Așa-numitele „războaie ale toaletelor” continuă să se dezlănțuiască pe teritoriul Statelor Unite, distrugând comunitățile școlare pe seama unei întreb
Așa-numitele „războaie ale toaletelor” continuă să se dezlănțuiască pe teritoriul Statelor Unite, distrugând comunitățile școlare pe seama unei întrebări fundamentale: ar trebui sacrificate intimitatea și confortul fetelor de dragul câtorva elevi care pretind că sunt născuți în corpuri greșite, adesea instigați de educația sexuală ideologică? Mișcarea lgbt, deloc surprinzător, răspunde la această întrebare cu un da emfatic. Un articol LifeSite.
În Palatine, Illinois, o dezbatere lungă de patru ani cu privire la „accesul la vestiare pentru elevii transgender” s-a încheiat recent, când consiliul școlar al districtului 211 a votat cu 5 la 2 pentru a permite elevilor care se „identifică fete” să folosească vestiarele fetelor. Lupta a început încă din 2015, când Departamentul de Educație al lui Obama a acuzat districtul că a încălcat legea pentru că a refuzat să permită unui băiat care se „identifica fată” să intre în vestiarul fetelor.
După două procese federale, consiliul a decis să voteze în favoarea permiterii elevilor care se „identifică transgender” să folosească orice toaletă sau vestiar în care se simt cel mai confortabil. Noua regulă prevede, în parte, că elevii transgender „vor fi tratați și sprijiniți în concordanță cu identitatea lor de gen, care va include elevii care au acces la toaletele și vestiarele care corespund identității lor de gen”.
Elevele au fost deranjate de această decizie, mai ales că factorii de decizie nu au ținut cont de confortul și îngrijorările lor.
„Nu vreau să văd un elev transgender gol în vestiare”, a spus una dintre eleve. O altă elevă, Julia Burca, de la liceul Fremd, a fost la fel de directă: „Mă simt foarte inconfortabil și simt că este împotriva drepturilor mele ca elev”.
Din păcate pentru aceste fete, acesta este 2019, când afirmațiile lor sunt considerate ură și „transfobie”. Dorința lor de a-și acoperi corpul de ochii elevilor băieți atunci când se schimbă, un instinct care ar fi fost considerat admirabil cu ceva timp în urmă, acum este văzut ca o dovadă că aceste fete sunt bigote. Discriminatorii sau poate pur și simplu prea absurde pentru a-și da seama că propria noastră cultură a decis recent că și fetele pot avea penis și astfel, disconfortul lor natural va trebui depășit.
Trusturile media au relatat că unii elevi de „sex feminin” au fost încântați de această decizie, considerând că li se permite, în sfârșit, să folosească toalete și vestiare care corespund identității lor de gen. Ceea ce nu reușesc reporterii să sublinieze, desigur, este că acești elevi sunt băieți care se identifică a fi „fete”.
Astfel, aceste reacții duelare constituie de fapt disconfort și chiar frică din partea fetelor și jubilare din partea băieților care se „identifică a fi fete”, deoarece acum pot fi în vestiarele fetelor când acestea se schimbă de haine. Indiferent că acești băieți se simt cu adevărat că sunt fete, nu este important.
Anterior, districtul școlar a permis elevilor transgender să folosească vestiarele la alegere, dar a cerut elevilor băieți care se cred fete să se schimbe într-o zonă privată a vestiarelor. Acest lucru, după cum vă puteți imagina, nu a fost considerat adecvat pentru elevii transgender și aliații lor, iar un elev de acest gen, Nova Maday, a intentat un proces împotriva districtului în 2017, pentru că a fost rugat să folosească o zonă separată când se schimbă, afirmând că „alte fete nu au fost obligate să facă la fel”.
Asta tocmai pentru că multe fete nu au vrut să se schimbe în fața lui Maday, un băiat, de altfel. Dar în zilele prezent, băieții care vor să intre în toaletele fetelor nu sunt suspendați sau mustrați. Dacă spun, în ciuda tuturor dovezilor care le stau împotrivă, că și ei sunt fete, personalul școlii va face tot ce le stă în putință pentru ca ei să aibă acces în toaletele fetelor, iar consiliul școlar districtual va rescrie regulile șocând părinții care au crescut într-un timp mai sănătos și normal.
Mulți părinți, apropo, au fost furioși de această decizie, salutând declarațiile unor membri ai districtului școlar care au spus că această schimbare este doar în interesul unora dintre elevi. Mulți părinți au părăsit ședința, considerând că îngrijorările și temerile fiicelor lor au fost din nou sacrificate pentru aplanarea cererile comunității lgbt.
„Homeschoolul, acesta este răspunsul”, a strigat o femeie în timp ce pleca. Și are dreptate, este cea mai bună variantă.
Tribuna Românească
COMMENTS