Mraconia, „mănăstirea de sub ape”

Mănăstirea Mraconia se află situată pe drumul care leagă orașele Orșova și Moldova Nouă, în dreptul mirificului defileu al Dunării numit „Cazanele Dunării”, sau „Defileul Dunării”.

Mănăstirea Mraconia este un locaș monahal unic în România, atât prin poziția sa, cât și prin încercările prin care a trecut, cunoscând mai multe lovituri ale istoriei, începând de la distrugerile cauzate de armatele năvălitorilor și plata peșcheșului, până la a suporta stăpâniri străine sau fiind chiar înghițită de ape.

Zona turistică cunoscută sub numele de „Cazanele Mici ale Dunării”, are un potențial turistic impresionant. Pe lângă peisajul fascinant de care nu te poți sătura să îl admiri, locul unde munții Carpați se întâlnesc cu Dunărea adăpostește o serie de atracții, care mai de care mai spectaculoase: Chipul lui Decebal, Tabula Traian și mănăstirea Mraconia.

Denumirea induce semnificația „de loc ascuns” sau „apă întunecată”. Cunoscută sub numele de „mănăstirea de sub ape”, lăcașul sfânt este poziționat chiar lângă Chipul lui Decebal, cea mai mare sculptură realizată în piatră din Europa.

„Născută și ucisă de mai multe ori, mănăstirea se înfățișează astăzi, de dincolo de moarte, ca o certitudine a credinței, nădejde a Învierii și temelie a dragostei” este mesajul inscripționat la intrarea în mănăstirea așezată într-un tărâm idilic, între satele Dubova si Eșelnița.

De-a lungul perioadei sale de existenţă, care se întrinde pe câteva secole, a avut multe de pătimit, după cum se consemnează în cronicile vremii, dar lăcașul monahal a renăscut din propria cenuşă precum Pasărea Phoenix.

Mănăstirea a avut mult de suferit de-a lungul timpul, fiind reconstruita de mai multe ori. Mănăstirea inițială a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și dirijare a vaselor pe fluviu, primind hramul Sfântului Prooroc Ilie. După unele mărturii documentare, se crede ca mănăstirea Mraconia a fost ctitorită în anul 1453, distrusă în timpul războiului ruso-austro-turc dintre anii 1787–1792, demolată și refacută în 1968.

Într-o cronică este menționat faptul că în anul 1829 „de frica turcilor, după bătălia nefericită de la Varna și ocuparea Constantinopolului în 1453, călugării de la Mraconia s-au refugiat la Orșova”. Deși era substanțial degradată, în 1788 mănăstirea era încă locuită. Anul 1823 a fost anul în care, între ruinele mănăstirii, a fost găsit sigiliul vechiului lăcaș, urmat de o inscripție slavonă, urmând ca o altă descoperire să fie făcută în anul 1853, când a fost descoperite sub ruine Icoana Maicii Domnului, care ulterior, a fost transportată de către pictorul Victor Schram din Munchen, la o expoziție din Viena.

În anul 1931 s-a decis consolidarea mănăstirii, lucrările, mulțumită monahului Alexe Udrea, fiind finalizate în 1947, cu acoperișul perfect realizat din șindrilă.

Una din paginile cele mai negre din istoria mănăstirii Mraconia a fost legată de construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I, realizată în anul 1967. Regimul comunist a decis ca așezământul monahal să fie demolat, ruinele sale fiind astfel inundate de apele Dunării. În 12 septembrie 1967, prin autorizația nr. 505, semnată de Vasile Daju, preşedinte, şi loan Beligăr, secretar, „Sfatul popular al regiunii Banat, Comitetul executiv, autorizează demolarea Mănăstirii Mrăcunea din localitatea Ogradena, cu suprafaţa construită de 88,29 mp, cu paliere, fundaţii şi zidării de piatră, şarpantă lemn şi învelitoare ţiglă. Prezenta autorizaţie este valabilă fără nicio viză până la terminarea lucrărilor”.

Mănăstirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruită în alt loc. Datorită acestui destin atât de crud, a fost multă vreme să fie cunoscută sub numele de „mănăstirea de sub ape”. Când nivelul Dunării scade foarte mult, se mai pot observa azi ruinele în formă de cruce ale vechiului lăcaș de cult. De la biserica inițială, care acum se află sub apele Dunării, se mai păstrează doar ușile împărătești și o candelă care se află în muzeul parohial de la Eșelnița.

După anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut inițiativa reînființării mănăstirii Mraconia. În anul 1993, se pune piatra de temelie a noii biserici, iar în anul 1995, cu binecuvântarea P.S. Nestor Vornicescu și cu aprobarea Sfântului Sinod, se reînființeaza acest așezământ. Lucrările au fost terminate in 1999-2000. Actuala biserică poartă hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil” și „Sfanta Treime”.

Biserica este din zid de cărămidă, în formă de cruce. Este compartimentată în altar, naos, pronaos și pridvor deschis. Mănăstirea Mraconia are o obște de călugări.

Lângă mănăstire s-au construit câteva anexe, chiar și un mic port local devenind frecventat atât de mulțimea turiștilor, dar și de credincioșii care vin aici pentru rugăciuni și slujbe.

Ca și alte mănăstiri, un astfel de așezământ are propriile legende, cea mai cunoscută dintre acestea fiind „blestemul ultimului călugăr”. Se spune că vitele care erau aduse între ruinele mănăstirii, începeau să mugească și nu încetau până când nu erau scoase din acel loc. Se zice că ultimul călugăr care, văzând ruinele mănăstirii, a luat crucea ce era înfiptă pe turla mare a bisericii și a urcat cu ea în spate muntele Golgotei Românesti, unde a înfipt-o pe vârful unei stânci, rostind urmatoarele „Ajută Doamne Sfintei mănăstiri Mracunea să se deschidă iar pe vrăjmașii ei surpă-i și pedepseste-i cu puterea ta cea mare”.

.

Dorin Nădrău
Tribuna.US