În interviul recent acordat de Andrew Tate lui Tucker Carlson, popularul influencer și guru al masculinității s-a apărat de acuzațiile de trafic de pe
În interviul recent acordat de Andrew Tate lui Tucker Carlson, popularul influencer și guru al masculinității s-a apărat de acuzațiile de trafic de persoane care i-au fost aduse în România.
În prezent, Tate se află în arest la domiciliu sub acuzația de viol, agresiune sexuală și constituirea unei rețele de crimă organizată în scopul de a exploata sexual femei, analizează Jonathan Culbreath pentru First Things.
Tate și fratele său, Tristan, sunt acuzați că au ademenit șapte femei în România prin promisiuni false de căsătorie, iar apoi le-au constrâns, prin intimidare, supraveghere și violență fizică și sexuală, să realizeze clipuri video pornografice.
Faima lui Tate ca apărător al „masculinității“ merge mână în mână cu criticarea ideologiei feministe și a omniprezenței acesteia în instituțiile occidentale de elită – ceea ce el numește frecvent „Matrix“.
Împotriva unei astfel de ideologii și a efectelor ostracizante ale acesteia asupra bărbaților, Tate a popularizat un stil de viață care este atractiv pentru tineri datorită aparentei sale exaltări a virtuților masculine, cum ar fi puterea, disciplina și independența.
Potrivit admiratorilor săi de dreapta, acuzațiile aduse lui Tate în România reprezintă o încercare de a-l „anula“ pentru disidența sa, transformându-l într-un simbol al luptei pentru libertatea de exprimare. Se pare că tocmai această perspectivă a fost cea care a determinat apariția sa în noua emisiune a lui Carlson pe Twitter.
Puțini dintre cei care îl apără pe Tate – inclusiv Carlson – au încercat la modul serios să examineze probele care susțin acuzațiile ce-i sunt aduse. Se pare că cel mai puternic martor împotriva lui Tate este chiar Tate însuși.
În replică la interviul lui Tucker, un utilizator Twitter a realizat un clip video în care juxtapune secvențele în care Tate se apără cu alte câteva clipuri, în care acesta recunoaște cu mândrie că el și fratele său Tristan s-au „îmbogățit“ inițial ca proxeneți care aveau o „afacere cu webcam-uri“.
Tate se laudă: „Treaba mea era să întâlnesc o fată, să merg la câteva întâlniri, să mă culc cu ea, să testez dacă este de calitate, să o fac să se îndrăgostească de mine până la punctul în care să facă tot ce îi cer, iar apoi să o pun în fața camerei web pentru a ne îmbogăți împreună“.
El insistă că victimelor sale de sex feminin le place de fapt violența pe care el o manifestă față de ele, în clipul video apărând exemple de acest gen. De asemenea, el se laudă că profită de atracția pe care tinerii o dezvoltă pentru actrițele sale pentru a-i determina să îi cedeze „casele, economiile de-o viață, împrumuturile, totul“.
Dacă vorbele rostite de Tate cu propria gură sunt adevărate, atunci „masculinitatea“ pe care o predică nu este decât un paravan pentru ceva profund pervers și abuziv, pe care niciun „conservator“ demn de acest nume – în special conservatorii creștini – nu ar trebui să caute să apere.
Citește și OPINIE | Nu poți fi creștin și să îl admiri pe Andrew Tate
Într-un articol pentru Compact despre viziunea crudă a lui Tate asupra lumii, Louise Perry subliniază că idealul creștin al castității sexuale era perceput ca o mortificare profundă a ego-ului masculin în epoca Imperiului Roman antic.
Într-adevăr, nu numai în vocația de celibat a multora dintre primii creștini și a discipolilor lor călugări, dar și în strictețea monogamiei în căsnicie, practicarea castității era o asceză riguroasă cu care clasa masculină de elită a Romei nu era absolut deloc obișnuită.
Acest lucru este confirmat de studiile ample ale lui Michel Foucault, în cel de-al patrulea volum al lucrării sale Istoria Sexualității, în care descrie căsătoria creștină din Biserica primară ca pe o disciplină ascetică asemănătoare aproape monahismului. Din acest punct de vedere, însuși scopul căsătoriei era acela de a supune pofta cărnii care afectează natura umană ca urmare a căderii adamice.
