temelor, în care aceștia tind să se blocheze încercând să condenseze fapte și să-și organizeze gândirea.

Un articol din MIT Technology Review descrie cu satisfacție un profesor care le cere acum elevilor săi să adnoteze argumentele generate de inteligența artificială în loc să le redacteze ei înșiși, lăsându-i să se concentreze pe faza critică de editare, în loc să se concentreze pe munca inițială de sintetizare și procesare a informațiilor pe cont propriu.

Toate aceste speranțe se bazează pe presupunerea că realizarea unui prim proiect sau organizarea cercetării este ca și cum ai redacta un e-mail de rutină. Dar este oare adevărat că adevărata educație nu începe decât atunci când lucrurile „se pun în mișcare”? Presupusele obstacole pe care chatbots ne ajută să le ocolim sunt doar niște hopuri pe drum, sau s-ar putea ca dificultățile pe care le întâmpinăm să fie o parte vitală a ceea ce este necesar pentru a învăța într-un mod serios și durabil?

Inteligența artificială și cultura confortului

Infatuarea cu inteligența artificială educațională este simptomatică pentru ceea ce Greg Lukianoff și Jonathan Haidt numesc „alinarea minții americane”, mișcarea din învățământul superior de a proteja studenții de disconfortul psihologic. În contrast cu tradițiile mai vechi care pun întrebări incomode și subliniază virtutea conformității cu adevărul, chatbots se adresează iluziei că învățarea, scrierea și cercetarea ar trebui să fie ușoare. Ca și în cazul altor inovații educaționale, scopul este de a îmbunătăți performanța prin simplificarea procesului – adică prin faptul că îl face mai puțin provocator.

Dar educația serioasă este provocatoare. Profesorul eficient opune partea radical curioasă a minții elevului la partea indolentă și mulțumitoare. Scopul unei predări excelente, după cum a spus Jacques Barzun în Teacher in America, este de a transforma un elev, „prin natura sa un mic imitator, într-o creatură independentă, care se autopropulsează, care nu poate doar să învețe, ci și să studieze – adică să lucreze ca propriul său șef până la limita puterilor sale”. Un „co-creator” de inteligență artificială conceput pentru a face scrisul încântător prin adaptarea temelor pentru acasă în funcție de stilul și starea de spirit preferate împiedică genul de independență pe care o cultivă educația serioasă.

Nu este nevoie să apelăm la autoritatea „vechilor metode” pentru a respinge aspirația de a învăța fără fricțiune. Psihologul Robert Bjork a confirmat necesitatea unor „dificultăți dezirabile” în educație. Bjork a constatat că „condițiile de învățare care fac ca performanțele să se îmbunătățească rapid adesea nu reușesc să sprijine retenția și transferul pe termen lung, în timp ce condițiile care creează provocări și încetinesc ritmul de învățare aparentă optimizează adesea retenția și transferul pe termen lung”.

Cu alte cuvinte, practicile care par pragmatice, deoarece cresc notele și obțin aprobarea elevilor, nu funcționează. Sarcinile de grup lejere, sesiunile de recapitulare din a unsprezecea oră și evaluările necomplete nu fac decât să liniștească. În schimb, Bjork a descoperit că metodele consacrate de testare frecventă, de penalizare a învățatului la repezeală și de evaluare cuprinzătoare (toate practici pe care elevii au tendința de a le detesta) sunt exact cele care fac ca lecțiile să reziste. Un pic de fricțiune – ceea ce tehnologia educațională încearcă să depășească – este exact ceea ce mintea are nevoie.

Înțelepciune practică și arta de a scrie

Generarea de text prin inteligență artificială îi oferă elevului ceea ce dorește într-un mod aparent rațional, dar fără a implica raționalitatea proprie a elevului. Nu este nevoie să te gândești la ceea ce spui atunci când folosești un asistent AI generativ. Mai degrabă, procesul de scriere va fi mai eficient în măsura în care studentul nu se gândește la asta. Pentru a personaliza scrierea, elevul nu trebuie să fie implicat personal în descoperirea cuvântului sau a frazei care urmează să fie folosită. Speranța de a obține o învățare fără fricțiuni prin intermediul asistenței AI se bazează pe credința că putem ocoli judecata sănătoasă – o calitate care nu este deloc distribuită în mod egal.

Dar descoperirea este esența compoziției. Aristotel și Cicero definesc retorica drept arta de a descoperi (sau inventa) mijloacele de a convinge. Ca mijloc al retoricii, scrisul este euristic (cuvânt pe care îl moștenim din grecescul eureka, „am descoperit”). Ea implică judecata practică, nu certitudinea matematică, pentru a descoperi cum să comunici un argument coerent într-o manieră care să se potrivească cititorului tău.

Astfel, scrisul este mai aproape de tâmplărie decât de programarea calculatoarelor. Necesită o capacitate de judecată – pentru ceea ce anticii numeau „înțelepciune practică” – pe care modelele de limbaj AI nu o au. (ChatGPT mi-a mărturisit că un generator de limbaj AI va avea întotdeauna nevoie de „gândire critică umană” pentru a-și calibra răspunsurile). Așa cum spunea unul dintre cei mai buni profesori de scriere: „Scopul unei propoziții este de a da o sentință”. Dacă nu acționezi ca un judecător prudent asupra cazurilor dificile, pur și simplu nu scrii. Mai mult decât atât, pur și simplu nu gândești.

