Datele statistice sunt într-adevăr tragice. În SUA, 1 din 1 000 de persoane au decedat de COVID, 19 în doar 10 luni de pandemie, aproximativ 350.000 d
Datele statistice sunt într-adevăr tragice. În SUA, 1 din 1 000 de persoane au decedat de COVID, 19 în doar 10 luni de pandemie, aproximativ 350.000 de persoane. În alte țări, cum ar fi Italia, Marea Britanie, Suedia, Spania, Franța, situația este la fel de tragică ori chiar mai serioasă.
Opinie scrisă de avocatul româno-american Peter Costea.
Companiile farmaceutice au început să producă vaccinurile promise de multe luni, un număr în creștere de vaccinuri se distribuie în țările occidentale, iar, de mai bine de o săptămână, oamenii încep să se vaccineze.
În România, aproape 15.000 de persoane deja au fost vaccinate, în Florida vaccinările deja au fost programate până în februarie, iar numărul celor care se vaccinează crește de la zi la zi peste tot în Occident.
Cu toate acestea, guvernele sunt îngrijorate: procentul persoanelor care intenționează să se vaccineze rămâne relativ mic, de doar 30% în România și 50% în Statele Unite.
Mass media critică aceste procente și, din nefericire, îi înfierează pe cei care refuză să se vaccineze. Oamenii de știință ne informează că, pentru a stopa virusul, între 70% și 80% din populație trebuie să se vaccineze. O provocare adițională este numărul relativ mic de persoane care au încredere că vaccinul este eficient, de doar aproximativ 15% în Romania.
Ultimele zile ale lui 2020 ne-au asaltat cu o mulțime de articole și reportaje laudative la adresa Chinei care, ni se spune, a reușit ceea ce nici o țară democratică nu a reușit: să „controleze” virusul și să-l elimine în curs de doar câteva luni.
China încă este în urmă privind producerea unui vaccin contra virusului, dar punctul acesta nu e adus în discuții. Propaganda chineză continuă să fie promovată în mass media occidentală: tiraniile pot „controla” virușii mai bine ca țările în care cetățenii se bucură de drepturi constituționale.
În consecință, în numele siguranței, cetățenii sunt ademeniți să aleagă tirania în locul libertății și restricțiile (neconstituționale) în locul normalității.
Mass media, inclusiv cea românească, e frustrată pentru ca un procent atât de mare de cetățeni refuză să se vaccineze, optând pentru libertate și normalitate în loc de acceptarea directivelor neconstituționale ale autorităților.
Este uimitor câte articole și cât de vitriolice se publică împotriva celor care refuză să se vaccineze. Sunt numiți, peiorativ, „anti-vaxxers” ori „anti-vacciniști” în românește. Nu se publică articole de bun simț care să discute de bună credință perspectiva persoanelor care refuză să fie vaccinate.
O întrebare care preocupă mass media este cum să convingi oamenii să se vaccineze. Uimitor, răspunsul standard este să-i sperii. Să pui zilnic în fața oamenilor, pe prima pagină a fiecărui ziar, presupusele consecințe ale nevaccinării. Ceea ce se și face.
Știrile zilnice care sunt citate primele în mass media, de 10 luni încoace, sunt datele statistice: câte persoane au fost testate în ultimele 24 de ore, câte au testate pozitiv și câte au murit. Date statistice care insuflă frica în om. Teama este un virus mai letal decât virusul obișnuit.
Publicația New Yorker e tranșantă privind aceasta strategie. Pe 16 octombrie, declara următoarele: „Foremost among the strategies researchers have devised to break through misgivings about vaccination is, essentially, scaring people into doing it / primară între strategiile pe care cercetătorii le-au conceput pentru a elimina percepțiile greșite despre vaccinări, este, în esență, să-i sperii pe oameni să o facă”. [Recomand, Inside the Mind of an Anti-Vaxxer: https://www.theatlantic.com/health/archive/2020/10/how-change-mind-anti-vaxxer/616722///]
Personal, eu cred în libertatea de a alege. A fi conservator înseamnă a nu fi constrâns să accepți o singură versiune a „adevărului”, mai ales când ea vine sub forma unei ideologii unice, formulate și promovate de statul secular, iar apoi vânturată la unison dar și cu dispreț de mass media.
Alianța între versiunea unică a „adevărului”, așa cum ea este desemnată de stat, și mass media, este începutul totalitarismului.
Tribuna.US
COMMENTS