OPINIE | Trump, alegerile din Iowa și efectul paradoxal

Alea iacta est. Odată cu alegerile din Iowa, zarurile au fost aruncate. Spre disperarea unora, indiferența multora și bucuria unei semnificative părți a americanilor, Donald Trump va obține aproape cert nominalizarea partidului republican, analizează jurnalistul Petre M. Iancu.

Dacă fostul președinte nu va comite erori monumentale și tâmpenii de proporții incredibile. Pentru că pare a fi voința inflexibilă a poporului american, atât în segmentele sale de stânga cât și în cele de dreapta, conservatoare, de a vedea la finele acestui an o nouă confruntare electorală Biden-Trump. Căci spațiul pentru orice altceva s-a restrâns dramatic.

Rezultatele din Iowa

Pe scurt, victoria în competiția electorală internă, republicană, din Iowa, i-a revenit cu 51% lui Donald Trump și s-a vădit net mai clară decât o prevăzuseră observatorii. E vorba de o victorie de proporții istorice, pentru că are dimensiuni fără precedent în analele alegerilor preliminare americane.

Trump promite să asigure ca președinte granița americano-mexicană, oprind imigrația necontrolată în SUA. Fostul președinte s-a mai angajat să sfârșească războaiele actuale și să-i pună la punct pe dictatorii rus și chinez, Putin și Xi. Susținătorii din Congres ai lui Trump, care i-a devansat pe guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, cu 21% din voturi și pe fosta ambasadoare la ONU și guvernatoare a Carolinei de Sud, Nikki Haley, cu 19 procente, precum și Trump însuși, au lansat un apel la unitate în partid.

Susținătorii conservatori și populiști ai lui Trump le cer contracandidaților săi republicani să renunțe la candidaturi în favoarea solidarizării cu principalul exponent al partidului.

Semnificațiile politice și electorale ale votului

Nici Ron DeSantis, nici Nikki Haley, care-mi părea, cu claritatea ei morală și opțiunile ei politice interne și externe moderat conservatoare, pro-ucrainene și pro-israeliene, cea mai bună alternativă la actualul șef al Casei Albe, nu par în stare să mai obțină șanse pentru a ține piept, în cursa republicană, fostului președinte și, mai ales, majorității poporului american.

Care pare clar hotărâtă să-i mai dea o șansă lui Donald Trump, spre zăpăceala, buimăceala, năucirea, perplexitatea și căderea în nebunie a presei mainstream și a oamenilor ”de bine” din tot Vestul, care și-au petrecut ultimii ani demonizându-l pe fostul președinte.

Și spre rușinea eforturilor polițienești și judiciare anti-Trump, ajunse, din pricina probabilei corupții a procuroarei Fani Willis, acuzatoarea din Georgia a fostului președinte, la pământ.

Ghinionul dușmanilor lui Trump

Jurista de culoare, care, în lipsă acută de idei și de justificări, ripostează cu contra-învinuirea fantezistă de ”rasism” celor ce-o acuză că a devalizat visteria publică, pare a-și fi alimentat masiv concubinul. Ar fi pompat în amantul ei sute de mii de dolari, după ce l-a plasat, în procesul anti-Trump, alături de alți doi procurori speciali, într-o funcție pentru care n-avea, aparent, nici experiența, nici calificarea necesare.

Iubitului ei, de asemenea de culoare, comitatul Fulton, (unde are loc procesul intentat lui Trump pentru ingerință electorală) i-a plătit peste 654.000 de dolari pentru exercitarea funcției de ”procuror special”.

Ceea ce e încă o probă de faliment moral al oficialilor, polițiștilor și procurorilor, convinși de stânga să distorsioneze pe căi judiciare procesul electoral democratic, american, după nefăcutele FBI; după inadecvarea procurorului special Jack Smith și înfrângerea sa la Curtea Supremă, unde a încercat în van, din motive politice, să grăbească procesul împotriva lui Trump; și după eșecul procurorului special Mueller, în tentativa de a găsi, timp de ani de zile, dovezi de conspirație cu Rusia a fostului președinte.

În plus, adversarii lui Trump au ghinion nu doar în sfera juridică. Bilanțul administrației Biden, pocit din greu de anii de inflație și de reducere a nivelului de trai, precum și de multiplele dezastre politice externe ale SUA, e anemic rău. Motiv pentru care stânga l-ar vrea, culmea, pe Trump adversar al lui Biden, în speranța că poporul se va mai lăsa speriat o dată de pericolul unui prezumtiv ”tiran” și populist de dreapta la cârma Americii.

Opțiunile electoratului republican

În Iowa, Trump n-a obținut doar cu peste 3 puncte mai mult decât fusese creditat în sondaje, ci și o izbândă fără precedent în istorie, în America alegerilor preliminare, precum și un triumf furnizat de alegători mai pasionați și devotați decât oricând.

Iowa nu e, desigur, America. E un stat federal american rural și prea puțin semnificativ, cu o populație relativ redusă și foarte conservatoare și cu glaciale temperaturi în timpul iernii.

Or, în ciuda gerului năprasnic, oamenii au ieșit cu mic cu mare și un entuziasm colosal și fără egal să asiste la procesul desemnării lui Trump, prin vot, ca ales al statului la Convenția Republicană de nominalizare a candidatului conservator la funcția de viitor președinte al SUA.

