OPINIE | Obsesia schimbărilor climatice este o reală afecțiune psihică

Foto: NASA/Unsplash

Știrile alarmiste despre vreme, nu aerul cald în sine, se află în spatele anxietății și fricii Stângii.

Mass-media vrea să știți că afară este extrem de cald. „Alertă de caniculă: Aproape jumătate din țară este în pericol“, a proclamat CNN săptămâna trecută, când temperaturile au depășit 32 de grade Celsius în mare parte a țării.

Dacă valurile de căldură ar fi fost atât de letale pe cât proclamă mass-media, Homo Sapiens nu ar fi supraviețuit mii de ani fără aer condiționat. Și totuși, iată că încă existăm, analizează Allysia Finley pentru WSJ.

Oamenii au demonstrat o reziliență și o capacitate de adaptare remarcabilă – cel puțin până în vremurile moderne, când jumătate din societate s-a pierdut cu firea din cauza schimbărilor climatice.

„Temperaturile extreme ne afectează sănătatea mintală“, a avertizat recent Bloomberg. Aparent, orice problemă socială de sub soare este acum atribuită schimbărilor climatice. Cu excepția știrilor alarmiste despre vremea rea care alimentează tulburările psihice demne de DSM-5 (manualul de specialitate cu lista tuturor bolilor mintale) – nu căldura verii.

Articolul Bloomberg citează o meta-analiză publicată în iulie în revista medicală Lancet, care a constatat o legătură vagă între temperaturile ridicate și sinucideri și boli psihice. Se consideră însă că dovezile colectate au un grad „scăzut de certitudine“ datorită constatărilor, metodologiilor, variabilelor măsurate și definițiilor inconsecvente ale studiilor.

Autorii subliniază, de asemenea, faptul că „este posibil ca schimbările climatice să nu agraveze neapărat problemele de sănătate mintală, deoarece oamenii ar putea să se adapteze în timp, ceea ce înseamnă că temperaturile mai ridicate ar putea deveni normale și să nu mai fie resimțite ca fiind anormale sau extreme“.

Ei bine, așa și este. Înainte ca mass-media să înceapă să trâmbițeze despre temperaturi presupus record – dovezile științifice în acest sens fiind, de asemenea, slabe – valurile de căldură erau tratate ca un fenomen obișnuit al sezonului estival. Inconfortabil, dar, la figurat, nimic pentru care să te îngrijorezi.

Citește și Isteria schimbărilor climatice: Înșelătorie în masă pentru demonizarea dioxidului de carbon

Cu toate acestea, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății de anul trecut, însăși „conștientizarea schimbărilor climatice și a fenomenelor meteorologice extreme și a impactului acestora“ poate cauza o serie de boli, printre care relații sociale tensionate, anxietate, depresie, violență între parteneri, sentimente de neajutorare, tendințe suicidare și abuz de alcool sau substanțe.

Un studiu realizat în 2021 pe tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani din 10 țări, inclusiv SUA, a relevat că 59% dintre aceștia erau foarte sau extrem de îngrijorați de schimbările climatice, iar 84% erau cel puțin moderat îngrijorați. 45% au declarat că erau atât de îngrijorați încât aveau dificultăți în a funcționa normal în viața de zi cu zi, ceea ce reprezintă definiția unei probleme de anxietate.

„În primul rând, este imperativ ca adulții să înțeleagă că anxietatea pe bază climatică a tinerilor (denumită și eco-anxietate, solastalgie, vinovăție ecologică sau suferință ecologică) este un răspuns emoțional și funcțional cognitiv la amenințări existențiale reale“, se explică într-un articol din 10 mai al revistei Nature.

„Deși sentimentele de neputință, durere și frică pot fi profund perturbatoare – în special pentru tinerii care nu sunt obișnuiți cu profunzimea și complexitatea unor astfel de sentimente – este important să conștientizăm că această reacție este una rațională“.

Aceste angoase sunt la fel de raționale pe cât de existențiale sunt amenințările reprezentate de schimbările climatice. Un termen mai potrivit pentru o astfel de teamă este ipohondria climatică. The New Yorker a publicat la începutul acestei luni un articol de 4.400 de cuvinte intitulat „Cum gestionăm emoțiile climatice“ de Jia Tolentino, o femeie care suferă de o astfel de nevroză.

„S-ar putea să fie imposibil să te gândești serios la realitatea schimbărilor climatice pentru mai mult de nouăzeci de secunde fără să te simți deprimat, furios, vinovat, îndurerat sau pur și simplu nebun“, scrie doamna Tolentino. „Cu câțiva ani în urmă, în timp ce citeam un raport pe tema climei pe telefon, la primele ore ale dimineții, am intrat într-o spirală emoțională tipică, gândindu-mă la toate acestea“, își amintește ea.

„De asemenea, ni se născuse de curând un copil, a cărui amprentă de carbon probabil că o depășea deja pe cea a sate întregi din Burundi. Mă luptam cu dorințele mele de consumator“.

Tolentino continuă descriind modul în care terapeuții climatici îi pot ajuta pe pacienți să treacă peste.

„Scopul nu este acela de a rezolva sentimentul intruziv și de a-l pune deoparte“, ci, așa cum o sfătuiește un terapeut, „de a ținti spre un compromis sustenabil“. Până și disperarea Stângii climatice trebuie să fie „sustenabilă“.

Nu este greu de observat că persoanele fragile emoțional din ziua de azi consideră că temperaturile ridicate sunt anormale, la fel cum percep sentimente normale, ca de exemplu anxietatea sau tristețea. Dar nu există nimic normal când vine vorba de anxietatea climatică, în ciuda afirmațiilor Stângii care susține contrariul.

Se prea poate ca progresiștii să apeleze la schimbările climatice pentru a ascunde alte anxietăți – de exemplu, legate de a avea copii.

Un reporter Vox specializat pe domeniul sănătății mintale a scris recent despre stresul climatic și cum „unii oameni se luptă chiar cu întrebarea existențială dacă să aibă copii, având în vedere consecințele asupra resurselor planetei“.

Înlocuirea este un mecanism prin care oamenii redirecționează emoțiile negative cauzate de un lucru asupra altuia. Tolentino povestește cum un pacient pe care l-a intervievat și-a dat seama, printr-o reflecție profundă, că „uneori folosea anxietatea climatică pe post de acoperire pentru alte probleme ale sale, mai intime“.

Ipohondrii climatici au dreptul de a fi tratați cu compasiune, la fel ca orice persoană care suferă de boli mintale. Cu toate acestea, nu ar trebui să se aștepte ca toți ceilalți să le încurajeze nevrozele.

Tribuna.US