HomeActualități Americane

O mamă din Texas își dă în judecată fostul soț pentru că refuză să creadă că fiul lor e fată

Un tată din Texas s-a trezit dat în judecată după ce a refuzat să accepte aprecierea fostei soții că fiul lor de șase ani, James, este de fapt fată –

Un tată din Texas s-a trezit dat în judecată după ce a refuzat să accepte aprecierea fostei soții că fiul lor de șase ani, James, este de fapt fată – indiferent dacă băiețelul vrea sau nu.

Potrivit documentelor din instanță, băiețelul poartă doar haine de fată când este cu mama lui, fiind înscris în clasa întâi ca fată, cu numele „Luna”. Tatăl, însă, susține că fiul său alege în mod constant să poarte haine de băiat – „refuză cu violență să poarte haine de fată la mine acasă” și se identifică a fi băiat când este cu el.

Federalist relatează că în cadrul procedurilor de divorț, mama l-a acuzat pe tată de abuz asupra copilului „pentru că nu-l confirmă pe James ca transgender” și intenționează să-l deposedeze pe tată de drepturile părintești. „De asemenea, intenționează să-l facă să plătească pentru vizitele copilului la un terapeut de confirmare transgender și pentru tratamentul medical transgender care poate include sterilizarea hormonală începând cu vârsta de opt ani”, se mai arată în documente.

Tatălui i-a fost interzis legal să-i vorbească fiului său despre sexualitate și gender din perspectiva științifică sau religioasă și să-l îmbrace în haine de băieți; în schimb, tatăl trebuie să-i ofere atât ținute de fete, cât și de băieți.

Băiețelul a fost diagnosticat cu disforie de gen de către un terapeut de tranziție de gen pe care mama sa, pediatru, l-a ales pentru fiul ei. Potrivit notelor terapeutului, băiețelul a ales să se identifice ca fată când era în sesiuni cu mama sa; alternativ, a ales să se identifice ca băiat când era în sesiuni împreună cu tatăl său. Federalist relatează:

Un dosar înregistrat la instanța din Dallas spune că, sub atenta supraveghere a unui terapeut experimentat, copilului i-au fost prezentate două foi, una cu numele de „James” și alta cu numele de „Luna” și a fost rugat să aleagă numele pe care îl preferă. Când sesiunea a fost doar cu mama sa, James a ales Luna, numele și sexul pe care copilul îl folosește acasă la mama sa și la școală. Când sesiunea a fost doar cu tatăl său, James a ales numele de băiat, nu cel de fată.

Mai mult, tatăl a strâns mărturiile părinților prietenilor fiului său și a unui lider al bisericii care spun că l-au văzut pe copilul de șase ani identificându-se doar ca băiat. Pastorul băiatului, Bill Lovell, a spus: „Pe baza celor trei ocazii în care am petrecut timp cu el, aș spune că acționează și arată în mod inconfundabil ca un băiat sănătos de șase ani. Mă rog pentru el, un băiat obișnuit de șase ani, inteligent, dulce, iubitor și în acest moment extrem de vulnerabil, prins într-un conflict imens de concepții”.

„Mama lui a venit să-i ia pe băieți să-i ducă la un meci de fotbal”, își aduce aminte Sarah Scott, o prietenă de familie și mamă a trei băieți care sunt prieteni cu James. „L-a îmbrățișat pe tatăl său și a spus ‘Te iubesc’. A refuzat să meargă la meci ca fată, cu mama sa, și a rămas cu tatăl său. În acea seară au venit la noi”.

Inutil de menționat că tatăl băiețelului contestă diagnosticul de disforie de gen.

Walt Heyer, autor al cărții Supraviețuitorii Vieții Trans și o fostă femeie transgender, avertizează că potențialul diagnostic ar putea distruge viața băiețelului, similar cu experiența prin care a trecut el după ce a fost îmbrăcat în secret de către bunica cu haine de băieți, timp de doi ani și jumătate.

„Diagnosticul este critic, deoarece etichetarea unui copil cu disforie de gen poate declanșa o serie de consecințe fizice și psihice asupra copilului, cu ramificații juridice în cazul custodiei în curs. Pus greșit, viața copilului este afectată irevocabil”.

„Viața prețioasă a copilului pivotează exclusiv pe diagnosticul de disforiei de gen al unui terapeut care se înfășoară în culorile curcubeului – confirmă diagnosticul disforiei de gen și respinge dovezile contrare”, susține Heyer. „Înlăturați curcubeul din diagnostic și acesta se va nărui sub greutatea criteriilor diagnosticului disforiei de gen”.

Autorul a avertizat: „Dacă nu-l salvăm pe băiat de la un diagnostic greșit, următorul pas este castrarea chimică la vârsta de opt ani, peste doar doi ani”.

Familia care luptă pentru a-l salva pe băiețel de la un potențial diagnostic greșit a creat un website numit „Save James”.

Sursa: DAILY WIRE

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0