O întâlnire de capelă la un colegiu creștin din Kentucky trebuia să se încheie în dimineața zilei de 8 februarie, dar studenții au fost atât de inspir
O întâlnire de capelă la un colegiu creștin din Kentucky trebuia să se încheie în dimineața zilei de 8 februarie, dar studenții au fost atât de inspirați de slujbă încât nu s-a mai terminat, transformându-se într-o slujbă 24/7 care a continuat să se întindă pe o săptămână, inspirând studenții de la colegii din alte state să călătorească acolo doar pentru a lua parte la ea.
Până pe 14 februarie, mulțimea a ajuns la 3.000 de credincioși, nu numai în capela colegiului, ci și în alte patru locații din cadrul colegiului. Președintele universității, Dr. Kevin Brown, a declarat că cel puțin două treimi dintre participanți au venit din alte state.
„Credeam că te rogi pentru trezire spirituală. Ce faci jos?”
Cu aceste cuvinte, soția mea m-a chemat miercurea trecută din subsolul meu, unde lucram la o carte foarte lungă și neglijam ceea ce se întâmpla în campusul Universității Asbury. Predau la seminarul vecin Asbury Seminary. Și dacă ați urmărit știrile, știți că oamenii au venit în număr mare la universitate – și acum la seminar – pentru a fi martori și a experimenta ceea ce unii numesc trezire spirituală.
După îndemnul soției mele, ne-am îndreptat rapid spre partea din spate a Auditoriumului Hughes din Asbury pentru a ne ruga. Am constatat că serviciul de închinare care începuse în acea dimineață nu se oprise și nici nu se diminuase. Sâmbătă, am găsit locuri la balcon. Auditoriul de 1.489 de locuri al universității era plin.
Duminică, spiritul de închinare a fost mai profund și m-am simțit mai conștient de sfințenia impresionantă a lui Dumnezeu.
Până marți, 14 februarie, erau cozi lungi în fața sălii, unde amplificatoarele permiteau ca muzica să fie auzită. Când mi-am terminat cursul de seară de la seminar, mulțimea debordantă umpluse capela Estes a seminarului, care are 660 de locuri, capela McKenna, care are 375 de locuri, și se revărsase în clădirea pe care o împart bisericile locale United Methodist și Vineyard.
Unele voci din social media dezbat aprins dacă acest lucru ar trebui să se numească o trezire sau nu. Din moment ce termenul este unul extrabiblic, gândul meu este: „Cui îi pasă cum o numim? Haideți să sărbătorim ceea ce face Dumnezeu!”
Diferitele evenimente denumite treziri din ultimele secole au arătat diferit – de la plâns dramatic la bucurie dramatică, de la convertiri masive la împuternicire pentru misiuni, ceea ce a dus la și mai multe convertiri.
Calviniștii au dominat Prima Mare Trezire, Trezirea din Hebride și Trezirea din Timorul de Vest. Wesleyenii au dominat a doua Mare Trezire, Trezirea din Azusa Street și Renașterile Asbury din 1950 și 1970. Martorii de la Trezirea din Timorul de Vest au raportat un sunet ca un vânt care sufla. Martorii de la trezirea de la orfelinatul lui Pandita Ramabai din India au raportat limbi de foc. Semne miraculoase au însoțit evanghelizarea din cadrul Trezirii din Shandong.
De ce ar trebui ca un Dumnezeu infinit să se aplece spre noi, oamenii?
Ceea ce găsim în cartea Faptele Apostolilor sunt revărsări ale Duhului Sfânt (pentru această formulare, vezi Faptele Apostolilor 2:17-18; 10:45, dar este folosită și altă terminologie, cum ar fi revărsarea Duhului peste sau umplerea oamenilor).
În Faptele Apostolilor 2:17-18, Petru descrie noua lor experiență a Duhului ca fiind o împuternicire profetică de a vorbi în numele lui Dumnezeu. În 4:31, Dumnezeu îi umple pe petiționari cu Duhul Său pentru a avea îndrăzneala de a continua să vorbească pentru El. Alte experiențe colective apar în 10:44, 13:52 și 19:6, nu pentru a ne satisface curiozitatea noastră pur istorică, ci pentru a ne deschide apetitul.
O caracteristică pe care Luca o relatează în legătură cu primele două revărsări este grija pentru cei nevoiași (2:44-45; 4:32-35). Această observație sugerează că aceste revărsări nu au implicat doar o simplă experiență emoțională inițială (deși unii au făcut-o-vezi 2:13!), ci un impact profund, pe termen lung, în modul în care urmașii lui Isus se tratau unii pe alții, legat de ceea ce Pavel numește „roada” Duhului.
În timpul Primei Mari Treziri, Jonathan Edwards a observat viziuni și „manifestări””, cum ar fi căderea la pământ și plânsul. De asemenea, el a observat că, în timp ce unele manifestări erau răspunsuri umane la lucrarea Duhului lui Dumnezeu, altele erau imitații sau chiar mai rău. Rodul pe termen lung al trezirii, a subliniat el, se referă la modul în care trăim.
La o săptămână de la ceea ce se întâmplă la Asbury poate fi prematur să vorbim despre efecte pe termen lung. Acestea fiind spuse, dacă acest ultim fenomen se potrivește cu modelul trezirilor anterioare de la Asbury, ne putem aștepta la o generație de lucrători ridicați pentru recoltă. Unele dintre trezirile menționate mai sus au durat câțiva ani sau chiar decenii. Închinările continue la trezirile anterioare de la Asbury au durat uneori doar o săptămână sau două, dar cu efecte profunde care se potrivesc unui model din istoria trezirilor din campusurile universitare din SUA.
