OPINIE | Revizuirea Tarifelor Vamale și TDS (Trump Derangement Syndrom)

Pentru ca sunt înfierări în lanț în legătură cu tarifele vamale introduse de Statele Unite despre care se spune că vor prăbuși economia americană ar fi interesat de văzut dacă si alte mari economii practică astfel de tarife, cu precădere la domenii sensibile precum auto, otel, aluminiu, si dacă da de ce economiile lor nu s-au prăbușit pînă acum. Mai consideră și alte state sau UE ca în anumite domenii trebuie să-și protejeze industriile autohtone? Da sau ba. Iată cîteva cifre si informații în acest sens.

Uniunea Europeană:

• Automobile electrice din China: Tarife de până la 45%, începând cu 30 octombrie 2024, ca răspuns la subvențiile considerate incorecte oferite de China.
• Folie de aluminiu din China: Tarife antidumping între 6% și 28,5%, plus tarife suplimentare între 8,6% și 18,2%.

China

• Tarife generale pentru automobilele importate: Aproximativ 34%

Vietnam

• Automobile importate:
• Taxe de import: 30%-60%, în funcție de capacitatea motorului.
• Taxe speciale de consum: 35%-60%.
• TVA: 10%.
• Vehicule electrice și alte tipuri: Taxele sunt mai reduse (10%-30%).

Japonia și Coreea de Sud

• Tarife generale pentru automobilele importate:
• Japonia: Aproximativ 24%.
• Coreea de Sud: Aproximativ 25%.

India

• Automobile
• Taxele de import pentru automobilele convenționale sunt printre cele mai ridicate din lume, ajungând la peste 100%.

India aplică taxe vamale variabile pentru produsele din oțel, iar în trecut a majorat tarifele pentru a proteja producătorii locali. De asemenea, sunt preconizate măsuri privitoare la importurile ieftine din țările ASEAN, unde unele produse beneficiază de taxe reduse sau zero datorită acordurilor comerciale sau de subvenții, mai mult sau mai puțin explicite.

Canada

• aplică un tarif general de 6.1% pentru vehiculele electrice din China, plus o suprataxă de 100% pentru vehiculele electrice chinezești începând cu octombrie 2024

Cu alte cuvinte la automobile majoritatea marilor economii practică tarife vamale mai mari sau egale cu cele de America (25%). La fel, la oțel si aluminiu, sunt în general protejați producătorii locali, adică exact ceea ce vor să facă și Statele Unite. Cît privește măsurile netarifare de care vorbește adm Trump de exemplu UE aplică la importurile de aparatură electrică o taxă de Carbon iar pentru importurile de cafea sunt prevăzute penalități dacă nu sunt respectate anumite condiții de exploatare a plantațiilor sau sunt blocate dacă nu este evidențiat în detaliu lanțul de proveniență ceea ce multe economii africane nu pot face. Însâ în cazul Chinei însă nu se aplică în general măsuri punitive similare pentru produsele provenind din provincia Xinjiang (unde se consideră că se practică munca forțată) dar sunt inițiative în legătură cu Israelul (apropo de produsele din teritoriile palestiniene). Însă oricum UE e vestită, inclusiv în interior, pentru reglementările sufocante, de care s-au plîns adesea chiar “europeni exemplari” ca Macron sau Draghi.

În concluzie, evident că nici una dintre aceste economii nu s-a prăbușit și nici nu s-au auzit voci globale indignate care să le critice. Înterbarea e de ce?

1. Piața de consum din America e de departe cera mai mare din lume ($20 trilioane) așa că impactul e mare. Însă producția industrială americană este doar în jur de 10% din PIB, deci America se bazează masiv pe importuri de bunuri fizice. E drept că multe importuri vin chiar de la corporații americane care produc în China, Vietnam (unde, la fel ca si în Cambodia, de fapt s-au mutat companii chinezești pentru a se proteja de măsurile americane) dar tocmai asta vrea Trump, să mute o parte din producție acasa, mai ales în cazul industriilor strategice. Mai ales că deficitul comercial e enorm, $1,2 trilioane pe an!
   .
2. Și China are în teorie o piață mare (e a doua economie a lumii) dar importă în principal materii prime (petrol, cărbune din Australia – apropo de lupta UE cu schimbările climatice!) sau produse apricole (carne de vita din Australia). De altfel e foarte greu, chiar si pentru corporații, să vinzi în China (sunt tot felul de restricții si șicane).
   .
3. Dincolo de ipocrizia acuzațiilor făcute de cei care fac exact ceea ce condamnă la americani argumentația privind beneficiile comertului global liber (care într-adevăr a dus la prețuri de vînzare reduse) ignoră două aspecte esențiale.
   .
   
