DE NEIMAGINAT! Nici morții nu mai au dreptul de a fi tratați cu respect?

SUA: EEOC se folosește de o casă funerară pentru a rescrie legile în avantajul LGBTQ

EEOC = Equal Employment Opportunity Commission = Comisia pentru Egalitate (de șanse) de Angajare

„Am făcut ce era mai bine pentru familiile îndoliate. Mă va pedepsi Curtea Supremă pentru asta?”

Thomas Rost este proprietarul Casei Funerare R.G. & G.R. Harris, pe care Alliance Defending Freedom îl va reprezenta în fața Curții Supreme a Statelor Unite. Pentru a-și menține afacerea, Rost a fost obligat să concedieze un angajat bărbat biologic care a început să se identifice ca femeie, purtând haine de femeie, încălcând codul de conduită și vestimentar al Casei Funerare Harris și astfel periclitând probitatea afacerii.

Nu există un moment mai trist în viață decât atunci când pierzi pe cineva drag. De mai bine de 100 de ani, familia mea a avut onoarea de a fi alături de cei aflați în doliu, ajutând mii de familii din Detroit să înceapă drumul spre recuperare.

Acum, traiul și moștenirea familiei mele atârnă în balanța Curții Supreme, iar ceea ce decide ar putea avea impact asupra afacerilor mici din toată țara.

Compania noastră, Casa Funerară R.G. & G.R. Harris, are un cod de conduită profesional și un cod vestimentar specific sexului pentru a ne asigura că familiile nu sunt distrase sau afectate în suferința lor.

În 2007, am angajat un bărbat biologic pentru poziția de director funerar pe baza promisiunii lui că va respecta aceste coduri. Șase ani mai târziu, angajatul mi-a înmânat o scrisoare în care își exprima intenția de a începe să se îmbrace și să se prezinte ca femeie atunci când lucrează cu familiile îndurerate.

Am avut o preocupare profundă pentru acest angajat. Îmi pasă de toți oamenii care lucrează pentru mine pentru că ei fac parte din familia mea și vreau tot ce e mai bun pentru ei. M-am gândit timp de câteva săptămâni la ce însemna această intenție pentru ceilalți angajați și pentru clienții noștri.

Directorii funerari sunt partea centrală, foarte vizibilă a activității noastre. Directorii funerari sunt adesea primii pe care îi întâlnești după ce o persoană dragă a murit. Având în vedere că interacționăm cu familiile într-un moment atât de emoțional și spiritual, este esențial să nu ieșim în evidență, astfel încât familiile să nu fie afectate în momentele lor de tristețe.

Procesul de doliu este un moment dificil, astfel că este important să facem lucrurile corect. Pentru bunicul meu, care a început să servească familiile îndoliate cu un car funerar tras de cai când avea doar 18 ani, nevoile unei familii îndoliate aveau întotdeauna prioritate, iar asta însemna să lucreze cu familiile 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână pentru a pregăti o înmormântare. Bunica mea, care în anii 1930 a devenit prima femeie director funerar autorizat în Michigan, a urmat același drum spre excelență.

În acest spirit, bunicul meu a făcut o modificare a codul vestimentar Harris în 1915, ceva inovativ pentru acea vreme. A adoptat așa-numitul costum al Prințului Albert, pe care îl puteți găsi într-un roman de Charles Dickens, făcând Harris una dintre primele case funerare din Statele Unite care cere angajaților săi să poarte acest costum modern. A fost o schimbare pentru a promova „aspectul, demnitatea și decența”.

E ciudat când te gândești, după toți acești ani, că o dispută pe codul vestimentar Harris va duce mica noastră afacere de familie în fața Curții Supreme, în această toamnă. Codul nostru vestimentar specific sexului cere ca bărbații directori funerari să poarte costume de culoare închisă, iar femeile directori funerari să poarte costume cu fustă de culoare închisă atunci când interacționează în timpul înmormântărilor.

Este esențial pentru munca noastră, standardul în industria noastră și se încadrează în recomandările Comisiei pentru Egalitatea de Șanse de Angajare (EEOC), care permite afacerilor precum a mea să „solicite bărbaților angajați să poarte cravate” și „angajaților de sex feminin să poarte fuste sau rochii”.

Chiar dacă am respectat legea în aplicarea codului vestimentar angajaților mei, EEOC ne-a dat în judecată, folosind afacerea familiei noastre ca un pion pentru a atinge un obiectiv politic mai mare. Deși guvernul susține acum că EEOC a greșit și ne susține, Uniunea Americană pentru Libertăți Civile a intervenit și continuă să insiste că trebuie să fim pedepsiți, redefinind sensul termenului „sex” în conformitate cu legea federală. Efectul potențial al unei astfel de decizii asupra afacerilor mici, precum a mea, ar putea fi enorm.

În secolul trecut, afacerea familiei mele a supraviețuit la două războaie mondiale, la Marea Criză și unui declin economic de câteva decenii în orașul pe care familia noastră l-a numit casă. Indiferent de toate acestea, am fost gata să ajutăm.

Vom putea continua să servim familiile în viitor? Numai timpul și Curtea Supremă ne pot spune.

Thomas Rost
Washington Post