HomeActualități Americane

Nu am votat pentru Trump în 2016, dar sper că va mai câștiga un mandat

Nu am votat pentru Trump în 2016, dar sper că va mai câștiga un mandat

Speranța mea pentru încă patru ani este că americanii conservatori, în special creștinii, vor reconstrui ceea ce a fost rupt și vor merge mai departe

Speranța mea pentru încă patru ani este că americanii conservatori, în special creștinii, vor reconstrui ceea ce a fost rupt și vor merge mai departe cu încredere

Sunt optimist cu privire la cel de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, atât că îl va obține, cât și că va fi unul bun.

Cu privire la primul punct, nu este doar pentru că președintele a fost pragmatic, în timp ce democrații au fost dezorganizați. Sunt optimist și pentru că Trump și echipa lui au demonstrat că au un plan solid pentru realegerea sa. De la clipul său de Super Bowl până la adresarea Stării Națiunii, Trump atinge notele potrivite.

Este de mare folos că țara s-a bucurat de prosperitate și pace relativă în timpul prezidenției sale. Economia a prosperat pentru toată lumea, iar militarii noștri i-au lovit pe inamici fără să ne încurcăm în noi războaie. Președintele și-a îndeplinit prioritățile conservatoare, în special în privința judecătorilor. Și așa cum reiese din politicile precum reforma justiției penale, a ajutat circumscripțiile electorale pe care republicanii tindeau să le ignore.

Lucrurile merg în general bine în timp ce Trump caută realegerea, iar motivele politice pentru care mulți conservatori (inclusiv eu) nu au avut încredere și nu l-au votat în 2016, nu se aplică astăzi. Acesta este motivul pentru care acțiunile mișcării Never Trump devin tot mai slabe și anonime. Predicțiile lor despre trădare și dezastru nu s-au adeverit, așa că sunt blocați în scoaterea în evidență a fiecărei erori prezidențiale sau a unui zvon de eroare, reiterând că Trump nu este un om bun.

Cum este posibil să fie susținut de creștini?

Ultima redută a opoziției de extremă dreapta față de Trump este una personală: Cum poți tu, mai ales dacă ești creștin, să votezi pe cineva atât de crud, grosolan  și insensibil?

Creștinii conservatori îl văd pe Trump ca o baricadă împotriva liderilor Partidului Democrat care doresc ca avortul la cere și finanțat de contribuabili să fie până la momentul nașterii. Îl vedem ca un scut împotriva socialiștilor care vor să alunge tradiționaliștii religioși de pe piață, să ne închidă școlile și organizațiile de caritate și să ne impoziteze bisericile pentru că refuzăm să plecăm genunchiul în fața dogmelor revoluției sexuale. Îl vedem ca un bastion împotriva unei presiuni transgender care vrea să-i îndepărteze pe copii de părinții lor și să-i mutileze cu substanțe chimice și chirurgicale.

Nu e nevoie să admirăm caracterul personal al președintelui ca să-l considerăm „o plasă de cuie pe drum, împiedicând temporar avansarea secularismului”. Eforturile democraților de a impune conformitatea cu normele culturale de stânga au vizat organizațiile precum Little Sisters of the Poor și au creat disidenți precum cofetari, florari și caligrafi.

Trump și numirile sale judiciare sunt ultima linie de apărare împotriva constrângerii de către stânga a nonconformiștilor culturali și religioși.

Pot prevala ideile de stânga fără puterea politică?

Încă patru ani de Trump ar putea fi rețeta necesară pentru a rupe strânsoarea cu care partidul democrat e ținut de stânga. S-ar putea să forțeze moderația unui partid care s-a îngrijit mai mult de stânga decât de proprii alegători în probleme precum avortul. Imaginați-vă un partid democrat care are mai mulți oficiali precum guvernatorul pro-viață din Louisiana, John Bel Edwards.

Politic, un alt mandat Trump ar putea forța compromisuri pe teme precum reforma imigrației, care este umană față de cei care trăiesc aici în mod pașnic, totodată redobândind controlul frontierelor noastre naționale.

Din punct de vedere cultural, obsesiile actuale ale stângii ar putea trece dacă sunt ținute departe de puterea politică. Ideile de stânga ale justiției sociale au atras o mare influență culturală și o anumită influență economică și politică. Dar viziunea progresistă a creării unei autonomii individuale în cadrul unui sistem socialist nu promovează dezvoltarea autentică a omului, ci poate însemna chiar distrugerea lui.

Dogmele intersecționalității, socialismului, teoriei sexului și a altor noțiuni de stânga ale justiției sociale sunt eforturi de a umple golul lăsat de declinul bisericilor, comunităților și familiilor.

Ele încearcă să explice imperfecțiunile lumii și să găsească sens. Dar aceste doctrine seculare sunt substitute slabe pentru transcendența reală. Produc furie și mizerie, nu pace. Dacă se rup, va fi din cauze celor pe care i-au rupt.

De exemplu, ideologia radicală transgender care neagă realitatea biologică a existenței noastre face rău oamenilor. Așa cum o tânără a spus-o succint, „am tranziționat pentru că la 15 ani a fost mai ușor să spun sunt băiat decât să spun că nu cred că voi fi vreodată o femeie atrăgătoare, pentru că așa mă simțeam. Nu voi fi niciodată destul de drăguță sau slabă. Nu pot fi femeie. Cum de nu vede nimeni asta???”

Răspunsul este că unele feministe și conservatorii care au văzut-o au fost ignoranți, în timp ce activiștii radicali transgender au terorizat restul stângii liberalii și moderații până la supunere.

Ideologia de gen înseamnă ruperea oamenilor la nivelul cel mai de bază, eliminând realitatea existenței noastre fizice ca bărbați și femei – realitatea biologică prin care suntem creați în existență. În același fel, cultura noastră sexuală este denaturată; bărbații și femeile se luptă să aibă relații, lăsându-i singur și revoltați. Americanii au renunțat din ce în ce mai mult la viitor, așa cum este exemplificat de nașterile cu mult sub nivelul normal.

Poate rezista o astfel de o ideologie dacă nu reușește să acapareze puterea necesară pentru a-și asigura implementarea? Nu cred. Avem libertatea de a rosti adevărul cu îndrăzneală și de a oferi ceva mai bun unei națiuni care prosperă material, dar care relațional și spiritual este în derivă.

Speranța mea pentru încă patru ani este că americanii conservatori, în special creștinii, vor reconstrui ceea ce a fost rupt și vor merge mai departe cu încredere.

Nathanael Blake
The Federalist

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0