HomeActualități Americane

OPINIE | Donald Trump obligă Europa să se ia în serios

OPINIE | Donald Trump obligă Europa să se ia în serios

Victoria lui Donald Trump devine pe zi ce trece scenariul de bază al alegerilor americane. Din acest motiv, se înmulțesc analizele care evaluează cons

Victoria lui Donald Trump devine pe zi ce trece scenariul de bază al alegerilor americane. Din acest motiv, se înmulțesc analizele care evaluează consecințele unui astfel de rezultat. În acest scop, sunt folosite ca materie primă deciziile domnului Trump din perioada președinției precedente, precum și declarațiile făcute de acesta de-a lungul timpului și, mai ales, în ultima perioadă, analizează Radu Crăciun pe blogul său.

Radu Crăciun este un economist român cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar. În prezent, ocupă poziția de președinte al Consiliului Director al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR).

Chiar dacă există o varietate de interpretări ale intențiilor domniei sale, există un aspect în legătură cu care consensul a fost atins: Donald Trump este o persoană impredictibilă, care își schimbă rapid deciziile și care acceptă cu greu sfaturile altora.

Prima mare încercare pentru domnul Trump va fi administrarea celor peste 91 de spețe juridice deschise împotriva sa în momentul de față. Așa cum sondajele o arată, ele nu sunt de natura a micșora popularitatea sa, ba dimpotrivă, ele îl potențează în calitate de victimă a „sistemului” împotriva căruia promite să lupte. În aceste condiții, alegerea sa ar putea fi afectată doar în măsura în care decizii de ordin juridic ar duce la restrângerea dreptului său de a candida.

Într-un scenariu în care acesta ar sfârși totuși prin a ajunge președinte, sunt câteva teme care creează importante preocupări: atitudinea sa față de războiul din Ucraina, susținerea NATO, politica economică protecționistă, atitudinea sa benevolentă față de unii lideri politici cu atitudini mai degrabă autocratice.

Citește și Radu Crăciun, economist: România se apropie de Marea Resetare

Amenințările sale legate de lipsa angajamentului SUA în NATO, care merg până la ipoteza că Europa va fi lăsată singură în fața Rusiei, încep deja să producă efecte. În sfârșit, Europa începe să facă ceea ce trebuia să facă de multă vreme.

După o lungă perioadă de timp în care a beneficiat din plin de concubinajul economic cu Rusia și de „prânzul gratuit” oferit de protecția militară americană, UE este obligată să își revizuiască alianțele economice, precum și capacitățile militare. Din păcate, doar sub presiunea vremurilor. Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a dus la o decuplare economică și financiară  forțată a Europei de Rusia, decuplare însă lentă și care nici în ziua de astăzi nu este finalizată sută la sută.

Dar lentoarea reacției Europei a fost și mai evidentă și greu de explicat atunci când privim la sprijinul militar pe care aceasta l-a acordat sau mai precis nu l-a acordat Ucrainei în 2023. Și în acest caz, Europa a făcut din nou dovada complexelor pe care le are în raport cu Rusia și, mai îngrijorător, a incapacității de a dezvolta o putere militară credibilă în tot timpul cât a stat comod sub umbrela militară a SUA.

La început, au fost ezitările politice legate de oportunitatea unui ajutor militar masiv, mai ales că Ucraina părea o victimă sigură. Ulterior, când deciziile politice au fost în sfârșit luate, pe măsură ce timpul trecea, se dovedea că stocurile militare existente și industria de apărare europeană pur și simplu nu erau în stare să susțină un ajutor militar substanțial și susținut.

Și cum o poză valorează cât o mie de cuvinte, harta de mai jos prezintă în tonuri de albastru sprijinul militar și umanitar primit de Ucraina până în octombrie 2023, ca % din PIB-ul țării donatoare. Cu cât albastrul este mai intens, cu atât % din PIB a fost mai ridicat. Și astfel vedem că țările din sudul și vestul Europei (mai puțin Marea Britanie) nu au excelat.

Din păcate, UE pare să se trezească foarte greu din comoditatea ultimelor decenii când vine vorba de propria apărare, toate semnalele indicând că deciziile sale nu pot fi decât reactive, doar ca o consecință a presiunilor externe.