   1. Primul, au fost și mulți perdanți, e vorba de locurile de muncă din industriile producătoare pierdute. Pînă acum cele mai afectate au fost Statele Unite, din cauza tarifele vamale extrem de reduse practicate si datorită inapetenței față de protejarea industriilor autohtone (motivul principal: lobby-ul corporatiilor care mutînd producția în Asia sau în Mexic au militat pentru tarife vamale mici la importuri). Însă iată cum din cauza energiei scumpe (datorită politicilor climatice) și Germania pierde sute de mii de locuri de muncă din industriile auto si petrochimică).
      .
   2. Dar să zicem că nu ne pasă prea tare de perdanți, grosul consumatorilor vrea prețuri mici, televizoare, frigdere, aspiratoare, etc ieftine. Rămîne însă pentru Occident, în special pentru America, problema de fond a securității. Nu trăim într-o lume globală idlică ci într-una în care nu există de fapt instituții internaționale valide si eficace (ONU e o glumă) și în care un grup important de state, în frunte cu China si Rusia, doresc să schimbde raporfurile de putere din lume. Dacă în acest context se rup lanțurile de aprovizionare Occidentul e complet descoperit. Europa nu areușit să livreze Ucrainei nici măcar jumătate din piesele de artilerie promise (noroc că au mai luat de la sud coreeni). Șantierele navale ale Statelor Unite, o putere eminamente maritimă, au o capacitate de producție de 1/100 din cea a Chinei! Administrația Trump încearcă să reacționeze. Poate o face prea gălăgios, dar structural are dreptate. Cei care critică măsurile ar trebui să ofere și soluții viabile alternative dezirabile și să ofere și informații comparative privitoare la comportamentul altor economii mari. Nu o fac, reduc totul la situația presiunii asupra prețurilor, ignorînd complet contextul geopolitic.
      .
4. O altă linie de argumentație pleacă de la observația principial corectă că în cazul Occidentului serviciile, intangibilele (ex Software, servicii digitale, etc) au căpătat o pondere mult mai mare ca producția de bunuri fizice. Și într-adevăr la schimburile comerciale pe servicii America are în general un excedent, inclusiv cu UE. Numai că în cazul unui conflict global serviciile și programele nu pot înlocui bunurile fizice strategice (avioane, rachete, nave, muniții, semiconductori, medicamente, etc).

De pildă, metalele rare (produse în China în proporție de peste 70%, uneori si de pete 80%) sunt esențiale pentru toate aceste sectoare critice din punctul de vedere al securității. Un exemplu: în zona arctică, devenită strategică (de unde si interesul lui Trump – de fapt primul care a dorit să cumpere Groelanda a fost Truman) pentru Groenlanda unde de câțiva ani China încearcă să se infiltreze, pentru că traseele de comerț sunt mai scurte cu 40% din cauza topirii gheței nemaivorbind de componenta militară (Rusia are 10 baze militare aici), Statele Unite au 2 spărgătoare de gheață în timp ce Rusia are 7 nucleare si alte cîteva zeci cu propulsie clasică. Așa cum arată acum construcția de nave din America e greu de văzut cum se poate restabili un echilibru. Ori, zona arctică este esențialâ în planul securității, aici sunt plasate bazele de lansare pentru rachete intercontinentale nucleare.

5. În rest, majoritatea opiniilor critice, vehiculate pe canale media ostile lui Trump care ajung si la noi, sunt afectate de ceea ce a primit numele de TDS (Trump Derangement Syndrom). Criticile ar fi evident mult mai credibile dacă cei în cauză ar fi fost la fel de vigilenți și față de dezmățul bugetar din perioada Biden sau despre alte episoade catastrofale (retragerea din Afganistan). Atunci o mulțime de economisti prestigioși, chiar cu premii Nobel, ca Krugman, ne asigurau că inflația tranzitorie…

P.S.: S-au făcut trimiteri la marea depresie din 1929 spunîndu-se că ar fi fost provocată de tarife (interesant, pînă în 1913 bugetul federal a fost alimentat în proporție de 95% din taxe vamale, nu au existat pînă atunci impozite pe venituri la persoane sau corporații) pentru a face o paralelă cu situația actuală. Milton Friedman a contrazis acest diagnostic spunînd că motivul principal a fost de natură monetară.

Alexandru Lazescu