Vă puteți imagina că o asistentă catolică ar fi obligată să ia parte la o procedură de avort? Sau că unei agenții de plasament și adopție i s-ar spune
Vă puteți imagina că o asistentă catolică ar fi obligată să ia parte la o procedură de avort? Sau că unei agenții de plasament și adopție i s-ar spune că trebuie să-și încalce principiile fundamentale, altfel nu mai are drept de funcționare? Dar că un medic ar fi obligat să efectueze o operație ireversibilă asupra unui adolescent, care contravine părerii sale medicale și convingerilor sale profunde?
Ei bine, din păcate, nu trebuie să facem apel la imaginație, deoarece toate acestea se întâmplă deja, și chiar mai mult decât atât, deoarece președintele Statelor Unite a acționat ca și cum sarcina sa nu este doar de a aplica legea – așa cum apare definit în Constituție – ci și de a face legea, analizează Christiana Kiefer pentru TownHall.
Una dintre cele mai mari amenințări la adresa libertății este o ramură executivă care recurge la o avalanșă de reguli, reglementări și acțiuni federale ce erodează libertatea religioasă, libertatea de exprimare, sanctitatea vieții, drepturile părinților, căsătoria și familia.
Administrația președintelui Biden rescrie legile adoptate de Congres pentru a impune cetățenilor americani o agendă politică radicală – în multe cazuri, legile devin aproape de nerecunoscut comparativ cu intenția inițială cu care au fost elaborate.
Să luăm, de exemplu, Titlul IX din Amendamentele din 1972 privind educația, legea de referință a drepturilor civile care a oferit femeilor șanse egale în educație și sport.
Președintele Biden și ministrul său de educație au propus acum reglementări care desființează Titlul IX, punând în pericol întreaga categorie de sporturi feminine prin faptul că permite bărbaților să concureze în competițiile lor.
Pe lângă faptul că le refuză femeilor o concurență echitabilă pe teren, noua regulă a administrației privind Titlul IX ar putea fi extrem de dăunătoare în multe alte domenii, inclusiv privarea studenților și profesorilor de libertatea de exprimare în campusuri, obligarea medicilor să efectueze proceduri care le încalcă conștiința și etica profesională, uzurparea drepturilor părinților de a lua decizii privind educația și tratamentul medical aplicat propriilor copii și permiterea accesului bărbaților în vestiarele și incintele de cazare destinate femeilor.
Ca să fim cinstiți, toți președinții americani recenți au fost tentați să-și depășească sfera autorității, dar în perioada de un an și jumătate de când a preluat funcția, Biden a semnat 92 de ordine executive, întrecând orice alt președinte în ceea ce privește depășirea atribuțiilor executive, de la sfârșitul anilor ’70 până în prezent.
Totuși, lucrul cel mai grav este că, prin reinterpretarea legii federale și prin aplicarea ilegală a reglementărilor, președintele Biden îi are în vizor pe cei cu convingeri religioase.
Administrația sa elimină în mod sistematic scutirile de care credincioșii s-au bucurat multă vreme pentru a le fi respectate convingerile religioase și a putea totuși fi parte din societate ca membri valoroși și a-și câștiga existența.
Rezultatele au fost devastatoare pentru proprietarii de mici afaceri, pentru organizațiile non-profit care încearcă să ajute în comunitățile din care fac parte și pentru elevii, profesorii, medicii, pastorii și alți cetățeni de rând care încearcă să trăiască și să muncească într-un mod compatibil cu convingerile lor religioase.
De exemplu, o regulă a Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale SUA obligă o casă de copii creștină din Tennessee să facă o alegere imposibilă, între a-și încălca convingerile religioase sau a pierde finanțarea critic necesară pentru a-și continua activitatea.
Până de curând, organizațiile caritabile religioase, cum ar fi Holston United Methodist Home for Children, beneficiau de o scutire în bază religioasă pentru a avea dreptul să găsească un cămin pentru mii de copii, dar administrația Biden a anulat toate aceste scutiri motivate religios.
Sau să analizăm o altă regulă a HHS care obligă medicii să efectueze proceduri controversate adolescenților care doresc să-și modifice sexul biologic, încălcându-le părerile medicale și convingerile personale fundamentale.
Sau directiva U.S. Department of Housing and Urban Development care obligă un colegiu creștin din Missouri să își încalce principiile prin a permite persoanelor de sex opus să utilizeze băile, dormitoarele și alte spații dedicate femeilor.
Lista poate continua… decizii luate de agenții federale puternice, conduse de birocrați politici nealeși, care nu trebuie să dea socoteală nimănui și care ne sunt impuși.
Americanii care prețuiesc sistemul nostru constituțional de guvernare și libertatea individuală pe care acesta a fost creat să o protejeze se pot simți intimidați și neputincioși în fața unei astfel de mașinării, dar vestea bună este că avem o altă ramură, la fel de puternică, în republica noastră.
Și tocmai pentru astfel de momente intră în acțiune ramura judiciară.
Guvernul federal trebuie să fie contestat, ținut în frâu și controlat de către oficialii aleși în mod legal și de către instanțele de judecată. Dacă politicienilor și birocraților li se permite să ignore cu nerușinare limitele constituționale ale autorității lor ori de câte ori au chef, nu mai trăim într-o societate liberă.
Acesta este motivul pentru care a luat naștere Alliance Defending Freedom. Noi apărăm în instanță colegiul creștin din Missouri, casa de copii din Tennessee, doctorii, profesorii, studenții, atletele, micii proprietari de afaceri.
Avocații extrem de pricepuți ai echipei ADF trag guvernul la răspundere și contestă actuala administrație în instanță atunci când își depășește sfera autorității. Redăm poporului puterea de a se apăra de propriul guvern.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS
Orice ramura scapata de sub control trebuie readusa sub control in hotelul PUSCARIE. Free bills.