HomeActualități Românești

Mircea Geoană: Am negociat și am semnat pentru intrare automată în Schengen la 5 ani după aderare! (video)

Mircea Geoană: Am negociat și am semnat pentru intrare automată în Schengen la 5 ani după aderare! (video)

Mircea Geoană - actualmente Secretar General Adjunct al NATO, fost Ministru de Externe al României în perioada în care se încheiau negocierile pentru

Mircea Geoană – actualmente Secretar General Adjunct al NATO, fost Ministru de Externe al României în perioada în care se încheiau negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană, a ieșit în spațiul public cu un comunicat video care lămurește lucrurile cu privire la starea de spirit și entuziasmul românilor de acum 18 ani bazat pe negocierile și tratatele semnate.

Redăm mesajul video integral sub textul de mai jos.

*

„Este 16 decembrie 2022. În urmă cu exact 18 ani încheiam negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Eu eram Ministru de Externe, Vasile Pușcaș – excepționalul nostru negociatorul șef. Eram împreună la Bruxelles semnând Tratatul de Aderare a României. Am putea spune că astăzi împlinim majoratul în treburi europene, ca națiune și ca țară.

Discuția care este atât de puternică în jurul subiectului Schengen trebuie să fie privită în perspectivă.

Ce am negociat acum 18 ani de zile? Intrarea automată în Schengen la 5 ani după aderare. Intrare automată în Schengen, la 5 ani după aderare! Fără MCV.

  • Cu subvenții pentru fermierii noștri la nivel de subvenții pentru fermierii europeni, într-un interval de timp dat.
  • Cu trei coridoare trans-europene traversând România: Coridorul 4, Coridorul 7 – Dunărea, nu s-a întâmplat mare lucru, și Coridorul 9, transversal, de la Giurgiu la Vicovul de Sus, legând Balcanii de Scandinavia, care a murit complet, și în schimb avem un surogat numit Via-Carpatica.

Ceea ce vreau să vă spun este că, pentru mine, ca om care și-a dedicat viața integrării euro-atlantice, această izbucnire de mânie și frustrare din jurul Schengen-ului nu este decât picătura care a făcut să se verse un pahar umplut mai de mult.

Nu am negociat acum 18 ani atât de multă asimetrie de putere, de influență și putere economică.

Nu am negociat niciodată să fim, după 11 ani, după momentul în care trebuia să intrăm automat în Schengen, să fim încă la ușile acestei zone.

Tot în 2004, am aplicat pentru aderarea la OECD, încă nu s-a întâmplat.

Am vorbit de aderarea la zona Euro, nu avem nici un plan serios.

Deci, pentru mine, ca om care a lucrat toată viața mea la acest proiect, vă spun câteva lucruri, din partea mea și fără să implice în nici un fel funcția mea oficială de astăzi.

  1. Un astfel de efort este un efort de-a lungul ciclurilor politice.
  2. Un astfel de efort este legat de apărarea intereselor României și ale românilor. În principal ale românilor care trăiesc în străinătate, ca misiune principală a statului român.
  3. În al treilea rând, puterea și opoziția trebuie să lucreze pe marile proiecte naționale, mână-n-mână. Să terminăm cu mersul cu pârâtul la Înalta Poartă. Ne face rău! Nu ne face cinste!
  4. Și în ultimul rând, trebuie să încercăm să ne reîncărcăm cu ambiția unei țări care nu mai trebuie să accepte să fie la periferia Europei, ci în centrul ei.

Pentru asta e nevoie și de leadership, dar e nevoie și de fiecare dintre noi. De românii de acasă și de cei de afară. De lierii noștri din mediile universitare, oamenii noștri de afaceri, jurnaliștii noștri, tinerii noștri, cu toții suntem ambasadorii României, și dacă România are, încă, o reputație proastă, un brand de țară încă insuficient de conturat, și asta este o explicație pentru aceste întârzieri și pentru aceste nemulțumiri și aceste frustrări.

Da, România își are locul natural în inima Europei și nu la periferia ei! Și nu în ultimul cerc concentric de putere la nivel de Uniune Europeană.

Știu că vom învăța lecțiile din acest episod și din aceste episoade care continuă de prea mulți ani de zile și sper, din toată inima, că acum, la majorat, la 18 ani de la încheierea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, să învățăm că trebuie să ne apărăm interesele mai dârz, mai ferm, mai solidar, mai ambițios și ținând întotdeauna pentru o Românie puternică, respectată, influentă și pentru drepturile românilor, indiferent unde s-ar afla ei, ca în centrul acțiunii naționale românești.

Un sfat și un gând, într-un moment complicat!

Și, pentru că ne apropiem de sărbători, Crăciun Fericit și La Mulți Ani!”

 

 

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0