OPINIE | Putin, reprezentantul lui Dumnezeu sau al diavolului?

Recent, Vladimir Putin a stârnit agitație prin retragerea Rusiei din ultimul acord pe care aceasta îl mai avea cu SUA privind controlul armelor nucleare, invocând ca argument determinarea Rusiei de a contracara pericolul Occidentului decadent, analizează Richard Fernandez pentru PJ Media.

Prima afirmație legată de noul rol al Rusiei ca promotoare a binelui împotriva răului occidental nu a venit însă din partea lui Putin, ci a fost enunțată în cadrul unui discurs susținut în Piața Roșie de Ivan Okhlobystin, un actor și preot demis, îmbrăcat ca Dr. Strangelove.

Virtutea militantă a lui Putin ar fi fost prefigurată acolo. Dar chiar și înainte de Okhlobystin, Aleksandr Soljenițîn a subliniat în discursul său din 1983, cu ocazia decernării premiului Templeton, că războiul împotriva lui Dumnezeu fusese deja demarat de Karl Marx și de revoluția franceză.

„În cadrul sistemului filosofic al lui Marx și Lenin și la baza psihologiei lor, ura față de Dumnezeu este principala forță motrice, mai fundamentală decât toate năzuințele lor politice și economice. Ateismul militant este … pivotul central“.

Kremlinul s-a implicat de multă vreme în jocul bine contra rău, de cele mai multe ori de partea răului.  Dar, în 1983, a depășit cercurile academice restrânse și a pătruns în cultura populară a Occidentului la modul general. Soljenițîn scria:

„Cheia principală a existenței sau dispariției noastre se află în inima fiecărui om, în alegerea fiecăruia pentru un anumit bine sau rău. Acest lucru rămâne valabil chiar și astăzi și este, de fapt, cea mai sigură cheie. Teoriile sociale care au promis atât de mult și-au demonstrat falimentul, lăsându-ne în fața unui drum închis. Era de așteptat ca oamenii liberi din Occident să realizeze că mediul lor include numeroase minciuni alimentate fără restricții și să nu permită ca minciunile să le fie impuse atât de ușor“.

Aceste teorii sociale sunt denumite colectiv progresism. Contra-discursul lui Biden la adresa lui Putin a avut de asemenea ca temă binele vs răul, dar într-un mod ce ținea cont de corectitudinea politică.

A evitat să numească cine sunt răufăcătorii. Ar trebui să credem, ca la televizor, că toți sunt de o parte sau de alta – Partidul Democrat, poate, sau elita de la Davos – sau să considerăm, ca Soljenițîn, „că demonul răului, ca o tornadă, înconjoară triumfător toate cele cinci continente ale pământului“.

Citește și Adrian Papahagi: Putin nu este soluția la nebunia progresismul stângist

Poate cel mai uimitor lucru este faptul că „liderii lumii“ vorbesc astfel, făcând referire la bine vs rău, Dumnezeu și Diavolul. Cum se face că, în plin secol XXI, după o sută de ani de moarte, am ajuns să ne comportăm ca și cum Cel pe care L-am îngropat cu atâta ardoare s-a ridicat atât de rapid din mormânt încât prezența Sa bântuie consiliile de stat?

Dumnezeu, sau realitatea exterioară, dacă preferați, nu ar fi o problemă dacă nu ar exista. Dar să nu intrăm în acest subiect, căci ne pândesc pericole.

Putin nu este opusul culturii progresiste și nici invers, așa cum nici Stalin nu a fost antiteza lui Hitler. Amândoi invocă argumentul „mai bine eu decât el“, ca și cum ar fi o alegere reală, pentru a obține sprijin politic.

Dar acesta nu este niciodată sfârșitul problemei. Cineva ar putea, precum Churchill, să facă o alianță tactică cu un diavol împotriva celuilalt. Churchill, un anticomunist convins, a realizat acest lucru și a precizat:

„Dacă Hitler ar invada Iadul, aș face cel puțin un comentariu favorabil în privința diavolului în Camera Comunelor“.

Dar Churchill știa, de asemenea, că în cele din urmă trebuie să înfrunți ambii diavoli. Odată ce unul a fost învins, mai rămâne celălalt. Războiul Rece nu l-a surprins după ce Hitler a dispărut. El a inventat expresia „Cortina de Fier“ pentru confruntarea de durată și letală despre care știa că va urma. Dar numai la figurat; Stalin a pus-o în practică.

Trebuie să fim atenți ca, în argumentul invocat de Putin – dreptatea împotriva culturii progresiste, sau a pretențiilor culturii progresiste că ar fi întruchiparea izvorului de libertate, să nu ne imaginăm că binele este numai de o parte sau de alta, așa cum nici Stalin sau Hitler nu au deținut monopolul.

Dictonul lui Elon Musk conform căruia „virusul minții progresiste fie este învins, fie nimic altceva nu mai contează“ și „violența Kremlinului reprezintă cea mai mare amenințare la adresa umanității în prezent“ pot fi ambele adevărate.

Întotdeauna există afaceri neterminate. Poate că ar trebui să-l lăsăm pe Freeman Dyson, un alt câștigător al Premiului Templeton, să termine ideea începută de Aleksandr Soljenițîn.

„Nu pretind că sunt capabil să ghicesc gândurile lui Dumnezeu. Sunt sigur de un singur lucru. Când privim frumusețea stelelor și a galaxiilor de pe cer sau a pădurilor și a florilor din jurul nostru, este evident că Dumnezeu iubește diversitatea.

Poate că universul este construit după un principiu de diversitate maximă. Principiul diversității maxime susține că legile naturii și condițiile inițiale de la începutul timpului sunt de așa natură încât universul să fie cât mai interesant posibil. Drept urmare, viața este posibilă, dar nu tocmai ușoară.

Diversitatea maximă duce adesea la stres maxim. În cele din urmă, supraviețuim, dar numai cu greu. Aceasta este mărturisirea de credință a unui eretic în domeniul științei. Poate că aș putea invoca drept dovadă a progresului în religie faptul că nu-i mai ardem pe rug pe eretici“.

Viitorul este incert, dar vom reuși; cel puțin așa sperăm.

Tribuna.US