O perspectivă creștină asupra „apocalipsei climatice”

În Grecia am prins un incendiu de vegetație – de fapt, am fost prins pentru o scurtă vreme, împreună cu familia, în mijlocul lui. O bucată din pădurea de deasupra satului unde stăteam a luat foc. Am trecut cu mașina chiar prin mijlocul incendiului; circulația fusese deja blocată de un echipaj de pompieri. Am coborât să văd despre ce era vorba și am văzut flăcările în fața mașinii, apoi am văzut limbi de foc ieșind din pădure și din spate. Am sărit de urgență înapoi în mașină și am condus către mare; în ziua aceea, am rămas în preajma mării. Mai târziu am revenit la acea bucată de pădure și am văzut urmele incendiului.

În zilele acelea, am citit despre incendiile masive de pădure din Rusia, din Brazilia, din Africa și din alte locuri. Am văzut astfel de urme și pe drum, în multe locuri din Grecia, și chiar din Bulgaria. În unele puncte, erau dealuri întregi care arseseră – și rămăseseră pe ele doar resturi de vegetație carbonizată. Am mai fost și în alți ani în cele două țări, chiar pe aceeași rută. Zona unde am fost noi știam că este o zonă sigură, nu mai avusese incendii de vegetație. Recunosc că, în acele zile, am avut un sentiment apocaliptic. Am simțit că natura e un pic șuie; și că lumea întreagă parcă arde în jurul nostru – fie sub focul ideologiilor (care mai de care mai radicale – și devastatoare), fie sub focul atrocităților morale (apăreau noi și noi dezvăluiri despre amploarea rețelelor de traficanți de carne vie din România), fie chiar sub focul care mistuie pădurile pe aproape toate continentele.

Nu m-am mirat să văd că ecologiștii ne amenință, din nou, în aceste zile cu apocalipsa. Ba chiar Alexandra Ocasio-Cortez, o portavoce a radicalilor democrați (de stânga) din Parlamentul SUA, ne spunea câți ani mai avem: 13, până la apocalipsa ecologistă. Am simțit iminența pericolului, în Grecia; dar, cu toate astea, viziunea reprezentată de Cortez, Madonna și de alte vedete mi se pare una foarte îngustă și, în multe privințe, extrem de populistă. Astfel de viziuni nu fac, deseori, decât să mai smulgă niște voturi – și niște bani pentru activiștii care alimentează panica. Și care activiști fie nu vin cu soluții realiste, fie vin cu „soluții” care înrăutățesc și mai mult situația. Nu o să discut acum problema „schimbărilor climatice”. Voi spune doar că nu neg că acțiunile omului au un efect asupra mediului înconjurător. Nu neg că sunt defrișate masiv păduri – sau că se aruncă deșeuri radioactive în ocean. Doar că viziunea „verzilor”, cu soluțiile ei de multe ori false și cu profețiile ei mai sumbre decât oricare dintre profețiile religioase, mi se pare foarte îngustă; și ne poate abate atenția dinspre probleme cel puțin la fel de urgente (cum ar fi declinul demografic al vechii lumi, de pildă) sau spre abordări ineficiente și chiar cinice.

Pentru că tot am vorbit de tăierile de păduri. Mai țineți minte uraganele recente din Haiti, care au ucis mii de oameni? Numărul victimelor a început să crească după ce o mare parte din pădurile insulei au fost tăiate. Au fost tăiate chiar de locuitorii foarte săraci ai micii republici. Acești oameni și-au tăiat pădurile pentru că pur și simplu au nevoie de lemn, cu care să gătească și să încălzească. Ei transformă lemnul într-un soi de cărbune de calitate foarte proastă, cu care își acoperă nevoile de bază. Ei nu taie pentru că sunt niște monștri lacomi de profit; ei taie pentru că, pur și simplu, sunt foarte săraci, și trebuie să trăiască.

La ce ajută faptul că Madonna și alte vedete scriu pe Twitter că ne lovește apocalipsa climatică? Da, ajută la PR-ul Madonnei, care mai face un pic de virtue signaling pentru fanii ei și pentru establishmentul progresist din „lumea civilizată”. Dar la o problemă precum cea din Haiti nu există decât o singură soluție, în doi pași: A. Madonna își donează o parte din avere către locuitori, și îi ajută să trăiască pe termen scurt și să nu mai taie pădurile; B. Miliardarii lumii (dintre care mulți îngroașă rândurile establishmentului progresist) își donează o parte din avere, ridică țara și oamenii pe termen lung, și îi ajută să nu mai taie pădurile. Condiția e, desigur, ca banii donați chiar să ajungă la oameni, și nu 1% la oameni și 99% la directorii unor ONG-uri și la campanii pentru legalizarea prostituției, scăderea vârstei consimțământului sexual la adolescenți, și alte teme favorite ale corectitudinii politice. Iar precum Haiti sunt multe exemple – oameni care taie păduri pentru că sunt pur și simplu extrem de săraci, și trebuie cumva să trăiască. Avem vreo soluție pentru ei? Bine. Nu avem, dar facem virtue signaling pe Twitter și aruncăm cu niște lozinci? Asta mi se pare extrem de cinic.

Care e perspectiva creștină asupra apocalipsei climatice? „Toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum”, ne spune Apostolul Pavel. Altfel zis, trăim într-o lume căzută, și întreaga natură suferă împreună cu omul – fie direct, din pricina condiției căzute a creației, fie indirect, din pricina acțiunilor adesea nesăbuite ale omului, care înrăutățesc lucrurile. Mai știm că „veți auzi de războaie, și zvonuri de războaie”, și că „toate acestea trebuie să vină, dar nu va fi sfârșitul”. De aceea spun că această apocalispă ecologistă este una foarte îngustă și mult mai sumbră decât cea creștină – iar dacă vom vorbi doar despre dioxidul de carbon, nu vom vorbi despre problemele morale, despre lăcomie, despre minciună și manipulare (inclusiv prin instrumentalizarea populistă a temei climatice, în unele cazuri), despre viciile omului. Și despre toate celelalte incendii care devastează lumea. Care nu sunt doar incendii de păduri; lumea e devastată de focul unor ideologii malefice, care e cel puțin la fel de distructiv. De asemenea, asta ne va arunca în disperare și deznădejde: la ce bun să mai încercăm să trăim o viață morală, să ne creștem familiile, să luptăm cu aceste vicii sau cu ideile toxice care bântuie societatea, când oricum dispărem cu toții în 13 ani? După noi, potopul.

„Jocul este să îi faci pe toți să alerge cu stingătoarele de incendii în mâini, când vine o inundație; și să se înghesuie pe partea bărcii care este deja sub apă”, scria, acum 80 de ani, C.S. Lewis. Citatul este la fel de actual; doar că acum oamenii par că aleargă cu aruncătoarele de flăcări în mâini când este un incendiu – și pun și mai mult gaz pe foc, pretinzând că se luptă să îl stingă.

Cătălin Sturza