Opinie DW: Următorul ești chiar tu!

Cine va fi următorul căruia i se va pune căluș în gură? Nu cumva tu? Înainte de a-și anunța iminenta întoarcere în Rusia, Alexei Navalnîi a denunțat cenzura din SUA. Și nu pentru că Trump n-ar fi acționat iresponsabil.

Opinie scrisă de jurnalistul Petre M. Iancu pentru publicația germană Deutsche Welle

Democrația, ale cărei instituții au fost vremelnic șubrezite de incitările și acuzele neprobate ale președintelui în exercițiu, nu stă în Trump, un lider pe care rezultatul omologat al alegerilor l-a expulzat de la Casa Albă, înainte ca, din rațiuni politice partizane, democrații și o parte din republicani să vrea pentru a doua oară să-l suspende din funcție. Între altele, ca să nu mai poată candida vreodată la președinție.

Când e ceva de capul ei, democrația face față lesne unei gloate alcătuite din câteva zeci sau chiar sute de inși violenți, convinși că ar fi avangarda zecilor de milioane cărora li s-ar fi furat alegerile, ei, puținii, fiind chemați să alcătuiască elita menită să ”oprească furtul” și să salveze țara. În speță, alegerile și democrația ei. Chiar dacă, pentru că instituțiile ei nu mai funcționează bine, violenții reușesc, prin absurd, să ia cu asalt un loc atât de important precum Capitoliul, vor fi rapid alungați din centrul puterii. Vor fi urmăriți, arestați, judecați și condamnați.

Nu (doar) de Trump e vorba, ci de uciderea democrației

Când e ceva de capul lor, democrația și libertatea ta, personală, nu depind nici de contul de Youtube al lui Trump, blocat mai nou pe timp de o săptămână. Și ar putea supraviețui chiar și închiderii definitive a conturilor lui pe Twitter și Facebook ori, mai grav, expulzării de pe servere, din eter, mobile și computere, de către mari concerne precum Google, Apple și Amazon, a rețelei de socializare Parler, care refuză să cenzureze textele membrilor ei.

Altele anemiază fatal democrația. Ceea ce până la urmă o omoară, dimpreună cu societatea deschisă, singura care condiționează o existență omenească și liberă și demnă, asasinându-le pe ambele cum se ucide un corp uman căruia i se neglijează nevoile anatomice, fiziologice și psihologice, e nesocotirea sistematică a regulilor ei de bază. De pildă, încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale pe care le instituie și pe care gloata le urăște.

Un astfel de demers liberticid e închiderea pieții publice. În agora, cum îi spuneau vechii greci, oamenii se adună să discute liber și în contradictoriu cele mai importante treburi ale Cetății lor. În acest laborios proces e obligatoriu să-și tolereze reciproc părerile, în speță, pe cele care nu le plac și îi contrazic, ba chiar exprimă ostilitate și exală ură la adresa lor și a celor pe care, pe drept sau nu, îi consideră vrednici de sprijin și susținere. E greu? Bineînțeles. Și arde ca focul unui cuptor în care se topește aurul, ca tigaia în care se lămurește argintul, spre a-l parafraza pe Isus ben Sirah. Căci, după cum ne învață John Stuart Mill în principalul său eseu, ”Despre libertate”, cu argumente rămase până azi imbatabile, adevărul, în sine valoros, nu se poate descoperi decât prin schimbul liber de opinii.

Căci, dacă o părere suprimată prin cenzură se întâmplă să fie justă, ea nu poate prevala în fața erorii, iar oamenii prinși în minciună și greșeală își ratează șansa de a descoperi adevărul și, prin el, calea optimă de a-și apăra și promova cetatea. Și democrația.

În globala lume actuală, postmodernă, pandemică și informațională, tigaia în care să lămurește argintul libertății și cuptorul din care iese la iveală aurul adevărului, cel acoperit de oribile impurități, sunt mai greu de mânuit și deservit decât oricând în trecut. Cu oamenii țintuiți global acasă de corona și alintați cu ”presa” servită la micul dejun în telefon, iar nu prin ziare sau la tembelizor, unde oare, în ce Piață să se certe ei?

Tu și piața publică azi

Agora ateniană a fost înlocuită de piața publică a rețelelor de socializare. Care sunt în mâna unor patroni supuși tuturor însușirilor, dar și viciilor și tarelor omenești. Ipocriți, nu suprimă decât contul unui Trump, nu și pe ale unor criminali în masă, teroriști de stat și lideri care cheamă la genocid, ca șeful teocrației iraniene, ayatolahul Khamenei. Cum să nu le fie greu sau imposibil unor Dorsey, Zuckerberg et comp să se sustragă miopiei, amenințărilor, șantajului și intoleranței culturii anulării? Edificată în numele toleranței cu victimele, cu oprimații și cu minoritățile, această cultură se arată, paradoxal, tot mai neîngăduitoare, mai prigonitoare cu minoritățile și cu disidenții pe care îi persecută și anulează. De ce? Pentru că e, ca inchiziție, tot mai ispititoare pentru aceia, tot mai mulți, cărora drumul anevoios al lămuririi adevărului în cuptorul contradictoriilor opinii disidente, minoritare, majoritare și globale, le pare o cale prea lungă și grea ca să nu vrea s-o vadă instantaneu scurtată.

Începe aici un cerc vicios. Cu cât mai puține opinii libere și contradicții, cu atât mai puțin adevăr. Cu cât mai puțin adevăr, cu atât mai puțină apetență și toleranță pentru discuția liberă. Aceasta e spirala tot mai rapid rotitoare a urii. Ea se termină cu ocuparea nu doar vremelnică, de către gloată, ci durabilă, de către armata tiranilor care o conduc, a Capitoliului, ca versiune contemporană a agorei, inclusiv când Piața Publică, sub forma rețelei de socializare, e închisă pentru o parte a cetățenilor Republicii. Sau pentru liderul lor.

