OPINIE | Mesajul alegerilor americane – Titanicul Trump vs Portavionul DeSantis

A urmări alegerile americane e în sine o acrobație. A le analiza de la coastă la coastă e a te lăsa, ca într-un rollercoaster: zăpăcit, amețit și buimăcit de virajele și loopingurile lui.

Nu doar pentru că anumite state nu se arată în stare să-ți livreze rezultatele nici după zile și nopți de la alegeri. Când lumea continuă să se întrebe cine va domina Congresul și bănuiește, dar nu poate fi sigură, că se va realiza totuși – cum e normal în scrutinul de la jumătatea de mandat al unui nou președinte american – o foarte subțire majoritate a opoziției în Camera Reprezentanților și, poate, în Senat.

Amețeală provoacă și faptul că sociologii se înșală în aproape fiecare sondaj dinaintea oricărui scrutin. În fine, în răspăr cu un electorat puternic divizat și cu haosul de la urne și de la număratul voturilor oriunde se acceptă cele ale inșilor ce nu se pot legitima și se înregistrează un mare număr de sufragii prin corespondență, extrem de vulnerabile fraudei, mesajul acestor alegeri este clar.

Titanicul Trump versus portavionul DeSantis

Cetățenii americani se tem de politicile extremiste, progresiste ale establishmentului democrat și ar vrea să pună capăt coșmarului politic corect. În consecință, ar opta pentru opoziția republicană. Dar nu-l vor neam pe Trump președinte al SUA, îl critică pe drept sau nu, se tem de revenirea lui la Casa Albă, și, deci, îi pedepsesc în varii state candidații preferați, răsplătindu-i în schimb, ca în Florida, principalul rival, pe tot mai popularul guvernator, Ron De Santis.

Liderul republican de la Miami, confirmat ca guvernator în Florida cu aproape 60% din voturi e șef de filă al conservatorismului nepopulist și perceput de Trump, ca atare, ca un concurent cu atât mai serios, cu cât electoratul îl susține mai entuziast. Invidiosul Trump, un egoist crunt și aprig resentimentar, l-a atacat deci imund, pe Ron DeSantis, tocmai într-o fază electorală politic decisivă, pentru republicani, în care toate facțiunile dreptei americane ar fi trebuit să-și manifeste deplina unitate.

Consecința? A întărit portavionul DeSantis. Care s-ar putea să reziste tăvălugului trumpist și la alegerile preliminare de la prezidențialele din 2024. Căci prin comportamentul său în acest scrutin, Trump s-a autotorpilat. Iar dezbinarea dreptei și frica sau antipatia față de Trump (parțial indusă de presă) au spart talazul conservator prevăzut să-i îngroape definitiv pe extremiștii de stânga care au preluat mare parte din establishmentul american prin intermediul partidului democrat.

De aici vertijul, în ceea ce francezii numesc ”montagne russe”, provocat de buimăcitorul spectacol electoral american. E o amețeală care se împreunează cu uimirea că, la șase ani de la victoria în alegerile din 2016 și la doi după ce a ajuns Biden la Casa Albă, fostul președinte Trump continuă să domine copios discuția, cearta, miza, analiza, angoasele, speranțele și fricile unor segmente importante ale electoratului, presei și clasei politice și, din învingător, să se prefacă într-un rău perdant, incapabil, parcă, să înțeleagă semnele timpului și mesajul electoratului.

Care, în aceste alegeri, în ciuda unor victorii punctuale ale candidaților trumpiști, i-a spus în parte clar fostului președinte că, dacă vrea să vadă dreapta câștigând, Trump ar face excelent să arate că nu e Titanicul dreptei, la bordul căruia se va scufunda glorios GOP, partidul republican și toată suflarea conservatoare de peste ocean. Că e în stare s-o mențină pe linia de plutire, dovedindu-se generos și în stare să facă un pas îndărăt, ca unul care știe și să nu se mai amestece în treburile și bătăliile politice curente când, dacă și unde nu i se cere neapărat s-o facă, nu e dorit, sau nu (mai) e crezut.

