OPINIE | Boala de la Eurovision. Tu ce faci ca să ne salvezi?

„Eurovision nu a fost doar un simplu derapaj. E un simptom de maladie. Una politică și ideologică, dar net mai gravă decât pandemia. O boală, care amenință întreaga lume liberă. Tu ce faci ca să ne salvezi de ea?”, scrie Petre M. Iancu, pe blogul personal.

Nu mă interesează dacă ai făcut ceva important în trecut, sau nu. Ce meserie ai. Sau dacă n-ai. Nici dacă ești plină de bani sau nu. Dacă ai mult timp. Dacă ai familie. Dacă ești heterosexuală. Dacă faci parte dintr-o etnie majoritară în țara ta europeană sau americană, sau dacă provii dintr-un grup minoritar.

Ceea ce mă interesează este să asculți, să te informezi, să gândești. Apoi, să spui și să ajuți să impui, moral și politic, adevărul. Ca să ne salvăm, trebuie să ne activăm toți. Pentru că Europa, America și Vestul sunt realmente în pericol.

Ceea ce amenință și securitatea românilor, polonezilor, balticilor, cehilor și slovacilor.

De unde ne pasc marile pericole

Iar primejdia nu vine doar din Rusia, cum cred polonezii care au fugit mai nou în Spania, să-și cumpere case în peninsula iberică, la cât mai mare distanță de Putin, pentru că orașele țărilor din apropiere, între care cele românești (și cu atât mai mult cele moldovenești) sunt, vai, ca ale polonezilor: prea aproape de Moscova.

Amenințarea din est e dublată de cea din Orient. Și e triplată de cea internă, din Vest.

Citește și Vasile Bănescu, BOR, reacție tranșantă față de câștigătorul Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo)

Cea din urmă se află deja, prin imigrație debordantă din zone ale lumii care nu vor să se integreze în Occident și prin ideologiile imorale ale stângii care-o promovează, în casele și în universitățile noastre, în manualele noastre școlare, în posturile publice de radio și tv, după cum s-a văzut la Eurovision.

Vor replica propagandiștii progresiști că aș exagera

Aș vrea eu. Am vrut să cred că exagerez în debutul anilor 90, când avertizam împotriva reinstalării la putere a securității ceaușiste. Nu se poate, mi-am zis, ca românii să nu se trezească. S-a putut. Am sperat la fel în 2001, când islamiștii au declarat Vestului război, la 9/11, și reciteam Coranul ca să încep un studiu în stare să mă ajute să înțeleg diferența minimă dintre islam și islamism. În 2008, când Merkel a impus excluderea din NATO a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Iar Barack Obama a ajuns, din oboseala de război a SUA, la putere.

M-a alarmat căciulirea lui abjectă, din 2009, în fața extremismului musulman. Ca și indiferența Vestului din 2012, față de puciul parlamentar demarat în România.

Și în 2014 am așteptat în van ca anexarea Crimeii și conflictul iscat de Putin în Donbass să deștepte, în fine, Occidentul prăbușit în interminabilă moțăială.

În zadar m-am încurajat să-mi zic că aș fi poate prea sever în 2020, când am criticat dur eroarea fatală a fugii în dezordine a militarilor SUA din Afganistan. În 2021, când m-a speriat și am condamnat monumentala gafă a unui președinte american incapabil să articuleze politici externe responsabile, de a da, la Geneva, necerute garanții sângerosului mafiot revoluționar, totalitar, care e dictatorul Rusiei, Putin, că poate face orice-i poftește inima în Ucraina, fără teama de a vedea la fața locului unități ale forțelor americane.

Și am nădăjduit că îngroș inutil dezastrul, când m-am temut și am criticat că Statele Unite nu ajută suficient Ucraina să învingă Rusia în război, ori pe israelieni, să se impună fără drept de apel în fața terorismului.

Nu e niciun pic de satisfacție în constatarea că, din păcate, niciuna din temerile mele, nu s-a dovedit exagerată. Niciuna. Și n-am enumerat decât câteva din spaimele mele de Casandră. Care nu m-au determinat, însă, iată, să devin antioccidental și să mă las înhămat la propagande putiniste.

Am deci impresia că știu despre ce vorbesc. Și evenimentele ultimilor ani, pe care le-am prevăzut, în legătură cu care am avertizat nu o dată, confirmă că nu m-am înșelat prea rău.

Unde planează riscuri majore asupra lumii libere

Amenințarea e acută. Și nu doar la posturile publice de radio și tv europene. E acută în Ucraina, unde rușii avansează, profitând de faptul că Vestul a omis să înarmeze Ucraina, așa cum se angajase și ar fi în interesul său vital; la ONU, unde o majoritate antisemită, sau ignorantă, votează ilegal, în contra cartei Națiunilor Unite, avansarea agendei teroriste a unor autorități autonome și a unei populații palestiniene care se felicită pentru masacrul genocidar al Hamas, interpuși ai Iranului totalitar, aliat cu dictaturile din Rusia și China.

