HomeSpiritualitate

O biserică fără Dumnezeu este din start moartă

O biserică fără Dumnezeu este din start moartă

Avem nevoie de o biserică pentru americanii care declară că nu aparțin vreunei religii anume. Acesta este lucrul pentru care pledează Perry Bacon, de

Avem nevoie de o biserică pentru americanii care declară că nu aparțin vreunei religii anume. Acesta este lucrul pentru care pledează Perry Bacon, de la Washington Post, într-un articol extrem de mediatizat recent, analizează Casey Chalk pentru The Federalist.

„Începeți slujba cu cântece cu mesaje pozitive. … Alocați timp în care membrii bisericii să poată povesti congregației despre momentele bune și rele din săptămâna precedentă. Ascultați atunci când pastorul ține o predică despre toleranță sau despre o altă valoare universală, în timp ce abordează pe scurt orice subiect care apare la știri“, sugerează Bacon.

Slujbele duminicale ar trebui completate cu activități de voluntariat, de serviciu în folosul comunității, adaugă el.

Bacon, care a crescut în religia protestantă, transmite o dorință resimțită de mulți americani în această epocă a segregării. Medicul General Vivek H. Murthy, într-o recomandare recentă intitulată „Actuala epidemie de singurătate și izolare“, a afirmat:

„Comunitățile religioase pot fi o sursă de contact social regulat, au rolul unei comunități de sprijin, oferă un sens și un scop, creează un sentiment de apartenență în jurul unor valori și convingeri comune și sunt asociate cu reducerea comportamentelor de asumare a riscurilor“.

Biserica, recunoaște până și cultura noastră post-creștină, este un lucru benefic pentru noi.

Citește și Găsind adevărata conexiune într-o eră a singurătății

Senatorul Chris Murphy, din Connecticut, a susținut cam același lucru într-un discurs din iunie, citând valorile bisericilor drept metodă de combatere a „actualei epidemii de singurătate“ prin faptul că ne oferă „conexiune“ și „sens“.

O biserică fără Dumnezeu, rugăciune sau Biblie; o biserică pentru părtășie, nu pentru credință, pentru slujire, nu pentru sfințire: de asta se presupune că ar avea nevoie americanii însingurați.

Și totuși, poate o astfel de instituție bisericească, centrată pe aspectul civic, să înlocuiască bisericile noastre din ce în ce mai goale (sau reprofilate)? De fapt, ele există deja și s-au dovedit la fel de incapabile să umple golul lăsat de acea „religie de altădată“.

Protestantismul tradițional a eșuat deja în Biserica fără Dumnezeu

Unii au recomandat universalismul unitarian, care acceptă o mare diversitate de credințe religioase (sau ireligioase) atâta timp cât adepții lor agreează diverse mantre asociate Stângii politice (de exemplu, „dreptate, echitate și compasiune în relațiile umane“).

Însă Bacon nu este încântat de faptul că biserica unitariană universalistă rămâne predominant albă și în vârstă și nu are activități pentru copii. El menționează, de asemenea, o organizație veche de 10 ani, numită Sunday Assembly, care a încercat să înființeze „congregații non-religioase“ în întreaga lume, deși grupul, care promovează „miracolul și binele“ și „celebrarea vieții“, atrage puțini adepți.

Dar să fim sinceri. Nu e nevoie să privim la simulacrele seculare ale creștinismului pentru a identifica cedarea lașă în fața zeilor progresismului. Protestanții liberali au capitulat demult în fața zeilor Stângii și nu sunt decât niște portavoci ale Partidului Democrat.

Citește și Este ideologia de stânga compatibilă cu voia lui Dumnezeu?

Desigur, cele „Șapte surori ale protestantismului american“ – American Baptist Churches USA, Christian Church (Discipolii lui Hristos), Episcopal Church, Evangelical Lutheran Church in America, Presbyterian Church (USA), United Church of Christ, United Methodist Church – încă mai pretind că susțin doctrinele biblice.

Dar ar chiar disciplina oare vreuna dintre aceste biserici protestante tradiționale un membru (sau chiar un cleric) care ar mărturisi că nu crede în diverse texte religioase sau, de altfel, nici măcar în Scriptură?

Principalele denominațiuni protestante – sau ceea ce a mai rămas din ele – au o mulțime de membri a căror aderare este deseori atribuită acelorași lucruri promovate de Bacon, Murthy și Murphy.