Apelând la excelență

Profesorii trebuie să continue să descurajeze utilizarea programelor de inteligență artificială pentru a produce teme (în totalitate sau parțial). În acest scop, programele de detectare a AI, precum Turnitin, sunt benefice, la fel ca și examenele scrise de mână, iar examenele orale sunt deosebit de potrivite pentru evaluarea cunoștințelor elevilor în afara temelor dactilografiate.

Cu toate acestea, avem nevoie de mult mai mult decât o simplă poliție: profesorii trebuie să le transmită elevilor lor promițători că utilizarea inteligenței artificiale plictisește și mediocrizează mintea. Într-o scrisoare atribuită Sfântului Toma d’Aquino, găsim aceste maxime contopite: „ea quae legis et audis, fac ut intelligas; de dubiis te certifica”, în traducere liberă: „Asigură-te că înțelegi ceea ce citești și auzi; rezolvă-ți singur îndoielile”.

Excelența morală și cea intelectuală se intersectează în acest punct: Nu există substitut pentru responsabilitate. Fie te supui disciplinei necesare pentru a atinge un standard serios, fie îți externalizezi mintea (și sufletul) către un „asistent” ispititor care satisface dorința viscerală de confort.

Profesorii ar trebui, de asemenea, să fie ecoul (și să aplice) adevărului dur al educației pe care C. S. Lewis îl articulează atât de clar: „Virtutea nu este democratică; ea este obținută de cei care o urmăresc cu mai multă ardoare decât majoritatea oamenilor. Adevărul nu este democratic; el cere talente speciale și o industrie specială la cei cărora le acordă favorurile sale”.

Cei care au grijă să citească, să asculte, să pună întrebări și să scrie bine sunt investiți într-o afacere lăudabilă. Profesorul ar trebui să îi onoreze pentru că au ales această cale mai dificilă atunci când majoritatea colegilor lor s-au mulțumit cu interogări pe Google. Este posibil ca mulți elevi să nu aprecieze importanța de a se aplica mai degrabă decât de a folosi AI, dar trebuie să îi încurajăm pe cei care o fac. Ar trebui să îi încurajeze pe studenții promițători cu asigurarea că merită să urmărim excelența în educație, dar că aceasta necesită parcurgerea unui drum greu.

Viciu și tehnologie

S-ar putea spune că chatbots nu sunt în mod inerent un obstacol în calea unei educații serioase. Ce se întâmplă dacă un student folosește pur și simplu un program precum GrammarlyGO ca instrument, fără a lăsa ca acesta să împiedice gândirea independentă?

Din nefericire, problema este legată de utilizarea chatbots, nu doar de abuz, așa cum se afirmă adesea în mass-media populară. Shilo Brooks a scris recent despre noțiunea de „tehnologie naturală” în cartea lui Antón Barba-Kay, A Web of Our Own Making, explicând că o astfel de tehnologie este „atât de intuitivă și de ușor de utilizat încât oamenii nu au senzația că folosesc ceva exterior lor”. Chatbots sunt concepute pentru a facilita gândirea și scrierea fără fricțiune. Nimeni nu ar bănui vreodată că spellcheck ar fi capabil să satisfacă astfel de promisiuni (după cum știm cu toții, abia își îndeplinește sarcina pentru care a fost creat).

Un student care se hotărăște să folosească chatbotul GrammarlyGO poate intenționa să verifice dacă există greșeli de ortografie și punctuație, dar programul este conceput pentru mai mult decât atât, iar ofertele sale sunt atrăgătoare. De ce să nu explorez ce modificări de sintaxă ar da scrisului meu un ton mai „cald”? Mai mult, de ce să nu folosesc chatbotul pentru sugestii care mă vor ajuta să înving blocajul scriitorului?

Studenții pe care îi cunosc și care au început să folosească chatbots din astfel de motive au alunecat până la a produce ciorne întregi cu ajutorul AI. Promisiunea inițială că învățarea este mai bună atunci când chatbots elimină obstacolele duce treptat la „abuzul” unui instrument care înlocuiește (și înjosește) mințile elevilor. Studenților le-ar fi mai bine să își facă timp pentru a consulta Strunk and White’s Elements of Style și Fowler’s Modern English Usage decât să simplifice efortul cu ajutorul unui asistent chatbot aparent eficient.

Combinația atrăgătoare de viciu și tehnologie pe care o oferă instrumentele de inteligență artificială este atractivă în mediul academic și în diverse industrii. Însă disciplina și dorința de a gândi cu propria gândire sunt cele care conduc la excelență. Cu siguranță, atât profesorul de modă veche, cât și meșterul de modă veche ar recunoaște acest principiu. Așa cum a meditat poetul cowboy Red Steagall: „Acum am putea să o lăsăm așa / Și să o luăm pe calea ușoară. / Dar a face lucrurile pe calea ușoară / Nu despre asta este vorba”.

Tribuna.US

Foto: geralt/Pixabay