Până și alegerile pentru Parlamentul European au consecințe importante

Organismul a devenit emblematic pentru disfuncționalitatea UE, dar votul din acest an ar putea fi important

Politica din Europa în aceste zile poate avea o calitate paradoxală. Așa se face că europenii vor merge la urne luna viitoare, în cadrul unor alegeri care vor fi atât semnificative, cât și lipsite de sens pentru un organism legislativ care este în același timp influent și impotent. Faceți cunoștință cu Parlamentul European, analizează WSJ.

Alegerile pentru Parlamentul Uniunii Europene la nivel continental sunt, în general, mai puțin frecventate decât alegerile naționale, însă, datorită dimensiunii UE, aceste alegeri se numără printre cele mai mari exerciții democratice din lume. La turul din 2019 au fost exprimate aproximativ 198 de milioane de buletine de vot, în comparație cu aproximativ 158 de milioane de voturi la alegerile prezidențiale din America din 2020, 168 de milioane la alegerile din Indonezia din această primăvară și 120 de milioane în Brazilia în 2022.

Luna viitoare, europenii îi vor alege pe cei 720 de membri ai legislativului, care constituie o treime din structura de guvernare a UE, celelalte două părți fiind reprezentate de birocrația din cadrul Comisiei Europene și de șefii guvernelor naționale din cadrul Consiliului European.

Ce puteri vor exercita acești legislatori?

Formal, foarte mult. Parlamentul European trebuie să aprobe noua legislație alături de celelalte două ramuri și, de-a lungul anilor, a devenit din ce în ce mai eficient în crearea de legislație și în blocarea ideilor propuse de celelalte două ramuri care nu sunt pe placul legislatorilor. Parlamentul alege, de asemenea, președintele Comisiei Europene, care devine cea mai proeminentă figură individuală din politica UE.

Practic, depinde. Liderii naționali păstrează dreptul de veto individual asupra multor decizii, ceea ce înseamnă că Parlamentul poate guverna doar cu acordul unanim al celorlalți politicieni. Legiferarea rămâne o chestiune de negociere în cadrul Consiliului, mai degrabă decât un proces de formare a unui consens între o majoritate a Parlamentului și o majoritate a Consiliului.

La fel și numirea unui președinte al Comisiei. Europa cochetează periodic cu instituirea unui sistem de „candidat principal”, în cadrul căruia liderul celui mai mare partid din Parlamentul nou ales ar deveni liderul Comisiei, la fel ca un prim-ministru. Un astfel de model ar putea apărea în cele din urmă și ar trebui să consolideze legitimitatea și responsabilitatea Comisiei. Dar, deocamdată, președinții sunt impuși unui Parlament (uneori mai mult, alteori mai puțin) binevoitor, în urma unor negocieri între președinții și prim-miniștrii naționali.

Problema mai subtilă este că Parlamentului European îi lipsește un sentiment instituțional de sine. Parlamentarii fac campanie electorală în calitate de membri ai partidelor politice din țara lor; „partidele” europene sunt doar coaliții de umbrelă pe care partidele naționale cu aceleași vederi le formează între ele după ce ajung la Bruxelles și la celălalt sediu al Parlamentului, la Strasbourg, în Franța.

Legislatorii sunt datori față de liderii de partid din țara lor, mai ales dacă au ambiții în politica națională. Este ca și cum Ron DeSantis ar fi comandat fiecare membru republican al delegației Camerei Reprezentanților din Florida, în timp ce Gavin Newsom i-a condus pe membrii democrați din California. Într-o enigmă de tipul „oul și găina”, aceasta este atât o cauză, cât și un efect al unei fragmentări care face dificilă vorbirea despre opinia publică și politica „europeană”, spre deosebire de cea națională.

Percepția că aceste forțe produc un legislativ impotent i-a determinat în mod tradițional pe europeni să presupună că rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European ar fi lipsit de sens. Acest lucru îi încurajează pe alegători să folosească aceste alegeri pentru a transmite mesaje, mai degrabă decât pentru a modela rezultatele politice. Acestea tind să fie o zi de teren pentru partidele de protest de stânga și de dreapta. Ceea ce ne duce din nou la dilema oului și găinii: Parlamentul European este ineficient pentru că este plin de politicieni marginali sau este plin de politicieni marginali pentru că este ineficient?

Cu toate acestea, votul din acest an ar putea avea consecințe practice importante. În parte, acest lucru se datorează faptului că membrii Parlamentului sunt din ce în ce mai pricepuți în a-și exercita puterile. După alegerile din 2019, liderii guvernelor naționale din Comisie au zădărnicit planul Parlamentului de a-l plasa în fruntea Comisiei pe liderul celei mai mari grupări a partidului său (Manfred Weber, de la Partidul Popular European de centru-dreapta). Dar legislatorii au obținut concesii politice ca preț pentru aprobarea la limită a Ursulei von der Leyen, alegerea preferată a cancelarului german de atunci, Angela Merkel.

Consecințele ar putea fi substanțiale de data aceasta, tocmai din cauza acestor bucle de feedback între politicile europene și cele naționale. Prima problemă va fi imigrația, care este de așteptat să îndrepte mulți alegători către partidele de protest. Prezența acestor legislatori în Parlamentul European poate schimba dezbaterea privind abordările la nivel continental pentru a stopa afluxurile de imigranți, în timp ce un astfel de rezultat va speria guvernele naționale pentru a lua măsuri mai dure în chestiuni precum eligibilitatea la ajutoare sociale pentru imigranți și deportarea celor care intră ilegal.

Pentru a cita un alt exemplu, comentatorii germani au observat cu întârziere că partidele naționale care se opun marșului forțat către vehiculele electrice vor fi probabil marii câștigători la votul din Parlamentul European din această țară. Acest semnal din partea celei mai mari economii a UE ar putea forța Bruxelles-ul să revină asupra marilor ambiții climatice ale UE, o inversare care este deja în curs de desfășurare pe fondul temerilor doamnei von der Leyen de a primi o mustrare electorală jenantă în iunie. Un astfel de rezultat ar putea, de asemenea, să împingă Berlinul să facă același lucru mai aproape de casă.

Acest lucru ne reamintește că alegerile au consecințe, chiar și în UE. Politicienii europeni învață că ignoră aceste voturi pe riscul lor, iar acest lucru este un bun memento și pentru noi, ceilalți.

Tribuna.US

Foto: Marius Oprea/Unsplash