Opinie: Refuz să rămân indiferent în timp ce elevii mei sunt îndoctrinați

Paul Rosi este profesor la Liceul Grace Church din Manhattan. În urmă cu zece ani și-a schimbat cariera când a descoperit cât de satisfăcător este să îi ajute pe tineri să exploreze adevărul și frumusețea matematicii. „Îmi iubesc munca”, spune Rosi. „Dar refuz să rămân indiferent în timp ce elevii mei sunt îndoctrinați”.

În calitate de profesor, prima mea obligație este față de elevii mei. Dar în acest moment, școala mea îmi cere să adopt formarea și pedagogia „anti-rasismului”, ideologie pe care o consider  profund dăunătoare pentru elevi și pentru orice persoană care încearcă să le hrănească virtuțile curiozității, empatiei și înțelegerii.

Educația „anti-rasială” sună virtuos, dar în promovarea ei este exact opusul adevărului. Solicită ca profesorii ca mine să trateze elevii diferit, pe bază de rasă. Mai mult, pentru a menține un front unit pentru elevii noștri, profesorii de la Liceul Grace sunt direcționați să-și limiteze public îndoielile cu privire la acest cadru pedagogic și să le discute cu „Biroul pentru Implicare Comunitară” din cadrul liceului. De asemenea, dacă elevii de îndoiesc de același cadru pedagogic, sunt „provocați” să-și reformuleze punctele de vedere pentru a se conforma acestei noi ortodoxii.

Sunt conștient că punându-mi semnătura pe acest articol risc nu numai slujba mea, ci și cariera de educator, deoarece majoritatea școlilor, atât publice, cât și private, sunt acum captive acestei ideologii greșite. Dar asistând la impactul nociv pe care îl are asupra copiilor, nu pot să tac.

Școala mea, ca multe altele, le induce elevilor, prin rușinare și sofisme, să se identifice în primul rând cu rasa lor înainte ca identitățile lor individuale să fie pe deplin formate. Elevii sunt presați să-și conformeze ideile cu cele asociate în general cu rasa și genul lor și să minimizeze sau să respingă experiențele individuale care nu se potrivesc cu aceste ipoteze. Statutul compromis moral de „opresor” este atribuit unui grup de elevi pe baza caracteristicilor lor imuabile. Între timp, dependența, resentimentul și superioritatea morală sunt cultivate în elevii considerați „oprimați”.

Toate acestea se fac în numele „echității”, dar este exact opusul echității. În realitate, toate acestea întăresc cele mai grave impulsuri pe care le avem ca ființe umane: tendința noastră către talibanism și sectarism pe care o educație cu adevărat liberală este menită să o depășească.

Recent, am ridicat o serie de întrebări cu privire la această ideologie la o întâlnire obligatorie numai pentru elevii și profesorii albi. (Astfel de sesiuni segregate sunt acum ceva obișnuit la școala mea). A fost un seminar de „îngrijire de sine” care a etichetat „obiectivitatea”, „individualismul”, „teama de un conflict deschis” și chiar „dreptul la confort” ca fiind caracteristici ale supremației albe. M-am îndoit că aceste atribute umane – multe dintre ele virtuți reformulate ca vicii – ar trebui să fie făcute rasiale în acest mod. În cadrul discuției pe Zoom am întrebat, de asemenea, dacă trebuie cu adevărat să ne definim în termeni de identitate rasială. Scopul meu a fost să dau un exemplu elevilor că aceștia ar trebui să se simtă în siguranță pentru a putea pune la îndoială afirmațiile ideologice dacă simt că vor să facă asta.

Se pare că întrebările mele au spart gheața. Elevii și chiar câțiva profesori au ridicat o gamă largă de întrebări și observații. Mulți dintre elevi au spus că a fost o discuție mai productivă și mai substanțială decât se așteptau.

Cu toate acestea, când întrebările mele au fost împărtășite în afara acestui forum, încălcând norma de confidențialitate a școlii, am fost informat de către directorul liceului că provocările mele filosofice au cauzat „rău” elevilor, având în vedere că aceste chestiuni erau „chestiuni de viață și de moarte, despre carnea, sângele și oasele oamenilor”.