E acută și în explozia de antisemitism și pro-terorism din campusurile facultăților de elită ale americanilor și vest-europenilor; în textele de social media ale protipendadei de extremă stânga apuseană, adulându-i pe islamiști; în rapoartele Departamentelor de Stat și ale serviciilor secrete; în capetele spălate pe creier ale multor dregători progresiști din camarila unui președinte senil, împins spre un nou mandat mortal, de forțe despre care el, liderul superputerii, se pare că nici habar nu are; în deciziile absurde, aberante, delirante și ilegale ale administrației sale. Și în multe altele.

Nu în ultimul rând, marea primejdie se pitește în „educația sexuală” din școli îndoctrinate de mișcarea woke și pe mesele de operație ale unor chirurgi obedienți. Și în minciunile prin omisiune sau comisiune din textele și luările de poziție ale publiciștilor, ziariștilor, influencerilor. Care fie nu înțeleg ce se petrece în jurul lor, fie nu știu sau nu vor să reacționeze adecvat, fie se tem s-o facă.

Încă o dată despre inadecvatul comentariat consacrat derapajului major de la Eurovision

Citesc luări de poziție inepte, sau, după caz, revoltătoare, deși parțial corecte, despre scandalul premiilor Eurovision. Aud de pildă asigurări politic corecte ale unor comentatori care pretind că nu i-ar „interesa decât muzica, nu și orientarea sexuală” a laureatului Eurovision și că (doar) inferioara calitate muzicală a produsului său i-ar fi dezamăgit.

Îmi pare rău să fiu nevoit să constat mediocritatea ucigătoare a acestor comentarii. La fel de bine ar fi putut susține autorii că puțin le pasă de concepțiile morale, religioase, politice și ideologice anticreștine și antisemite ale unora din jalnicii premianți ai juriilor posturilor publice de radio și tv europene și ale celor care, tocmai pentru că orientările sexuale și imorale, anticreștine, sau antisemite, au ajuns de-o eminentă importanță în ideologia totalitară prevalentă în Vest, i-au ridicat pe scut pe anumiți concurenți, cu anumite mesaje în non-muzicile lor, iar nu pe alții.

Cu alte cuvinte și mai clar: „Nemo” n-a fost premiat în ciuda prezumtivei sale orientări sexuale non-binare. Ci datorită ei.

Da, și pe mine m-au siderat și revoltat decăderea în ideologie antioccidentală, anticreștină și antidemocratică a Eurovision și infecția anti-muzicală a mărfii oferite sub falsa etichetă de „muzică ușoară” de satanista antisemită și de prezumtivul ei idol non-binar.

Dar pestilența estetică a articolelor lor de comerț date drept „muzică” l-ar putea lăsa rece pe publicist. Căci, dacă e onest și inteligent, știe și n-are probleme să afirme deschis că lipsa valorii estetice, antiestetica, sau estetica urâtului fac parte din programul „deconstructivist” al nihilismului revoluției postmoderne, maoist-islamiste, prin care e trecut azi, Vestul, de elita lui de extremă stânga.

Așa cum din acest program ideologic transformat în nouă religie seculară face parte upgradarea și premierea sistematică a orientărilor non-heterosexuale, a anticreștinismului și-a antisemitismului.

Problema Europei

Încât nu-ajută și nu ajunge să faci doar comentarii muzicale. Problema continentului tău, draga mea, nu e, cum acreditează marii preoți ai perversei religii neo-identitare, neo-rasiste, că tu, eu sau alții am fi islamofobi sau intoleranți cu homosexualii, cu oamenii de culoare, cu handicapații politic irecuperabili ca Greta Thunberg, sau ca liderul terorist al protestelor de la Columbia, care afirmă deschis că evreii n-ar avea „dreptul să trăiască” și încă nu l-a sufocat rușinea. pentru că nu suntem nimic din toate acestea. Dimpotrivă, suntem net prea toleranți.

Problema noastră e că nu spunem lucrurilor pe nume. Că nu mai îndrăznim să-i numim pe musulmanii extremiști și aliații lor neo-marxiști, anti-meritocrați, care ne pun în pericol continentul. Că nu cutezăm să ne ridicăm și să ne organizăm astfel, încât să nu le dăm extremiștilor, fie ei de stânga, de dreapta și islamiști, un drept de veto asupra vieții, valorilor, libertății, culturii și educației noastre, de parcă n-am ști că toleranța față de intoleranță e o cruzime inumană.

Nu mă interesează deci profesiunea, credința, averea sau orientarea ta sexuală, ci să te implici, să faci de acum încolo ceva important.

Nu, nu mă aștept să ieși în stradă să confrunți tancuri și mitraliere, ca tinerii muncitori, liceenii și studenții români, ca oamenii speriați de moarte de Securitate care și-au învins în 1989 frica și au ieșit totuși la Timișoara în stradă, să-l apere, în debutul Revoluției, pe László Tőkés, dăruindu-le, astfel, tuturor românilor, libertatea.

Mă aștept doar să începi să spui adevărul, să te organizezi, să faci ceva, împreună cu ai tăi, pentru a ajuta la eliberarea lumii libere de spectrul amenințărilor evocate. Pentru ca viitorul pregătit surorilor, copiilor, nepoților și părinților tăi să nu fie toxic. Să fie liber. Să fie demn. Să nu ajungă la cheremul dușmanilor tăi și ai civilizației iudeo-creștine.

Ești pregătită? Poți! Fă ceva.

Foto: Daniel Stridh | Source: @bambiethug (Instagram)