HomeActualități Americane

OPINIE | Democrații atacă sistematic realitatea, dar adevărul trebuie să învingă

OPINIE | Democrații atacă sistematic realitatea, dar adevărul trebuie să învingă

Americanii sunt copleșiți de posibilitățile creative de a se sustrage realității: rețele de socializare, filme, jocuri pe calculator, droguri recreati

Americanii sunt copleșiți de posibilitățile creative de a se sustrage realității: rețele de socializare, filme, jocuri pe calculator, droguri recreative, alcool, sport etc. Noi îi spunem „escapism“, adică evadare din realitate.

Dar, bineînțeles, este o denumire greșită. Nu putem scăpa cu adevărat de realitate. Putem evita doar recunoașterea sau conștientizarea realității, analizează Molly Slag pentru American Thinker.

Când episodul nostru de „evadare“ se încheie, realitatea este tot acolo, în fața noastră, așa cum a fost întotdeauna. Oricare ar fi această realitate, ea nu își ia niciodată vacanță și nu putem scăpa de ea. Cu bine și cu rău, trăim în ea.

Cu siguranță e discutabil dacă dictonul „Să dea Domnul să trăiești în vremuri interesante“ este o binecuvântare sau un blestem. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că trăim, efectiv, niște vremuri interesante.

În prezent, este terifiant să privești realitatea drept în față, deoarece aceasta a devenit suprarealistă, ca și cum am fi într-un episod din „Zona crepusculară“ a lui Rod Serling.

Era noastră este o eră a înșelătoriei și a minciunii. O listă parțială a minciunilor ar include:

Transgenderism
Avort
Homosexualitate
Granițe deschise
Activism climatic

Există și altele. Adăugați la listă înșelătoria preferată.

Toate aceste minciuni au două lucruri în comun:

1. Înșelătoria este în mod evident înșelătorie. Acest lucru este important de reținut, deoarece înseamnă că cei care lansează înșelătoria sunt ei înșiși pe deplin conștienți de faptul că toată tevatura lor este o minciună. Prin urmare, a dialoga cu autorii înșelătoriei este lipsit de orice speranță, deoarece minciuna pe care o propagă este deliberată.

2. Autorii înșelătoriei caută să distrugă America.

Mai exact, efectul propriu-zis al înșelătoriei transgender este distrugerea copiilor și eliminarea femeilor reale. „Bărbatul transgender“ este o non-entitate slabă, batjocorită și înfiorată de bărbații reali din jurul lui, dar „femeia transgender“ este o superfemeie, o amazoană, eclipsând femeile reale din jurul său. Femeile reale sunt eliminate.

Avortul este indiscutabil o crimă. Fătul este o ființă vie. Face oare parte din regnul animal, mineral sau vegetal? Fătul este rezultatul fertilizării unui ovul al unei femele umane de către un spermatozoid provenit de la un bărbat uman. Prin urmare, fătul este o ființă umană. În consecință, uciderea lui este o crimă.

Homosexualitatea nu este deloc sex, ci, mai degrabă, este o pervertire a sexului. O societate sănătoasă respinge perversiunile.

Politica granițelor deschise urmărește să distrugă America prin invadare. Trebuie stopată.

Activismul climatic are de obicei ca scop să anihileze bogăția oamenilor muncitori și, în particular, să elimine dioxidul de carbon, care este condiția sine qua non („fără el, nimic“) pentru viața pe planeta Pământ. Așadar, activismul climatic urmărește eradicarea vieții pe pământ.

Cu toate acestea, în pofida faptului că aceste idealuri sunt în mod evident false și complet distructive pentru națiunea noastră, atât guvernul, cât și restul instituțiilor noastre le susțin pe toate, de la transgenderism la activism climatic.

Citește și În dezbaterile morale de astăzi, alege întotdeauna realitatea

Dar realitatea este că, fie că o negăm sau o ignorăm, este de-a dreptul uimitor, deprimant și terifiant să vedem cu propriii ochi lucrările satanice ce se abat asupra noastră cu sprijinul propriului nostru guvern.

Suntem asaltați pe mai multe fronturi, dar principalele două domenii sunt activismul climatic și perversiunea sexuală.

Suntem în prezent în plin război civil, deocamdată non-kinetic, dar care poate deveni kinetic în orice moment. După cum a remarcat actorul Jon Voight, „Acesta este un război civil împotriva noastră, a tuturor“.

Victor Davis Hanson declară: „Fiecare aspect al vieții și culturii americane este sub asalt“.

Fiecare aspect? Da! Toate! Becurile, încălzitoarele pe gaz, generatoarele electrice, automobilele pe benzină, boilerele pe gaz, aragazele și mașina de spălat vase. Chiar și mâncarea este în vizor!

Cea mai recentă țintă este lumina soarelui. Nu de mult, presa ne-a anunțat că administrația de la Casa Albă ia în considerare un plan menit să obstrucționeze lumina solară în încercarea de a limita încălzirea globală, un proces cunoscut sub numele de modificare a radiației solare (SRM).

Nu este aceasta o furtună perfectă? Nu am ajuns cu spatele la zid? Indiferent dacă îl susținem sau nu pe Vivek Ramaswamy, cele zece adevăruri enunțate de el reprezintă realitatea, iar Stânga le contestă pe toate.

Pentru a continua atacul asupra adevărului, nu cumva instituțiile noastre au trecut Rubiconul? Nu are dreptate Trump când spune că acești progresiști și aceste elite sunt „fiare sălbatice“?

Așadar, ce facem? De unde începem și cum? Suntem în pragul unei revoluții. Avem nevoie de o contrarevoluție. Avem o nevoie iminentă de două lucruri: Un plan pe termen lung și o contraofensivă imediată pentru a-i pune pe progresiști cu botul pe labe.

Planul pe termen lung constă în constituirea unui guvern in absentia. Aceasta înseamnă să constituim acum (în coordonare cu DJT) o întreagă administrație care să fie pregătită să fie instaurată la putere de către DJT după alegerea sa (sau, Doamne ferește, dacă va fi asasinat, de către înlocuitorul său). Se lucrează deja în această direcție.

Contraofensiva imediată este să ne retragem toți copiii din școlile publice. Acest lucru îi va feri pe copii de atacurile grupării transgender și va stârni haos în instituția educației.

Pentru cei care consideră că nu își pot permite acest lucru, există opțiuni de explorat. Fiecare biserică poate înființa o școală. Școlile private oferă programe de finanțare. Asociațiile de Homeschooling au propuneri pe care le puteți găsi în continuare dând o căutare pe internet.

Da, vor exista anumite inconveniente, poate chiar o oarecare suferință. Dar alternativa este să vă lăsați copiii pradă monștrilor progresiști. Și dacă urmașii voștri sunt distruși, ce altceva mai contează?

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 2
  • comment-avatar

    Excelent articolul, ne descrie realitatea exactă în care trăim și soluții viabile. Problema este că mulți dintre republicani sau conservatori nu văd pericolul și trăim într-o societtae de tip căldicel, societate în care cei mai mulți dorm sau nu văd realitatea.
    Sunt mulțumitor lui Dumnezeu pentru tribuna.us, pentru redacția ziarului, știu că e mult de muncă însă sunteți o oază de adevăr pentru comunitatea de limbă română în aceste vremuri tulburi.
    Dumnezeu să vă binecuvânteze.

    • comment-avatar

      Va multumim pentru urari si ca ne urmariti. Ne puteti ajuta in continuare distribuind articolele noastre, pentru a ajunge la cat mai multi.

DISQUS: 0