Mi s-a reproșat că „acționez ca un agent independent al unui set de principii, idei sau credințe”. Și mi s-a spus că făcând acest lucru, nu am reușit să servesc „binele mai mare și adevărul superior”.

M-a informat că, în plus, am creat „disonanță pentru gânditorii vulnerabili și neformați” și „tulburări neurologice în ființele și sistemele elevilor”. Directorul de studii al școlii a adăugat că observațiile mele ar putea constitui chiar hărțuire.

Câteva zile mai târziu, managerul școlii a ordonat tuturor consilierilor din liceu să citească public, pentru fiecare elev din școală, o mustrare publică a comportamentului meu. A fost o experiență suprarealistă, umblând singur pe holuri și auzind cuvintele emise din fiecare clasă: „Evenimentele de săptămâna trecută ne obligă să subliniem unele aspecte ale misiunii noastre și să împărtășim câteva gânduri despre comunitatea noastră”, începea declarația. „În școlile independente, cu istoria populațiilor predominant albe, rasismul  colude cu alte forme de părtinire (sexism, clasism, ableism și multe altele) pentru a submina idealurile noastre declarate și trebuie să depunem mari eforturi pentru a anula această istorie”.

Elevii care provin din familii cu venituri mici experimentează un șoc cultural în școala noastră. Se întâmplă și incidente rasiste. Iar părtinirea poate influența relațiile. Toate sunt reale. Dar abordarea unor astfel de probleme cu un apel la „anularea istoriei” nu are niciun principiu limitativ și asociază orice acuzație de bigotism cu vinovăția apriori.

Propriul contract de muncă pentru anul viitor mă obligă să „particip la practici de restaurare desemnate de Biroul de Implicare Comunitară” pentru a „vindeca relația mea cu elevii de culoare și cu alți elevi din clasele mele”. Detaliile acestor practici rămân nespecificate până când sunt de acord să semnez contractul.

Am ales să pun întrebări incomode în cadrul întâlnirii menționate pentru că simțeam o datorie față de elevii mei. Am vrut să fiu o voce pentru mulți elevi care provin din medii diferite și care m-au abordat în cursul anilor trecuți pentru a-și exprima frustrarea față de îndoctrinarea din școala noastră, dar care se tem să vorbească.

Elevii spun că la cursurile lor și în cadrul altor discuții școlare ei nu trebuie să conteste niciodată premisele învățăturilor noastre „anti-rasiste”, care sunt profund alimentate de Teoria Critică Rasială. Aceste îngrijorări îmi sunt confirmate atunci când particip la întâlniri la nivel de clasă sau la nivelul întregii școli pe tema rasei sau genului. Acolo, sunt martor cum elev după elev respectă un scenariu îngust de răspunsuri acceptabile. Iar elevii care rămân tăcuți sunt îndemnați de către profesori să fie vocali, deși este împotriva voinței lor.

Dar ce înseamnă vorbirea într-un context în care elevii albi sunt rugați să-și interogheze „salvatorismul alb”, dar și „să nu facă practica anti-rasistă despre ei?” Îi forțăm să meargă pe vârfuri pe un câmp minat. Conform standardului școlii noastre privind violența discursivă, acest lucru constituie un abuz.

În plus, fiecare elev este obligat să semneze un „Acord de Viață Școlară” care le cere să afirme că „lumea așa cum o înțelegem poate fi dură și extrem de părtinitoare”, că se angajează să „recunoască și să admită propriile prejudecăți atunci când venim la școală și să întrerupem aceste prejudecăți” și să accepte că vor fi „trași la răspundere dacă nu vom respecta acordul”.

O comunicare recentă pe e-mail a profesorilor a primit un sprijin entuziast pentru recomandarea ca noi să „etichetăm” oficial elevii care par a fi „rezistenți” la „cultura pe care încercăm să o stabilim”.

Când am întrebat ce formă ia această rezistență, exemplele prezentate de un coleg includeau „persistarea într-o ideologie daltonistă”, „sugerarea să tratăm pe toată lumea cu respect”, „o credință în meritocrație” și „simpla tăcere”. La o întâlnire specială din februarie 2019, directorul școlii noastre a spus că impactul cuvintelor și imaginilor percepute ca rasiste – indiferent de intenție – este asemănător cu „folosirea unei arme sau a unui cuțit pentru a ucide sau a răni pe cineva”.

