Mexicul a desfăşurat aproape 15.000 de poliţişti şi militari la frontiera sa cu SUA în cadrul acordului încheiat cu Washingtonul pentru a limita imigr
Mexicul a desfăşurat aproape 15.000 de poliţişti şi militari la frontiera sa cu SUA în cadrul acordului încheiat cu Washingtonul pentru a limita imigraţia ilegală, a anunţat luni ministrul apărăriii mexican, Luis Cresencio Sandoval, citat de AFP.
“Avem o desfăşurare totală, de la Garda Naţională până la membri ai armatei, de aproape 15.000 de oameni în nordul ţării”, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă în prezenţa preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador.
Întrebat despre posibilitatea pentru armată şi Garda Naţională – compusă din militari şi poliţişti federali – nu numai de a intercepta migranţi în timpul traversării teritoriului mexican, ci şi de a-i aresta când încearcă să traverseze frontiera cu SUA, ministrul a răspuns afirmativ.
“Considerând că migraţia clandestină nu este o crimă, ci un delict administrativ, noi îi arestăm şi îi punem la dispoziţia autorităţilor pentru migraţie”, a indicat Sandoval.
Dacă forţele de ordine recurg cu regularitate la arestări de migranţi clandestini pe teritoriul mexican, sunt extrem de rare cazurile când arestările au loc în apropierea graniţei cu SUA.
Ministrul apărării mexican a precizat de asemenea că 6.500 de oameni sunt desfăşuraţi la frontiera sudică cu Guatemala pentru a împiedica trecerea miilor de migranţi din America Centrală, care încearcă să ajungă în SUA, fugind de violenţa şi sărăcia din ţara lor.
La sfârşitul lunii mai, preşedintele american Donald Trump ameninţase că va impune tarife vamale pe toate produsele mexicane importate în SUA dacă Mexicul nu stopează acest val de migranţi.
AGERPRES
COMMENTS