Potrivit Pew, doar puțin peste jumătate au declarat că religia este un factor important în viața lor, aproximativ 20% se roagă puțin sau niciodată, mai mult de jumătate abia dacă citesc Biblia, iar 20% nu cred sau nu știu dacă există raiul.

Și totuși, aceste confesiuni „tolerante“ și „diverse“ îi pierd chiar și pe cei care le împărtășesc ideile, unele dintre ele pierzând aproape jumătate din numărul total de membri în puțin mai mult de un deceniu.

Abandonarea religiei de către America are legătură cu apatia și dependența

Și nu se poate spune că cei fără nicio religie s-ar grăbi să se alăture unor organizații civice seculare care, fără a implica vreo zeitate, rugăciune sau Scriptură, oferă totuși mediu de relaționare și servicii comunitare.

Între 2019 și 2021, rata voluntariatului a scăzut cu 7% în America – cea mai mare scădere înregistrată de U.S. Census de când a început să o monitorizeze, în 2002.

Pandemia Covid nu a ajutat nici ea, dar această tendință nu este una nouă: Implicarea în acte de voluntariat este în declin de zeci de ani.

Nu, americanii nu îl abandonează doar pe Dumnezeu, ci și pe cei din jur, izolându-se pe telefoanele lor și în programele de divertisment prin streaming.

Citește și Latura spirituală a vieții noastre contează cu adevărat

„Americanii petrec în medie 13 ore și 11 minute pe zi utilizând mijloace digitale“, a raportat Forbes la începutul acestui an.

Nu doar necredința face concurență bisericilor, ci și Apple, Amazon și Netflix. Iubirea pentru aproapele sau pentru Dumnezeu nu oferă aceeași explozie de dopamină ca Facebook, Twitter sau Instagram, din păcate.

Iată de ce o biserică pentru cei care nu cred în nimic este un eșec din start. Aceștia nu sunt sunt interesați de ea, după cum e nevoit să recunoască și Bacon.

„Dar nu am dat curs niciuneia dintre aceste opțiuni“, scrie el despre încercarea de a găsi o nouă comunitate „bisericească“.

„Cu toate rezervele mele, nu chiar vreau să mă alătur unei biserici existente. Și nu cred că voi avea prea mult noroc în a-i convinge pe colegii mei non-religioși să se alăture la ceva ce aș începe eu. Am impresia că… cei care nu merg la biserică sunt mulțumiți să-și petreacă diminețile de duminică mâncând târziu, făcând yoga sau uitându-se la Netflix“.

Americanii sunt prea dezamăgiți de o religie „intolerantă“ și „ilogică“ și prea dependenți de înlocuitorii ei pentru a considera că o alternativă non-religioasă ar satisface dorințele pe care le au în suflet.

A alege să mergi la biserică pentru rolul său social, recunoaște expertul liberal E.J. Dionne într-un articol recent din WaPo, nu atrage neapărat.

Numai Dumnezeu ne poate salva de noi înșine

În urmă cu mai bine de 16 secole, un intelectual nord-african și profesor particular a auzit un copil jucându-se și, din curiozitate, s-a simțit îndemnat să ia în mână o carte cu scrierile Sfântului Apostol Pavel.

Mai puțin de un an mai târziu, s-a botezat în Milano, Italia. Până la moartea sa, în anul 430 d.Hr., era deja recunoscut ca un om de o acuitate intelectuală și morală de neegalat, așa cum este și astăzi, chiar și de către necreștini.

„Tu ne-ai făcut pentru tine, Doamne, și inimile noastre nu-și găsesc odihna până ce nu te cunosc pe Tine“, scria Sfântul Augustin în Confesiunile sale, una dintre primele (și cele mai valoroase) autobiografii spirituale scrise vreodată.

Doar atunci când americanii vor reînvăța că suntem, mai presus de orice, făcuți pentru Dumnezeu, starea noastră personală se va îmbunătăți, iar comunitățile noastre vor fi din nou animate de o energie și un entuziasm extraordinare, produse secundare neașteptate ale orientării pasionale a inimilor și minților noastre către transcendent și către provocările sale transformatoare.

Până atunci, nu vă așteptați la prea multe de la încercările stângace de a modela biserica (și spiritualitatea) în funcție de preferințele și mofturile noastre personale.

După cum a înțeles tânărul Augustin însuși, tot ceea ce se ascunde în astfel de eforturi zadarnice este o auto-venerare searbădă.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0