Foto: Colin Lloyd/Unsplash Dacă ar fi să numim o caracteristică dominantă a mandatului Biden, aceasta este degradarea sistematică a libertăților am
Foto: Colin Lloyd/Unsplash
Dacă ar fi să numim o caracteristică dominantă a mandatului Biden, aceasta este degradarea sistematică a libertăților americane, viața și libertatea cetățeanului fiind tot mai restricționate pe măsură ce guvernul se extinde și preia controlul.
Acest lucru se face sub deviza Stângii că „statul știe cel mai bine“, analizează Star Parker pentru Daily Signal.
Zi de zi, ne transformăm tot mai mult în ceea ce regretatul judecător al Curții Supreme Antonin Scalia a descris drept „o țară pe care nu o recunosc“.
Într-un studiu recent publicat de Committee to Unleash Prosperity, Casey Mulligan, profesor de economie la Universitatea din Chicago și fost consilier economic al președintelui, estimează costurile actuale și viitoare ale reglementărilor impuse până în prezent de administrația Biden la aproape 10.000 de dolari per familie.
Potrivit lui Mulligan, deși cea mai mare parte a noilor costuri se datorează reglementărilor guvernamentale privind economia de combustibil și nivelurile de emisii, acestea reprezintă totuși doar o treime din costurile totale.
Restul provine din „reglementările privind sănătatea, munca, telecomunicațiile și finanțarea consumatorilor“.
Într-o analiză publicată anul trecut, Mulligan și economistul Stephen Moore au estimat că politicile administrației Biden, bazate pe dogma schimbărilor climatice care vizează desființarea industriei petrolului și gazelor naturale, au dus la o scădere cu 2 până la 3 milioane de barili pe zi a producției de petrol și cu 20 până la 25 de miliarde de metri cubi a producției de gaze naturale față de cât s-ar fi putut produce dacă aceste politici nu ar fi fost în vigoare.
Mulligan și Moore estimează că valoarea reprezentată de aceste pierderi pentru economia americană este de ordinul a 100 de miliarde de dolari pe an.
Iar acum, cea mai recentă inițiativă a administrației Biden este de a interzice forajul și exploatarea de petrol și gaze naturale pe milioane de hectare de teren din Alaska.
Planul include interdicția pentru aproape jumătate din Rezervația Națională de Petrol-Alaska, cea mai mare suprafață de teren aparținând domeniului public din țară, și anularea a șapte contracte de leasing emise în timpul administrației Trump pentru zona Arctic National Wildlife Refuge.
Poate că aceste măsuri îi vor face fericiți pe adepții schimbărilor climatice, dar nu la fel de fericiți vor fi și cetățenii americani a căror preocupare este cât plătesc pentru energie.
Sen. Dan Sullivan, din Alaska, și Rep. Harriet Hageman, din Wyoming, ambii republicani, au elaborat Energy Poverty Prevention and Accountability Act, care ar impune agențiilor federale o evaluare a raportului costuri-beneficii în ceea ce privește politicile legate de energie, care să analizeze impactul politicilor asupra accesibilității energiei pentru cetățeanul de rând, în special pentru comunitățile vulnerabile.
Citește și Politica climatică și Ordinea Mondială
Nu există niciun dubiu cu privire la impactul pe care îl are asupra costului de trai al tuturor americanilor faptul că administrația Biden alimentează morile de vânt ale ideologiei schimbărilor climatice.
Prețul petrolului și al benzinei au atins valoarea maximă din ultimele 12 luni.
Politicile climatice și energetice ale lui Biden stau și la baza actualei greve a muncitorilor din industria auto.
În ciuda faptului că United Auto Workers a fost întotdeauna un susținător fidel al Partidului Democrat, până în prezent președintele UAW, Shawn Fain, nu și-a exprimat sprijinul pentru Biden.
Una dintre probleme o reprezintă mandatele guvernamentale impuse producătorilor de automobile de a face tranziția către vehiculele electrice. Se estimează că producția de vehicule electrice necesită cu aproximativ 30% mai puțină forță de muncă.
Prin urmare, aceste mandate amenință pe termen lung securitatea economică a angajaților din industria auto.
Cel mai probabil, soluția nu va fi renunțarea la aceste mandate, ci acordarea de subvenții și obligativitatea de a promova locurile de muncă din sectorul producției de vehicule electrice.
Acest lucru înseamnă și mai multă putere pentru guvern. Mai multă putere asupra economiei noastre, mai multă putere asupra vieților noastre.
Totul este un fel de socialism sub acoperire. Doar că, în loc ca amplificarea controlului guvernamental să aibă la bază o ideologie abstractă, ajungem la același rezultat din convingerea că „statul știe cel mai bine“.
Consecința constă în armate de micromanageri birocrați guvernamentali care ne controlează viețile.
Să ne reamintim ce prevede Declarația de Independență, potrivit căreia la baza fondării națiunii noastre stau drepturile individuale – viața, libertatea și căutarea fericirii.
În Declarație se precizează că „pentru a asigura aceste drepturi, guverne sunt instituite între oameni“ și că „ori de câte ori o formă de guvernare devine distructivă pentru aceste scopuri, poporul are dreptul de a o modifica sau de a o aboli“.
Este timpul ca americanii să treacă la acțiune pentru a restabili libertatea națiunii noastre cât timp încă mai avem un dram de libertate.
Tribuna.US
COMMENTS