Destinul stângii

A mai funcționat prin urmare, încă o dată, antitrumpismul obsesiv al extremei stângi și al mediilor mainstream. Care convinge mare parte din electoratul independent să se înspăimânte de o Americă roșie, trumpistă. Or, fără acești alegători independenți, republicanii n-au șanse în fața mai marelui partid democrat. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Iar America este în grav declin.

Biden și democrații lui exultă fiindcă la aceste alegeri din midterm, din mijloc de mandat, nu i-a luat chiar pe toți apa, așa cum ar fi meritat după ani de zile de netrebnicii politice, determinând explozia criminalității, prețurilor și inflației, criza energetică, regresul economic din pandemie, retragerea dementă din Afganistan, izbucnirea războiului ruso-ucrainean și radicalizarea totalitară a Chinei.

În fapt, stânga ar trebui nu să se bucure, ci să-și pună multă cenușă în cap și să ceară fierbinte iertare poporului american. Dar dacă îi caracterizeză ceva, progresiștii au meteahna de a nu fi capabili să învețe mai nimic din eșecurile lor. Această infirmitate e cuplată cu o debordantă vanitate. Una care-l caracterizeză și pe cel mai slab președinte american din toate timpurile. Căci bilanțul nu atât modest, cât, din nefericire, de-a dreptul catastrofal al lui Biden umbrește până și istoricele contraperformanțe ale unor Gerald Ford, Jimmy Carter, Bill Clinton și Barack Obama.

Quo vadis America?

Pe termen scurt, spre un Congres care va frâna cele mai puternice și mai contraproductive ambiții progresiste ale democraților și spre o președinție Biden care va recurge abuziv, ca și administrația Obama, la instrumentul edictelor și decretelor prezidențiale. Care vor fi apoi, la rândul lor, contestate cu variabil succes în justiția americană.

Concomitent, Statele Unite sunt pe drum spre o slăbire a interesului pentru Ucraina și o creștere a apetitului pentru presiuni asupra Kievului. Căruia America a reînceput să-i ceară, sinucigaș, să găsească drumul spre un imposibil compromis negociat cu dictatorul de la Kremlin.

Or, chiar și numai impresia unei izbânzi ruse în actuala confruntare, ba până și o remiză prezentată cu moderat talent de propaganda rusă ca un imaginar succes, ar încuraja toate dictaturile, toate imperialismele și noi tentative teroriste, totalitare și genocidare și ar însemna îngroparea ordinii mondiale și subminarea fatală a normelor dreptului internațional.

Pe termen mediu și lung, America se îndreaptă, cu un Trump încăpățânat în fruntea bucatelor dreptei, spre autolichidarea ei. Cu Ron DeSantis și Nikki Haley la cârma mișcării conservatoare, ar putea s-o ia cu succes către lichidarea socotelilor cu revoluționarii maoiști și postmoderni care au preluat în SUA școala publică și universitățile, parte mare din presa mainstream, din instituții, servicii și puteri, au anemiat puternic valorile americane, au slăbit grav statul american și au amanetat viitorul lumii libere.

Reglarea conturilor cu acest tip de progresism va întârzia în marile orașe, în care tinerii, mesmerizați de rețelele sociale, și prostiți de școlile care i-au îndoctrinat, mai cred în lozincile găunoase și sloganurile inepte, dar psihologic foarte ademenitoare ale stângii radicale.

Fapt e că roțile nici unui trenuleț care se tot dă peste cap nu se învârt la nesfârșit. Mici măcar roller coaster-ul electoral american nu zburdă și nu se va zbengui la infinit. Partidul democrat ori va izbuti să se țină bine și să se autoepureze, reformându-se din temelii, ori îl va arunca din vagoane galopanta involuție economică a zonelor dominate de stânga, asociată cu succesul unor state republicane ca Florida, Texas și Tennessee. Pe cadavrul formațiunii lui Biden s-ar mai putea lansa, mai știi, un nou partid. Care să salveze rău șifonata democrație liberală. Altminteri, noapte bună, America!

Petre M. Iancu