HomeActualități Americane

O instanță federală anulează mandatul de purtare a măștii în transportul public

O instanță federală anulează mandatul de purtare a măștii în transportul public

O judecătoare a declarat luni ilegală obligaţia federală de a purta mască sanitară în transportul public din Statele Unite, măsură intens contestată î

O judecătoare a declarat luni ilegală obligaţia federală de a purta mască sanitară în transportul public din Statele Unite, măsură intens contestată în instanţe.

Judecătoarea Kathryn Kimball Mizelle, de la tribunalul din Tampa, statul Florida, a decis că Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate, şi-au depăşit prerogativele prin impunerea acestei obligaţii, care se aplică în special la avioane, trenuri, metrouri şi autocare.

Administraţia Joe Biden s-a trezit recent sub o presiune crescândă pentru a relaxa sau a anula această măsură. Mai mult de 20 de state conduse de republicani şi câteva companii aeriene importante au cerut în special încetarea măştii obligatorii în avioane şi alte mijloace de transport în comun.

Săptămâna trecută, autorităţile federale au luat decizia de a prelungi obligaţia de a purta mască cel puţin până la 3 mai.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0