HomeActualitățiȘtiri Externe

Ostilitatea față de religie în creștere la nivel global – creștinii vizați în 144 de țări

Ostilitatea față de religie în creștere la nivel global – creștinii vizați în 144 de țări

Noile cercetări arată că ostilitatea față de religie este în plină ascensiune la nivel global, odată ce restricțiile guvernamentale și atacurile actor

Noile cercetări arată că ostilitatea față de religie este în plină ascensiune la nivel global, odată ce restricțiile guvernamentale și atacurile actorilor nestatali asupra practicilor religioase au crescut pentru al doilea an la rând.

Cel de-al nouălea studiu anual al Centrului de Cercetare Pew, publicat de curând, privind restricțiile impuse religiei în întreaga lume, a cartografiat direcția libertății religioase din 198 de țări în 2016 și a identificat o creștere globală notabilă față de 2015. Fie din cauza decretelor guvernamentale ostile credinței religioase, fie din cauza grupurilor teroriste care comit atrocități împotriva monorităților religioase din societățile lor, antagonismul față de oameni din cauza religiei lor este în creștere.

„Mai mult de un sfert (28%) dintre țări au avut un nivel ridicat sau foarte ridicat de restricții guvernamentale religioase în 2016, reprezentând o creștere de 25% față de anul precedent. Aceasta este cea mai mare pondere a țărilor din aceste categorii din 2013 și până la momentul studiului”.

Națiunile din aceste categorii au obținut cel puțin 4.5 puncte pe Indicele de Restricții Guvernamentale, o scară de 10 puncte bazată pe 20 de indicatori ai politicilor de stat împotriva exprimării religioase, variind de la interzicerea evanghelizării și până la atacul fizic asupra comunităților religioase.

Laos, națiunea fără ieșire la mare din sud-estul Asiei, s-a mutat în clasamentul foarte ridicat în 2016, de exemplu, din cauza unei noi politici care permite guvernului să oprească orice activitate religioasă pe care o consideră o amenințare la adresa obiceiurilor sau legilor sale.

Procentul națiunilor care au avut ostilități sociale ridicate sau foarte ridicate implicând religia a rămas aproape același, 27%, potrivit studiului. Ca și Indicele Restricțiilor Guvernamentale, Indicele de Ostilități Sociale folosit de cercetători este o scară de 10 puncte care măsoară peste o duzină de ostilități sociale, cum ar fi tensiunea inter-religioasă și terorismul legal de religie. Țările care au obținut cel puțin 3.6 pe această scară au fost clasificate ca ridicate sau foarte ridicate, în funcție de modul în care au fost clasate în alte categorii măsurate.

În aproximativ 10% dintre țările în care s-a găsit ostilitate și restricții religioase în creștere, promotorii acestora s-au angajat într-o retorică naționalistă, în care religia unei persoane a fost considerată cumva în detrimentul întregii națiuni.

„16% dintre țările cuprinse în raport au organizat grupuri sociale care au folosit retorica naționalistă împotriva minorităților religioase din țară, o creștere de 14% în 2015”, menționează Katayoung Kishi din partea Pew.

Cele mai vizate grupuri religioase de hărțuirea guvernamentală sau a grupurilor sociale au fost creștinii și musulmanii, cele mai mari grupuri religioase din lume. Creștinii s-au confruntat cu o înrăutățire a ostilității sociale generale și a restricțiilor guvernamentale în 144 de țări în 2016, iar musulmanii în 142 de țări.

Egipt, Rusia, India, Indonezia și Turcia au avut cele mai ridicate niveluri generale de restricții religioase dintre cele 25 de națiuni mai populate de pe glob. China, care din 2016 adăpostește aproximativ 1.38 miliarde de oameni, a avut cele mai înalte niveluri de restricții guvernamentale privind religia. India, care are o populație de 1.32 miliarde, a avut cele mai ridicate niveluri de ostilități sociale care implică religia.

„Ambele țări au avut cele mai ridicate niveluri de restricții în aceste categorii specifice, nu numai între cele 25 de țări cele mai populate, ci și din întreaga lume”.

Brandon Showalter
The Christian Post

Articol apărut în ediția tipărită nr. 310/2018

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0