După ce în mandatul președintelui Trump, ca urmare a presiunilor acestuia, promiseseră că vor atinge ținta de 2% din PIB alocate apărării, aceasta țintă nu fusese încă atinsă în 2023 de marile puteri economice europene. Mai nou, a fost nevoie de perspectiva încetării ajutorului militar al SUA pentru Ucraina din cauza neînțelegerilor din Congres pentru ca țările europene, și în primul rând Germania, să se mobilizeze pentru a compensa lipsa fondurilor americane.

Comportamentul doar reactiv al țărilor UE este o lecție învățată de Donald Trump și, de aceea, joacă fără nicio ezitare cartea presiunilor și amenințărilor. Ultimele declarații ale liderilor europeni arată o Europă profund preocupată de revenirea la putere a domnul Trump și de reticența sa în a mai finanța apărarea Europei.

Ca urmare, iată, Europa începe să se gândească foarte serios la creșterea cheltuielilor cu apărarea, la creșterea capacităților de producție militară, la o strategie militară care să asigure propria apărare, fără a mai depinde de SUA.

Blufează Donald Trump? Poate că da. Mai ales că în concurența geostrategică cu China pe care domnul Trump o anunță ca un element de continuitate și chiar intensificare, SUA vor avea nevoie de cât mai mulți aliați, nicidecum de cât mai puțini.

Ca să nu mai vorbim că o decizie precum ieșirea SUA din NATO nu poate fi decizia unui om, chiar dacă el este POTUS. SUA sunt un stat puternic care vor avea întotdeauna mecanisme de echilibrare interne (check and balance) menite să împiedice deciziile unipersonale.

Un semnal important în acest sens a fost deja dat de decizia votată la sfârșitul anului trecut de Congresul SUA prin care i se interzice oricărui președinte american să retragă SUA din NATO fără o aprobare a Senatului.

Însă având un PIB de 25 de ori mai mare decât al Rusiei și similar cu cel al SUA, dar cu o populație cu 40% mai mare decât a SUA, e momentul ca Europa să se ia în sfârșit în serios, deoarece vremurile și Donald Trump  nu îi oferă o alternativă.

Cât de amenințătoare este pentru România o întoarcere a lui Donald Trump? Răspunsul este că cele enunțate mai sus sunt cât se poate de valabile și pentru România. Și ea, la rândul ei, va trebui să dovedească faptul că se ia în serios ca o putere regională, deocamdată încă aspirantă, aflată la marginea de est a NATO. Iar anunțata creștere a cheltuielilor militare la 2,5% din PIB este pasul cel mai ușor, mai ales când grosul cheltuielilor cu dezvoltarea sunt decontate de UE.

Segmentul dificil al drumului spre o putere regională este o viziune de dezvoltare economică și de infrastructură asigurată doar prin resurse proprii, care să susțină atât cheltuielile de apărare, cât și poziția geopolitică a României. Vorbim despre o anvergură regională pe care Polonia o cultivă de ani de zile, în timp ce România încă ezită.

O Românie credibilă și puternică nu va face decât să potențeze colaborarea militară cu SUA, chiar și în cazul unui nou mandat al domnului Trump. Să nu uităm că, și în perioada mandatului precedent, colaborarea militară dintre SUA și Romania a decurs excelent și chiar s-a amplificat. Nu există niciun motiv ca acest lucru să nu se întâmple, în condițiile în care ne aducem contribuția justă la acest efort. Ceea ce, încă o dată, înseamnă o economie puternică și un buget care să nu mai fie văduvit prin politici fiscale suboptime sau prin tolerarea evaziunii.

Cred că ar fi naiv să ne imaginăm că viitorul președinte Trump ar putea să asiste impasibil la o Europă agresată militar de Rusia. Dar, cu siguranță, vrea ca evitarea acestei perspective să fie făcută cu cât mai puțini bani americani și cât mai mulți bani europeni. Acesta este și contextul în care își propune încheierea războiului din Ucraina, unde grosul efortului financiar este făcut de SUA.

Iar soluția pe care o va avea domnul Trump pentru Ucraina cred că va fi una câștigătoare pentru România în orice scenariu. O Ucraină finlandizată va crește importanța geopolitică a României, atrăgând un sprijin militar pe măsură.

O Ucraină în NATO va crește securitatea României, dar va și scădea, probabil, relevanța ei geostrategică în condițiile în care granițele NATO se vor muta mai la est, iar vestul Mării Negre va fi flancat de două țări mari, ambele membre NATO: Ucraina și Turcia.

Să rămânem optimiști ca europeni și să ne uităm cu mai multă atenție în propria ogradă, nu în ograda altora.

Foto:Trump White House Archived/Flickr

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0