Imaginați-vă că sunteți un tânăr în acest mediu. Ați risca să vă exprimați îndoielile, mai ales dacă nu ați auzit niciodată un singur profesor care să o facă?

Toamna trecută, elevii din clasa mea de Arta Persuasiunii și-au exprimat consternarea cu privire la „bula Grace” și au căutat să se angajeze într-o gamă mai largă de puncte de vedere politice. Întrucât protestele Black Lives Matter au apărut deseori în discuțiile noastre, m-am gândit să-l recomand pe Glenn Loury, un profesor de la Universitatea Brown și un intelectual public ale cărui opinii exprimă o poziție nuanțată, de centru-dreapta, cu privire la problemele rasiale din America. Din păcate, administrația liceului a respins categoric propunerea mea.

Directorul școlii mi-a răspuns că „oamenii ca experiența trăită de Loury – și prin urmare filozofia sa socială derivată” l-au făcut o excepție de la regula conform căreia gânditorii de culoare recunosc rasismul structural drept impedimentul major în societate. A adăugat că „în momentul instituțional și cultural în care ne aflăm nu se pretează la discuții și dezbateri imparțiale”, iar dezbaterea ideilor lui Loury nu ar face decât să „confuzeze sau să inflameze elevii, atât pe cei din clasă, cât și pe cei din afara clasei care aud despre asta”.

În schimb, el a preferat să recomand „conservatori albi cunoscuți”, refuzând efectiv elevilor de culoare oportunitatea de a asculta un profesor de culoare care susține opinii care diferă de ortodoxia forțată pe ei.

Mi se pare în mod evident rasist să filtrez diseminarea unei idei bazate pe rasa celui care o susține. Consider că afirmația conform căreia expunerea elevilor de clasa a 11-a și a 12-a la opinii diverse asupra unei probleme sociale importante îi va „confuza” este caracteristică unei religii fundamentaliste, nu a unei filozofii educaționale.

Administrația școlii mele susține că aceste constrângeri asupra discursului sunt necesare pentru a proteja elevii de rău. Dar pentru mine este clar că aceste constrângeri servesc în primul rând pentru a-și proteja ideologia lor de rău, în detrimentul dezvoltării psihologice și intelectuale a elevilor.

Din motive de îngrijorare pentru elevii mei am luat cuvântul în cadrul ședinței menționate și din aceeași preocupare am ales să scriu despre asta. Sunt îngrijorat pentru elevii care râvnesc la o gamă mai largă de puncte de vedere la cursuri. Sunt îngrijorat pentru elevii care sunt instruiți în seminarii de „rasă explicită” să accepte unele opinii ca fiind evanghelie, în timp ce renunță imoral la alte opinii. Sunt îngrijorat pentru zecile de elevi care în timpul petrecut la Liceul Grace mi-au spus că profesorii lor le-au reproșat faptul că au exprimat opinii care nu sunt aliniate noii ideologii.

Unul dintre elevi mi-a făcut o vizită în urmă cu câteva săptămâni. A bătut ușor la ușa biroului meu, privind îngrijorat în toate părțile înainte de a intra. A spus că a venit pentru a-mi oferi câteva cuvinte de încurajare pentru că am luat atitudine la acea întâlnire. I-am mulțumit și l-am întrebat de ce pare atât de agitat. Mi-a spus că este îngrijorat că un anumit profesor ar putea observa această vizită, ceea ce „ar însemna că aș avea probleme”. Mi-a mărturisit că odată, acest profesor i-a ținut o morală lungă pentru că a exprimat o opinie conservatoare la cursuri. Apoi și-a amintit cu un oftat de ușurare că acel profesor lipsea în acea zi.

l-am privit în ochi. I-am spus că este un tânăr curajos pentru că a venit să vorbească cu mine și că ar trebui să fie mândru de asta.

Apoi i-am spus să meargă în treburile lui. Și am decis să scriu acest articol.

Articolul a apărut în publicația online Common Sense with Bari Weiss

Tribuna.US