În aceasta dinamică, gloata și căpeteniile ei pot fi oricând înlocuite de trolli, de liderii lor politici și de opinie, ca și de patronii giganților tehnologici aliați cu ei. Când s-au impus definitiv, au terminat, firește, și cu tine, și cu libertatea ta. Dar au debutat în numele binelui, cu suprimarea disidenților care alianței colectiviste i s-au părut cei mai nocivi, căci au tulburat rău armonia majorității, neliniștindu-i pe tot mai mulți, astfel încât au stârnit o cruntă repulsie și o oroare generală. Abia apoi au urmat ceilalți, tot mai mulți și diverși. Iar ultimul vei fi, docilule, chiar tu.

Americanii față cu lumea, cu Navalnîi și cu Merkel

La capătul unei lungi istorii a progreselor realizate prin cuvântul liber, libertatea de opinie și alegeri libere, mulți americani intuiesc sau înțeleg că democrația lor e în acut pericol, inclusiv din partea unui progresism dezlănțuit. Dar puțini știu care e exact primejdia cea mai mai mare, cum se vede ea în țările încă supuse tiraniilor și cum să se apere de ea.

Atacul asupra Capitoliului ar fi fost ”fără precedent”, spun și repetă în neștire, pentru a scoate în evidență gravitatea faptei, adversarii politici ai incitatorului la acest atac, spre a justifica deopotrivă noua tentativă de a-l suspenda din funcție pe Trump și închiderea conturilor sale în rețelele de socializare. Or, chiar dacă așa ar fi, în mod cert fără precedent este cenzura la care se vede supus, în replică, președintele american. Or, ca perdant al alegerilor, el e oricum pe picior de plecare. Alte pericole mai mari, însă, persistă.

Ca să-i trezească la realitățile locale și globale și la ce impresie fac și ce efecte au, în afara fostului far al democrației mondiale, restricțiile impuse prin cenzură opiniilor neconforme, Alexei Navalnîi le-a amintit recent americanilor, pe Twitter, ce înseamnă, de fapt, desființarea contului lui Trump. Efectuată, potrivit lui Navalnîi, pe bază de emoții, de preferințe politice și de selectivitate manifestată în menținerea deschisă a conturilor unor criminali, care încalcă regulile interne ale rețelelor de socializare, comițând delicte, închiderea contului lui Trump este ”un inacceptabil act de cenzură”. Căci în ciuda lucrurilor ”iresponsabile” scrise de-a lungul timpului de președintele american, cenzura la care sunt supuse conturile sale e un ”precedent care va fi exploatat de inamicii libertății din întreaga lume, inclusiv în Rusia. Ori de câte ori va trebui redus cineva la tăcere, se va spune: e o practică obișnuită, până și lui Trump Twitter i-a blocat contul”.

Spre a contracara impresia falsă, trâmbițată de agitpropul dictaturilor că, așa cum pretind tiraniile, democrația liberală n-ar funcționa, Angela Merkel, despre care nu se poate afirma că ar fi inamica înverșunată a unui Putin, a susținut fără echivoc opinia principalului disident și adversar al președintelui rus. Ca și Navalnîi, ca și mai toată suflarea est-europeană supusă cândva comunismului care mai știe bine ce e și ce face lumii cenzura, Merkel a criticat demersul Twitter, deplângând închiderea contului lui Trump ca ”încălcare a drepturilor fundamentale”. Care, potrivit ei, numai prin lege se pot restrânge.

Legea și cine pierde, cine câștigă

În fapt, într-o democrație, legea ar trebui să aibă rolul de a proteja libertatea de opinie, nu de a o restrânge. Iar intervenția cancelarei nu e lipsită de ipocrizie, de vreme ce Germania a introdus cu ea la cârmă reglementări restricționând sever libertatea de opinie pe net, știut fiind că restricțiile apără, poate, elita politică, dar amenință să se înăsprească și să greveze durabil Agora, dacă nu chiar să desființeze Piața Publică a dezbaterii libere.

Tot legea ar trebui să fie cea care să pedepsească delictele civile și penale. Oare le-a comis Trump? A incitat el la insurecție cerând ”să se lupte din răsputeri pentru țară”? Locul său, în acest caz, ar fi în fața judecătorilor autorizați. Dar nu a unor curți kafkiene, extrase din ”Procesul”, care-și dau tenebros reguli ad hoc ca să-l reprime politic, să-i pună căluș, să-l demonizeze, să-l delegitimeze și să-i aplice un dublu standard, ca să obțină astfel bunăvoința noii puteri politice, doar doar giganții tehnologici nu vor fi reglementați așa cum merită.

Dar nu fac niște concerne private ca Twitter, Google, Facebook, Amazon și Apple ce vor patronii lor? Numai dacă n-au beneficiat de norme identificându-le și protejându-le prin lege ca platforme neutre, nu ca edituri, gazete și centrale de partid. Și doar dacă nu ar fi custozii Agorei, dotate cu un control monopolist asupra Pieții Publice. Altfel, în limbaj fotbalistic, ele centrează și tot ele dau cu capul. Își vor asigura, marcând așa, șerpește, perpetua victorie în campionat? Bineînțeles. Vor lua și cupa, și caimacul banilor frumoși, promiși de locul fruntaș.

Iar tu? Oricât de viclean și de dibaci te crezi: tu vei fi următorul retrogradat.

Tribuna.US