Cu siguranță, o anumită etică de auto-disciplină – ceea ce Foucault a numit în mod faimos „grija de sine“ – a prevalat în antichitatea greco-romană, dar în cele din urmă a dat dreptul practicanților săi la o formă pretins legitimă de egocentrism care pur și simplu nu era permisă practicanților virtuții ascetice creștine.
De altfel, s-ar putea afirma că Foucault însuși a îmbrățișat un astfel de ideal roman în viața sa personală, încercând să combine excesele indulgenței sexuale (în cazul său, sadomasochismul, violul pedofilic și răspândirea intenționată a virusului HIV) cu „tehnicile“ cvasi-estetice ale grijii de sine, ca și cum practicarea unei astfel de discipline i-ar fi dat dreptul la plăcerile cărnii.
O etică similară de auto-înălțare impregnează cultul online al masculinității promovat de Tate și implică și ea practici ascetice (deși distorsionate): un bărbat trebuie să meargă la sală, să cultive o autodisciplină stoică, să-și dezvolte capacitatea de rezistență făcând lucruri dificile, etc.
După cum a proclamat Tate în interviul cu Carlson, „viața de bărbat înseamnă durere și suferință… pentru că va trebui să treci prin multe lucruri și să ai parte de lucruri groaznice pentru a deveni un om bun“.
Dar unde anume duce mai exact acest ascetism? Spre ce viziune a binelui? Autodisciplina poate avea multe scopuri virtuoase. Dar poate fi folosită și în scopuri josnice, amorale, cum ar fi câștigul material, obținerea unui statut și dobândirea puterii. Dacă servește doar pentru a justifica sau a facilita satisfacerea dorințelor carnale ale cuiva – a căror satisfacere este „câștigată“ prin muncă grea și „durere și suferință“ – atunci acesta este un ascetism păgân guvernat de instincte.
Citește și Ben Shapiro: Admirat de unii conservatori, Andrew Tate tratează femeile într-un mod toxic și obscen
Este deopotrivă străin și inferior ascetismului creștin, care servește unor scopuri transcendente. Fie că este vorba de căsătorie sau de monahism, creștinismul impune renunțare la sine în fiecare etapă a procesului, nu doar ca pregătire pentru a satisface un egoism superior.
Creștinul este chemat la o golire de sine necondiționată și fără rezerve, imitând propria renunțare a lui Hristos la natura sa divină, prin care a împlinit în mod desăvârșit voia Tatălui Său.
„Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl“, le spune Isus ucenicilor Săi (Ioan 14:9).
De asemenea, ca ucenici ai lui Hristos, trebuie să ne trăim viața în așa fel încât ceilalți să-L vadă pe Hristos în noi. După cum scrie Sfântul Pavel:
„Am fost răstignit împreună cu Hristos; totuși trăiesc, dar nu eu, ci Hristos trăiește în mine“ (Galateni 2:20).
Scopul ascezei creștine este tocmai acela de a desființa acest „eu“, împreună cu toate dorințele sale egocentrice, pentru ca Hristos să preia controlul. În această etică rămâne puțin loc pentru „puterea“ brutală a unei masculinități de tip Tate.
Dimpotrivă, creștinismul cere tocmai slăbiciune:
„Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine“ (2 Corinteni 12:9).
Un ultim avertisment pentru creștinii de dreapta, în special pentru bărbați. Deși se răzvrătește împotriva idealului creștin de monogamie castă, bătăile în piept și masculinitatea narcisistă a lui Tate se pot totuși infiltra în adăpostul sigur al însăși căsătoriei creștine.
Problemele feminismului progresist nu justifică, de fel, raționalizarea narcisismului masculin. Bărbații creștini trebuie să fie atenți ca nu cumva să devieze chiar căsătoria de la scopul ei ascetic inițial și să o transforme într-un simplu alt canal protejat pentru libido dominandi.
În final, viziunea lui Tate în ceea ce privește puterea unui bărbat este pur și simplu insuficientă.
Adevărata virtute creștină – și bărbăția creștină – presupune o putere kenotică care să includă slăbiciunea umană. O astfel de putere este literalmente de natură divină.
Tribuna.US
COMMENTS