„Denazificarea” Ucrainei este ridicolă. Faimosul batalion Azov, de care se face atâta caz, nu are nici 1.000 de membri, din care vreo 20% sunt conside
„Denazificarea” Ucrainei este ridicolă. Faimosul batalion Azov, de care se face atâta caz, nu are nici 1.000 de membri, din care vreo 20% sunt considerați neo-naziști. Cum vrei să scapi de câteva sute de oameni? Alergându-i prin toată țara de 600.000 kmp? Omorând zeci de mii de civili? Distrugând zeci de orașe? Punând pe fugă câteva milioane de oameni? Opinie a publicistului conservator Gabriel Purcăruș.
Cum vrei să „demilitarizezi” țara vecină și de ce? A avut vreodată Ucraina intenția să atace Rusia? Care e strategia și care e prețul? Distrugerea propriei armate?
Ce republici trebuie să recunoască Ucraina? State artificiale, inventate din pix, întreținute artificial de 8 ani încoace de Moscova, entități cu teritoriu inexistent, lipsite chiar și de sprijinul populației locale? Cine ar recunoaște o asemenea anexare, chiar dacă ar fi obținută cu forța?
Cum te pretinzi apărător al creștinătății când bombardezi o țară de aceeași religie? Cum te poți pretinde “pro-life” când ești responsabili de uciderea a mii de oameni nevinovați, printre care sute de copii?
Ce a sperat să obțină Putin? A dorit să aducă Ucraina la statutul de vasal, cum a fost înainte. A sperat într-o victorie rapidă și într-o susținere masivă din partea minorității de limbă rusă din Ucraina. Putin s-a vrut liberatorul rusofonilor din Est. Ori ce demonstrează rezistența acerbă din Mariupol? Că lucrurile nu stau deloc așa. Mariupol este oraș cu majoritate rusofonă, dar nici rușii de acolo nu îl agreează pe Putin. Mariupol este o umilință.
Cum reacționează oficialii ruși la tot ce s-a petrecut până acum? Își recunosc eroarea făcută? Nicidecum. Își acoperă prostiile cu alte prostii, pentru că mândria trebuie să stea înaintea căderii.
Comunicatele lor oficiale (le puteți vedea pe canalul RT) sunt un amestec de amenințări bădărănești către toata lumea care nu le cântă în strună – de genul “vă arătăm noi”, “vor fi consecințe” – și smiorcăieli cum că “lumea nu e prietenoasă”.
Ce a obținut Putin până acum, în afară de umilințe, sancțiuni economice și izolarea crescândă a Rusiei – cel puțin față de lumea occidentală, cu care făcea cele mai profitabile afaceri? A obținut lărgirea NATO – aproape sigur Finlanda și Suedia se vor alătura alianței. A obținut respingerea pe vecie a oricărei relații civilizate cu Ucraina. Și a mai obținut ceva – așa cum o spune chiar un comentator rus independent – pierderea pe termen foarte lung de acum încolo a oricărei credibilități internaționale și eticheta de națiune primitivă, cu care nu se poate sta de vorbă.
Harașo moștenire lași nepoților, coane Vladimir!
COMMENTS