Acest entuziasm ieșit din comun, coroborat de sondaje evidențiind că 70% din alegătorii republicani consideră că Trump e în stare să-l bată pe Biden la urne, spune multe despre starea de spirit a americanilor. Cum spune mult despre șansele victoriei la prezidențiale ale fostului șef al statului faptul că aproximativ 50% dintre americani consideră că ar sta mai bine, material, dacă Trump ar reveni la Casa Albă. Doar 16% îl preferă, economic, pe Biden.

Ce înseamnă acest vot de blam al Americii la adresa președintelui, a democraților săi, a progresismului și stângii, a detractorilor, nu mai puțin apucați și pasionați în a-l vâna pe Trump în presă și în curțile de justiție, decât partizanii liderului republican în a-l susține?

Cum s-a putut ajunge aici în condițiile în care principalele rețele sociale, publicații și televiziuni n-au încetat, din 2016 încoace, să avertizeze împotriva ”pericolului Trump”?

Efectul paradoxal al doctrinelor și narativelor prea insistent povestite

Există și în viața politică și mediatică un efect paradoxal, precum al cafelei adormindu-l buștean, în loc să-l învioreze, pe surmenatul care a băut-o spre a se trezi din somnolență.

Supusă prea mult timp îndoctrinării, o populație care nu și-a pierdut complet instinctul libertății și nu e complet anesteziată de sărăcie, robie și neajunsuri, se va revolta și va manifesta reacția opusă celei scontate de propagandiști cât timp i-au administrat, stăruitor, hapurile zilnice de manipulare.

Stânga, sprijinită de ideologii woke, susține din 2016 încoace, monoman, că toate problemele Americii (și prin extensie ale Occidentului și ale lumii) ar fi cauzate de Trump, interfață și simbol negativ suprem ale populismului, ale conservatorismului, ale refuzului politicilor progresiste, marxiste, antirasiste și ecologiste și, totodată, exponent, vai, al celei mai nete versiuni (”câh”, se înțelege) de pro-americanism (și pro-sionism) .

Socoteala de acasă și realitățile din târg

Realitățile ultimilor 4 ani au contrazis flagrant acest punct de vedere. Nu că Trump n-ar ridica probleme. Nu că n-ar fi mințit și articulat aberații. La 6 ianuarie 2021 s-a comportat rău, criticabil și condamnabil, chiar dacă n-a pus de un puci. Iar decizia lui de retragere din Afganistan, transpusă de succesorul său, Biden, s-a dovedit catastrofală.

Dar e un fapt că, în mandatul precedentului președinte, tiraniile rusă, chineză și iraniană, ori aliații lor, teroriștii islamiști ai Hamas, n-au îndrăznit să declanșeze vreo agresiune. Cum la fel de adevărat e că, departe de a fi la originea unui cataclism militar, Trump a mediat acordurile de pace Abraham, între Israel și Emiratele Arabe Unite și Bahrain.

Încât a-l compara sau chiar echivala cu Hitler, cum a făcut recent un foarte influent și incontinent publicist român, e, la alegere, o aberație, o probă de bias idiotic, de reavoință, de lipsă de informație istorică, sau de imbecilitate.

Înseamnă toate acestea că Trump n-ar avea alternativă și n-ar fi criticabil? Dacă aș fi american, n-aș vrea să votez pentru un ins care afirmă că imigranții ilegali ”otrăvesc sângele poporului”, aserțiune respingătoare, cu care 47% din americani aud că s-ar fi declarat de acord, deși nu e defel caracteristică și potrivită etosului protestant al lumii noi.

Unde dăm și unde crapă

Dar acesta este efectul paradoxal. Acesta e efectul crizelor în serie în care a fost plonjat Vestul de ideologii și de politicile zise ”realiste” și ”pragmatice”, în fapt cu totul fanteziste, contraproductive și chiar sinucigașe ale stângii și extremei stângi, inclusiv și nu în ultimul rând ecologiste, din cauza cărora au ieșit în stradă, în Europa, fermierii nemți și români.

În crize, guvernații vor lideri duri, cu autoritare, sau chiar cu mână de fier, iar americanilor Trump, spre deosebire de Biden, așa le pare a fi.

Și acesta e efectul neîncrederii în instituțiile statului, în sistemul democratic, în numele căruia presa, în loc să-și asume rolul de cerber, de paznic sever și eficient al puterii politice, a făcut corp comun cu dregătorii, narativul prevalent și ideologia puterii, demonizând orice disidență, orice părere contrarie, orice opoziție.

Încât nu puțin americani nemulțumiți au ajuns să creadă că opoziție reală la actuala administrație Biden ar fi doar Donald Trump și că a-l alege ar fi nu doar un act de justiție retributivă, ci și un demers de salvare a democrației văduvite de vechile ei mecanisme de control al puterii și de echilibru politic.

Iată de ce, dacă adversarii săi din partidul republican nu se vor redresa grabnic și nu vor găsi un antidot mai eficient discursului trumpist, America va rata șansa unei alternative viabile la anii polarizării maxime, ai declinului și degringoladei democrației, iar restul lumii libere va trebui să găsească formule autonome de apărare și de impunere în fața inamicilor libertății.