OPINIE | Încetați să mai găsiți scuze pentru progresism

În ultimii ani, am observat o schimbare în rândul adepților Stângii, care au renunțat a se mai declara „liberali“ și au adoptat eticheta de „progresiști“, analizează Frank Pinski pentru American Thinker.

Auto-caracterizarea pe care și-a făcut-o Hillary Clinton, drept „o progresistă căreia îi place să ducă lucrurile la bun sfârșit“ a declanșat această schimbare.

Termenul „progresist“ evocă o poziție chiar mai de stânga decât liberalismul tradițional american. Cu toate acestea, atunci când politicile de stânga par excesiv de radicale, unii s-ar putea să-i învinovățească pe cei care se identifică drept progresiști, în loc să critice liberalismul per ansamblu.

Gerard Baker a publicat un articol de opinie, Don’t Blame Liberalism for Illiberal Progressives (Nu dați vina pe liberalism pentru progresiștii iliberali), în ediția din 10 iulie a The Wall Street Journal.

Am observat în ultima vreme o accentuare a eforturilor concertate de a apăra reputația liberalismului, iar acest articol pare a fi un astfel de exemplu.

Rush Limbaugh a declarat la un moment dat că, dacă americanii ar fi înțeles cu adevărat liberalismul, nu am fi ajuns în starea în care suntem acum. Ba chiar a mers atât de departe încât să afirme că nici măcar cei aliniați taberei noastre nu înțeleg pe deplin liberalismul.

În ultimii ani au existat încercări din partea ambelor tabere de a influența opinia publică în sensul inducerii ideii că progresismul nu este în niciun fel analog cu liberalismul.

Se recurge în prezent la știință pentru a se asigura că știți că progresismul și liberalismul sunt două teorii complet diferite. În cadrul unei emisiuni recente la Fox News, Steve Doocy a menționat un studiu care relevă o tendință interesantă în rândul elevilor de clasa a 12-a din Statele Unite.

Potrivit studiului, băieții din această grupă de vârstă devin mai conservatori în ceea ce privește convingerile și valorile lor, în timp ce fetele înclină spre o poziție mai de stânga sau mai liberală.

În timp ce discuta despre această tendință în direct, Doocy a părut să ezite o clipă înainte de a opta să le eticheteze pe tinere drept „progresiste“, în loc să folosească termenul „liberale“.

Pe site-ul său, Center for American Progress se descrie ca fiind un grup de progresiști dedicați care consideră că progresismul „în forma sa cea mai completă s-a dezvoltat ca un nou liberalism…“.

Eric Alterman, în cartea sa The Cause: The Fight for American Liberalism from Franklin Roosevelt to Barack Obama, susține că progresismul este un liberalism distorsionat.

Sexualitatea umană este exemplul pe care Baker l-a utilizat pentru a demonstra iliberalismul în încercarea de a sexualiza copiii, argumentând că nu este nicidecum o abordare liberală, ci un element totalitarist al Stângii ce reprezintă o manifestare firească în Occidentul cultural.

Citește și Puteți formula o definiție a conceptului „de Stânga“? Dennis Prager răspunde

Se pare că strategia actuală este aceea de a da vina pe progresism, care pledează pentru utilizarea puterii statului pentru a rezolva problemele societății.

Progresiștii sunt cei care doresc să desființeze familia, să sexualizeze copiii și să controleze economia folosindu-se de brațul puternic al autorității.

De asemenea, se întâlnește în comunitatea libertarienilor și o poziție care încearcă să diferențieze liberalismul clasic de aparentele deviații, cum ar fi mișcarea progresistă apărută la sfârșitul anilor 1800.

Argumentul invocat de unii este că republicanii radicali și progresiștii nu erau adevărați liberali, deoarece erau dispuși să se folosească de puterea guvernamentală pentru a genera schimbări în plan social.

Însă această optică trece cu vederea faptul că distincția dintre aceste grupuri și liberalismul clasic avea mai degrabă legătură cu metodele lor, chit că aveau același obiectiv de a aduce egalitatea în societate.

Natura progresistă a liberalismului poate determina uneori consecințe neintenționate capabile să slăbească relațiile sociale și însușirile unice. Unul dintre motive este faptul că, pe măsură ce oamenii devin mai conștienți de elementele non-liberale rămase în societate, fac tot posibilul să le elimine pentru a menține o poziție liberală.

Însă eforturile de a eradica anumite inegalități pot scoate la iveală altele noi, determinând liberalismul să militeze constant pentru soluții tot mai radicale. Când se întâmplă acest lucru, de exemplu, în cazul pervertirii sexualității umane, oamenii încep să dea vina pe progresism.

Din păcate, scopul nobil al liberalismului de a promova prosperitatea umană duce adesea la a reduce toate aspectele vieții la calcule politice. Această abordare limitează politica la lupte pentru putere între interese individuale conflictuale, reglementări birocratice și formalități superficiale.

Una dintre problemele uzuale ale liberalilor este faptul că nu reușesc să răspundă la întrebarea care versiune a liberalismului ne poate rezolva eficient problemele.

Indiferent de versiunea aleasă, istoria a demonstrat că aceasta va duce în cele din urmă la formele exagerate actuale de progresism. După cum spunea Adrian Vermeule, profesor de drept constituțional la Harvard:

„Din punct de vedere istoric, progresismul este o ramură a liberalismului, dar nu ca o trădare sau o denaturare a acestuia, sau ca și cum s-ar putea reveni la un liberalism care nu dă naștere progresismului“.

Tribuna.US