Istoricul este vast. Până în 1823, majoritatea universităților și confesiunilor din SUA au rezervat o zi de rugăciune pentru colegii. Această tradiție a dispărut în cea mai mare parte a secolului al XX-lea. Dar în acest an, o zi concertată de rugăciune pentru colegii a fost programată pentru 23 februarie, cu Francis Chan conducând o transmisiune simultană. Campusul gazdă pentru această zi de rugăciune în colegii, în onoarea Trezirii Asbury din 1970, este Universitatea Asbury.
Acest lucru nu a fost în mintea corului de gospel pe 8 februarie, deoarece ei pur și simplu au continuat să se închine Domnului. Dar cel puțin unii dintre noi bănuiesc că este ceva providențial.
Ceea ce se întâmplă la Asbury a început în mod spontan și neașteptat. Dar spontaneitatea nu înseamnă lipsă de pregătire. Anna Gulick, profesoară de franceză la universitate în timpul trezirii din 1970, a relatat că mulți studenți începuseră să se roage între ei înainte ca strigătele de pocăință să izbucnească în capelă. În mod similar, oamenii din cadrul comunității Asbury s-au rugat timp de decenii ca Dumnezeu să pregătească campusul.
Legătura cu rugăciunea este o caracteristică comună (deși nu universală) atât a experiențelor corporative, cât și a celor individuale ale Duhului Sfânt în Faptele Apostolilor (vezi Fapte 1:14; 4:31; 8:15; 9:17). Când predau pe această temă din Faptele Apostolilor, evidențiez mai întâi promisiunea lui Isus din primul volum al lui Luca că Dumnezeu va răspunde la rugăciunile pentru lucrarea Duhului Său (Luca 11:13).
Un număr de noi seminariști de-a lungul anilor au împărtășit că Dumnezeu le-a arătat că se apropie o trezire. Zach Meerkreebs, care a predicat în cadrul serviciului original de capelă care nu s-a oprit, a menționat că a simțit că ceva de genul acesta se apropie în urmă cu un an.
Am vrut să sprijin aceste așteptări. Dar, pe măsură ce anii treceau, mă întrebam dacă o revărsare a Duhului se va întâmpla la o scară semnificativă cât timp voi fi încă aici. Cu toate acestea, alții, cum ar fi Hong Leow, cercetător invitat, au rămas vocali și insistenți. Hong s-a rugat și a postit pentru perioade atât de lungi încât am început să-mi fac griji pentru sănătatea sa. Săptămâna trecută, a zburat înapoi pentru a fi martor la roadele rugăciunilor sale.
Auditorium Hughes se simte ca un loc sfânt în acest moment. Dar, în Scriptură, poporul lui Dumnezeu este templul Său. Oricare ar fi alte locuri care ar putea fi speciale pentru noi în anumite privințe, noi suntem locul său cel mai sacru și nu trebuie să fim în apropierea campusului pentru a întâmpina și onora prezența lui Dumnezeu.
Când am vizitat pentru prima dată Seminarul Asbury pentru a susține un interviu pentru un post la sfârșitul anului 2010, am aruncat o privire în auditoriul vacant al universității. Ochii mei au căzut pe cuvintele inscripționate de neșters pe peretele înalt, din spate, al sanctuarului: „Sfințenie pentru Domnul”. În acel moment, am simțit un val al Duhului, ca și cum ar fi rămas un vestigiu special din revărsările anterioare. Dar, în ciuda auditoriilor pline în prezent, nu este vorba despre loc. Este vorba despre sfințenia față de Domnul.
Orice cititor al The Roys Report, Christianity Today sau chiar al presei seculare știe că în numele creștinismului se întâmplă multe lucruri care nu sunt foarte creștine. Același lucru este valabil și în istoria trezirilor. Dumnezeu este Dumnezeu, dar oamenii sunt tot oameni. Comportamentul unic al unei generații în timpul unor treziri poate deveni tradiția generației următoare – și legalismul generației următoare. Unele afirmații de trezire sunt încercări de a stârni emoții sau de a crea agitație. Iar cei care vor un nume pentru ei înșiși deturnează adesea mișcările pe care Dumnezeu le inițiază printre cei umili.
Prin urmare, nu este surprinzător faptul că există amenințări la adresa integrității a ceea ce se întâmplă la Asbury. Unii ar putea veni pentru a face publicitate sau pentru a căuta atenție pentru ei înșiși, deși sperăm că vor pleca cu ceva diferit.
Administratorii, personalul de la departamentul ministerial al campusului și liderii studenților au muncit peste program, uneori cu puțin somn, încercând să păstreze integritatea și concentrarea mișcării. Liderii nu vor ca accentul să fie pus pe ei sau pe Asbury. Când președintele Kevin Brown s-a adresat adunării sâmbătă seara, și-a prefațat comentariile puternice indicând că aproape că îi era teamă să vorbească, ca nu cumva să întrerupă sfințenia lui Dumnezeu care se mișca printre studenți.
Și aceasta este poziția corectă, pentru că nu este vorba despre noi, ci despre El și sfințenia Sa. Numai El este demn de onoare. El și-a făcut simțită prezența. Și în prezența Lui, nicio făptură nu se poate lăuda.
După un text de Dr. Craig S. Keener, Profesor de studii biblice la Asbury Theological Seminary din Wilmore, Kentucky.
(Photo: David Lorimer / Facebook)
Tribuna.US
COMMENTS