A fi mamă nu este deloc sinonim cu a fi sclavă. Acest lucru ar trebui să fie evident, însă, în urma deciziei Dobbs care a anulat Roe vs Wade, Stânga a
A fi mamă nu este deloc sinonim cu a fi sclavă. Acest lucru ar trebui să fie evident, însă, în urma deciziei Dobbs care a anulat Roe vs Wade, Stânga a promovat o varietate de teorii juridice bizare, în încercarea de a se asigura că avorturile elective continuă nestingherite în întreaga țară, analizează Nathanael Blake pentru The Federalist.
Recent, a reușit să convingă un judecător federal să ia în considerare una dintre cele mai trăsnite teorii juridice – genul de teorie care nu ar trebui să fie enunțată decât în conversațiile nocturne ale unui profesor de drept mediocru cu pisicile sale, după ce a băut prea mult vin – și anume că sarcina este sclavie și, prin urmare, cel de-al 13-lea Amendament conferă dreptul la avort.
Colleen Kollar-Kotelly, un judecător districtual numit de Bill Clinton, a ordonat o ședință informativă cu privire la ideea ca, în ciuda deciziei Dobbs, ar fi posibil să existe un drept constituțional la avort, conferit poate de cel de-al 13-lea Amendament.
Respectiva solicitare nu este necesară pentru a rezolva întrebările imediate din cazul pe rol, care se referă la o presupusă conspirație pentru a bloca accesul la o clinică de avort. De asemenea, ignoră textul deciziei Dobbs, care precizează clar „Constituția nu conferă un drept la avort“.
După cum a spus colegul meu Ed Whelan, „Acest ordin stupid al judecătoarei Kollar-Kotelly este pierdere de vreme“.
Avocații recunosc că, din punct de vedere juridic, nu duce nicăieri. Dar, ca replică juridică la retorica susținătorilor avortului cu privire la „constrângerea de a naște“, acest argument este edificator.
Eforturile sale de a justifica avortul dezvăluie o perspectivă amară asupra lumii care se răzvrătește cu răutate împotriva însuși naturii existenței umane.
Raționamentul juridic al acestei teorii este că o sarcină nedorită este, în termenii celui de-al 13-lea Amendament, o formă de „sclavie sau de servitute involuntară“, deoarece, în cazul unei sarcini nedorite, corpul unei femei este folosit de altcineva (adică de copilul care se dezvoltă în interiorul ei) fără consimțământul ei.
În plus, conform acestui argument, consimțământul pentru sex nu înseamnă consimțământul pentru sarcină, chiar dacă aceasta este o posibilitate previzibilă. În consecință, femeile au nevoie de dreptul la avort pentru a scăpa de serviciul presupus de o sarcină nedorită.
Ca în cazul multor teorii nebunești, există o logică internă a acestui argument. Sarcina și nașterea impun greutăți și riscuri asupra femeilor, indiferent dacă o femeie le dorește sau nu. Nebunia provine din ignorarea intenționată a tot ceea ce există în afară de acest scurt lanț de raționamente.
La momentul în care cel de-al 13-lea Amendament a fost formulat și ratificat, nimeni nu considera că acesta ar fi inclus și sarcina nedorită, ca formă de servitute involuntară.
Și aveau dreptate să gândească astfel. Este o nebunie să consideri un om în curs de dezvoltare în uter drept un străin intruziv care nu are niciun drept asupra femeii.
Este o nebunie să consideri că procesele normale și naturale de reproducere umană sunt echivalentul moral și legal al sclaviei.
Citește și Studiu: 60% dintre femeile care au făcut avort declară că au fost presate să o facă
Sarcina și pericolele asociate sarcinii nu se aseamănă deloc cu sclavia, pentru că sunt lucruri total diferite. Încercarea de a le echivala este însă revelatoare, în măsura în care presupune o filozofie în care noi existăm ca indivizi izolați, atomizați, fără obligații morale unii față de alții, cu excepția a ceea ce am consimțit.
Acest lucru duce teoria politică liberală la un extremism absurd, suprimând realitatea că suntem ființe interdependente. Libertatea și raționalitatea nu sunt starea noastră naturală, ci sunt obținute doar parțial, pentru o perioadă a vieții noastre, și atunci doar prin aportul nemeritat al altora.
A recunoaște acest adevăr cu privire la noi înșine ne conduce spre adevărul moral conform căruia dependența de ceilalți ne impune obligații morale, obligații care sunt accentuate de proximitatea nevoii și de exclusivitatea capacității noastre de a o satisface.
Contrar celor afirmate de susținătorii avortului, mama trebuie să se îngrijească de copilul din pântecele ei tocmai pentru că numai ea, și nimeni altcineva, este în măsură să facă acest lucru.
Susținătorii avortului consideră că sarcina este un lucru extrem de nedrept față de femei, care îndură mult mai mult decât bărbații atunci când vine vorba de a naște copii și, adesea, și atunci când vorbim de creșterea lor.
Și din perspectiva individualismului nediferențiat și autonom, au dreptate; este nedrept. Dar la fel este și viața, și universul, și orice altceva. Prin urmare, o dispută care începe cu realitățile capacității reproductive a femeii se extinde la existența însăși, cu tot ceea ce ne este dat și apare neprevăzut, cu toate binecuvântările, poverile și blestemele sale distribuite inegal.
Viața este, de asemenea, presărată cu relații și cu obligațiile și responsabilitățile morale aferente pe care nu le-am ales.
A afirma că o sarcină nedorită este sclavie implică ideea că însăși existența noastră este o formă de sclavie sau de captivitate. Acest punct de vedere este o componentă constantă, chiar dacă rareori pe deplin enunțată, a culturii noastre, și sunt mulți cei dispuși să își asume rolul unei Karen cosmice care se plânge conducerii de care se îndoiește că există.
Acesta este un mod mizerabil de a trăi. Cineva care își consideră propriul corp, normal și sănătos, drept o închisoare, nu poate fi fericit. Judecătorii și specialiștii care pun semnul egal între maternitate și sclavie ne arată mai degrabă cât de împietrită le este inima, nu ce spune legea.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS