„Parentingul blând” este o modalitate excelentă de a-ți transforma copilul într-un nesuferit și un obraznic

Este dificil să fii un părinte bun în cultura noastră actuală. Forțele care îți îndepărtează copilul de tine – influențele corupătoare care caută să îl degradeze și să îi distrugă sufletul – sunt mai numeroase și mai puternice, mai omniprezente și inevitabile și au acces mai imediat la el, decât în orice alt moment din istoria omenirii. Acesta este motivul pentru care este atât de ușor să eșuăm în a fi părinți, dar și motivul pentru care este atât de important să nu eșuăm, analizează Matt Walsh, autor și editorialist conservator american. Matt Walsh are 6 copii.

Din acest motiv, sunt întotdeauna tulburat când apare o metodă de parenting (educație parentală) confuză, fatalmente stupidă și ineptă. La fiecare câțiva ani, pare să apară o nouă tendință de parenting. Întotdeauna au nume diferite și se prezintă ca strategii diferite, dar în esență sunt aceleași idei proaste reambalate și revândute din nou și din nou.

Veți observa că, până în a doua jumătate a secolului trecut, nu existau tendințe sau metode parentale. Nu existau diferite tipuri de parenting. Exista doar parenting. Dacă l-ai fi întrebat pe străbunicul tău ce strategie parentală preferă – dacă l-ai fi întrebat dacă era un „părinte conștient” sau un „părinte elicopter” sau un „părinte pozitiv” sau orice altceva – s-ar fi uitat la tine confuz, neînțelegând întrebarea. Sau ți-ar fi arătat cureaua lui.

În ultimele decenii, datorită în mare parte industriei psihiatrice, parentingul a devenit mult mai complicat decât ar trebui să fie, cu prea multe strategii concurente – toate par a fi concepute pentru a face din copilul tău un mic infern disfuncțional, nevoiaș și îndreptățit. Și, în acest fel, au avut un mare succes.

Ceea ce ne aduce la o tendință parentală care a primit multă atenție în ultima vreme. Se numește „parenting blând”. Dacă v-ați aventurat vreodată în lumea părinților TikTok și Instagram, sunteți familiarizați cu acest termen. Este un stil de parenting care câștigă popularitate în special în generația mea. Un sondaj recent efectuat de Spitalul de Copii Lurie din Chicago în rândul părinților milenari a arătat că un procent uluitor de 75 % dintre aceștia folosesc tehnica de parenting blând.

Deci, ce este parentingul blând? Site-ul parents.com are o explicație:

Parentingul blând este un stil de parenting pașnic, pozitiv, foarte diferit de cel al generațiilor anterioare de părinți. Acesta este doar unul dintre multele stiluri de parenting existente. De la stilul autoritar și permisiv la cel liber și conștient, se pare că există mai multe variații decât poate număra un părinte extenuat. Dar dacă doriți să adăugați o nouă abordare la arsenalul dumneavoastră, poate doriți să luați în considerare parentingul blând.

Înainte ca parents.com să ne spună exact în ce constă această abordare, trebuie să remarcăm un lucru. Ni se spune că parentingul blând este „foarte diferit de cel al generațiilor anterioare de părinți”. Asta este adevărat. La fel întreaga problemă. Nu spun că ar trebui să fim părinți exact așa cum au fost părinții și bunicii noștri. Nu spun că generațiile anterioare de părinți nu au făcut greșeli. Dar generațiile anterioare de părinți au fost părinții oamenilor care au construit civilizația umană. Ei au fost părinții pionierilor, poeților, filosofilor, artiștilor, inventatorilor, războinicilor și liderilor care au realizat fapte de eroism și geniu de neînțeles și care ne-au dat toate lucrurile bune, minunate și frumoase pe care le avem în viața noastră.

Parentingul de modă veche are o istorie. Este parentingul care ne-a dus de la colibe de noroi la Lună. Ce a produs parentingul modern? Are un record similar de succes? Sau a produs, în schimb, mai multe generații de copii deprimați, leneși, blocați într-o stare perpetuă de adolescență emoțională și psihică? Vă voi lăsa să răspundeți singuri la această întrebare.

Citește și În culisele mișcării de revenire la rolul familiei și copiilor în America

Ideea sugerată este că ar trebui să fim imediat suspicioși cu privire la un stil „foarte diferit” de parenting. De ce este foarte diferit? A fost stricat stilul parental de modă veche? Dacă nu, de ce îl reparăm?

Parentingul blând este un mod de parenting fără rușine, vină sau pedeapsă. Este centrat pe parteneriat, deoarece atât părinții, cât și copiii au un cuvânt de spus în acest stil de colaborare…. „Parentingul blând, cunoscut și sub numele de parenting colaborativ, este un stil de parenting în care părinții nu îi obligă pe copii să se comporte prin pedeapsă sau control, ci folosesc mai degrabă conexiunea, comunicarea și alte metode democratice pentru a lua decizii împreună, ca familie”, spune Danielle Sullivan, coach în parenting… „Parentingul blând îi învață pe copii că pot fi activi în lume, își pot stabili propriile limite, au încredere în propriile nevoi și își pot face auzită vocea”.

Sunt multe lucruri în neregulă cu ceea ce tocmai am citit. Folosirea „metodelor democratice” în casa ta este o rețetă pentru disfuncționalitate și haos. Ca tată și cap al familiei mele, nu prezidez o democrație. Nu am fost ales în funcția mea. Chiar dacă copiii mei ar vota pentru a mă da afară din funcție, eu aș rămâne la putere. Sistemul nostru de guvernare din Statele Unite, cel puțin în teorie, depinde de consimțământul celor guvernați. La mine acasă nu este așa.

În cazul în care casa ta funcționează democrația, asta înseamnă cu siguranță – fără excepție – că ai eșuat ca părinte, iar copiii tăi sunt genul de teroriști oribili, scăpați de sub control, în miniatură, cu care nimeni nu vrea să fie în preajmă și care, fără o intervenție miraculoasă, vor deveni adulți inadaptați și nefericiți.

Pentru a explica de ce, ar putea fi util să aruncăm o privire la câteva exemple de parenting blând în acțiune. De fapt, acest articol oferă unul:

Dacă sunteți în căutarea unei modalități de a încorpora parentingul blând în viața dumneavoastră, cel mai bine este să începeți cu pași mici… Ilustrați ceea ce vreți să vedeți în mod regulat. Practicați bunătatea, compasiunea și empatia tot timpul. Și încercați să fiți mai puțin exigent și autoritar. În loc să spuneți „leagă-ți pantofii”, faceți o sugestie. Ceva de genul „Crezi că ar trebui să-ți legi șireturile ca să nu te împiedici?”

Primele câteva fraze ale acestui paragraf încep bine, dar apoi ni se spune că ar trebui să fiți „mai puțin exigenți și autoritari”. Acest lucru este corect doar pe jumătate. Mai puțin exigent, sigur. Dar ar trebui să fii autoritar. Cererile sunt slabe. Cererile sunt făcute de oameni care nu dețin controlul, dar care vor să dețină. Răpitorii și jefuitorii de bănci fac cereri. Cererile sunt disperate și slabe. Înseamnă că nu ești stăpân pe tine sau pe ceea ce te înconjoară.

Să ceri respect înseamnă să îl ceri patetic și neputincios. Înseamnă să strigi „respectă-mă!” pentru că nimeni nu o face. Dar a cere respect înseamnă să fii privit cu stimă, admirație și supunere fără să ceri asta. Dacă trebuie să cereți respect de la copiii dumneavoastră, înseamnă că nu comandați respect. Așa că ar trebui să fiți mai puțin exigent pentru că sunteți mai poruncitor. Dar a nu fi nici exigent, nici poruncitor înseamnă a fi o figură fără autoritate sau respect deloc.

Așadar, în loc să-i spuneți copilului: „Leagă-ți pantofii”, sunteți încurajați să spuneți: „Crezi că ar trebui să-ți legi pantofii ca să nu te împiedici?” Este greșit. Un lider puternic știe ce lucruri trebuie făcute și dă instrucțiuni clare, concise și încrezătoare în consecință. Legatul pantofilor este un lucru care trebuie făcut. Nu contează dacă copilul crede că trebuie să-și lege pantofii. Nu trebuie să ajungeți la un consens pe această temă. Nu trebuie să supuneți la vot un referendum pentru a stabili în mod democratic necesitatea de a lega pantofii. Și dacă el spune că, nu, nu crede că ar trebui? Ce se întâmplă atunci? Îl veți respecta ca pe un egal și îl veți lăsa să cadă pe scări și să-și rupă gâtul? Sau îi vei spune să și-i lege oricum? În acest din urmă caz ce rost a avut să puneți întrebarea în primul rând?

Copilul tău este un copil. Habar nu are ce face, ce ar trebui să facă sau ce se întâmplă. El trebuie să știe că tu știi. Trebuie să știe că ești încrezător și sigur pe poziția ta de lider.

Iată un secret de părinte pentru tine: un copil vrea să i se spună ce să facă. El nu vrea întrebări deschise și opțiuni nelimitate. Vrea îndrumare. Este posibil să nu știe că o vrea. Poate spune că nu o vrea. Dar asta pentru că nu își înțelege propriile dorințe, cu atât mai puțin nevoile. Dacă îi dați instrucțiuni – nu cereri, ci instrucțiuni – și o faceți clar și ferm, el va fi un copil mai fericit. Se va simți mai în siguranță, mai iubit și va ajunge o persoană mai bună pe termen lung.

Aceasta este problema majoră a metodei de „parenting blând”. Ea se bazează foarte mult pe „parteneriatul” cu copiii care nu știu ce este mai bine pentru ei și se bazează pe tine să știi în schimb. Nu ar trebui să căutați să faceți din copil un partener în propria sa educație, așa cum nu ați vrea ca căpitanul avionului cu care zburați să vă invite să fiți copilot. Angajamentul căpitanului tău față de egalitatea democratică te poate flata pentru o clipă, dar, de asemenea, face mult mai probabil ca tu să ai o moarte de foc.

Dacă mergeți pe TikTok, așa cum am menționat, veți găsi multe exemple de influenceri care promovează parentingul blând și toți se confruntă cu aceeași problemă. Iată un videoclip popular despre parenting blând realizat de un tip cu 12 milioane de urmăritori pe platformă:

Acum, nu veți fi surprinși să aflați că reacțiile și comentariile – și sunt sute – sunt toate de la oameni care aplaudă această strategie și spun că și-ar dori ca acest tip să fie tatăl lor. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea comentariilor provin probabil de la adolescenți care, din motive evidente, ar dori să aibă un tată care îi pedepsește doar dacă sunt de acord că este corect și care îi lasă să meargă la petreceri chiar și atunci când sunt pedepsiți. Ceea ce este ca și cum instanța te-ar condamna la arest la domiciliu, dar apoi ți-ar spune că, în aceste scopuri, casa ta include orice loc de pe Pământ.

Desigur, în viața reală, dacă îi spui fiicei tale adolescente că este pedepsită și apoi o întrebi dacă este corect, într-un milion de cazuri dintr-un milion, ea va spune „nu”. Ce se întâmplă atunci? Îi veți respecta opinia și îi veți valida punctul de vedere prin anularea pedepsei? Dacă da, care a fost rostul întregului exercițiu, în afară de a te face să pari emasculat și slab? Și dacă vei menține pedeapsa chiar dacă ea spune că este nedreaptă, care a fost rostul întrebării ei dacă este corectă sau nu?

Despre asta este vorba în parentingul blând. Este conceput pentru a-i face pe părinți să pară indeciși și patetici în ochii copiilor lor. Iată un alt exemplu:

Doamne ferește. Apropo, acest videoclip are 360 de mii de aprecieri. Lasă-mă să văd dacă am înțeles bine. Fiica ta a trântit ușa frigiderului, ți-a ținut morală și te-a instruit să nu mănânci mâncare fără permisiunea ei, iar tu ai stat acolo, cu coada între picioare ca un cățel certat și ai înghițit-o? Ai permis să fii pedepsit și mustrat de propria ta fiică? I-ai permis să îți reproșeze că ai mâncat mâncarea pe care ai cumpărat-o? Acest lucru este extrem de deplasat.

Ceea ce ar trebui să comunicați tu și soțul sau soția ta este că înghețata este înghețata ta. Este frigiderul tău. Bucătăria ta. Casa ta. Nu trebuie să îi cereți permisiunea de a face ceva. Ea ar trebui să fie recunoscătoare că are un acoperiș deasupra capului, o cameră în care să doarmă și mâncare pe care să o mănânce. Ești atât de generos încât îi cumperi și înghețată uneori. Singura atitudine pe care ar trebui să o accepți de la ea este recunoștința pentru lucrurile pe care i le dai și pentru viața pe care i-o oferi.

Și dacă îți vorbește astfel, nu ar trebui să îi răspunzi promițându-i că îi vei da mai multe gustări în viitor. Nu, ar trebui să îi iei gustările, privilegiile și libertatea până când va învăța cum să îți vorbească și să îți ofere respectul pe care ți-l datorează. Singurele lucruri pe care trebuie să i le oferi sunt cele de primă necesitate pentru a o ține în viață. Orice altceva este un privilegiu, iar privilegiile pot și trebuie să fie revocate dacă nu sunt meritate.

Recent, a trebuit să-i țin o astfel de predică propriei mele fiice. Nu m-a certat pentru că mi-am mâncat propria mâncare din propriul frigider și nu ar fi îndrăznit să-mi vorbească așa. Dar mi-a spus, după ce am mustrat-o pentru că nu și-a păstrat camera curată, că este camera ei și că nu știe de ce îmi pasă atât de mult dacă este curată sau nu. Nu i-am validat sentimentele și nu am coborât la nivelul ei pentru a mă asigura că se simte văzută și auzită. Nu m-am pus în genunchi, nu am privit-o în ochi și nu i-am spus „Îmi pare rău că te simți așa, scumpo. Trebuie să fie atât de greu. Mi-ar plăcea foarte mult dacă camera ta ar fi curată. Zic bine?”

Nu, în schimb am stat acolo și am spus pur și simplu: „Nu, nu e camera ta. Este camera mea. E casa mea. Te las să stai în camera asta în anumite condiții. Una dintre aceste condiții este să o păstrezi curată. Asta e o cerință. Nu o cerere. Mă duc jos și când mă întorc sus peste o oră, va fi curată”. Asta e tot. Nu am negociat, nu am cerut permisiunea sau nu am încercat să ajung la un consens. Pur și simplu mi-am afirmat autoritatea, am dat instrucțiuni și m-am asigurat că am fost clar.

Nu a fost nicio tehnică revoluționară de parenting. A fost doar parenting.

Un alt lucru pe care îl auziți de la părinții blânzi este că nu ar trebui să vă pedepsiți copiii. În schimb, ar trebui să vă bazați pe „consecințe naturale”. Ce înseamnă asta? Ei bine, iată un alt influencer TikTok popular pentru părinți, pe nume Dr. Chelsey – are un doctorat în educație, dar încă folosește prefixul “doctor” – care explică cum ar trebui să funcționeze consecințele:

Ei bine, ar trebui să știți de la bun început să nu acordați atenție unui guru al educației parentale care nici măcar nu își poate convinge proprii copii să tacă timp de două minute pentru a putea înregistra un videoclip. Mai exact, există o problemă majoră cu consecințele pe care le sugerează. Ea le numește „naturale” – nici măcar nu știu ce ar trebui să însemne asta în acest context – dar ar fi mai potrivit să le numim slabe și fără dinți.

Problema cu o „consecință” precum oprirea momentană a mașinii înainte de a porni din nou sau îndepărtarea televizorului doar până la cină este că aceste consecințe nu le provoacă copiilor niciun disconfort, durere sau chiar neplăcere. Nu le va păsa de consecințe pentru că nu există niciun motiv să le pese. O consecință ar trebui să fie ceva care să le provoace suficientă durere încât să dorească să o evite în viitor. Nicio altă consecință nu are nicio semnificație sau nu va avea niciun impact.

Gândiți-vă la consecințele despre care ea spune că nu funcționează: eliminarea timpului petrecut în fața ecranului, pedepsirea, anularea unei petreceri la care ar fi trebuit să meargă. Dar toate acestea sunt consecințe bune, consecințe eficiente, pentru că sunt consecințe care nu vor fi pe placul unui copil. Un copil va fi supărat că pierde timpul petrecut în fața ecranului, că pierde o petrecere etc. Și tocmai acesta este scopul consecințelor. Dacă nu sunt supărați de consecință, atunci aceasta nu a fost o consecință.

Problema este că mulți părinți din ziua de azi sunt îngroziți de teama de a-și supăra copiii. Ei preferă să fie prieteni decât figuri autoritare. Sunt atât de concentrați pe „validarea” copiilor lor încât au pierdut din vedere o sarcină mult mai importantă, aceea de a-și ghida, instrui și civiliza copiii. Acesta este rolul principal al unui părinte.

Acesta ESTE parentingul.

Parentingul blând – la fel ca multe alte metode moderne care au precedat-o și multe altele care vor urma – poate fi numit mai exact non-parenting. Nu este un nou mod de a-ți îndeplini îndatoririle de părinte, ci un mod de a renunța complet la ele.

Tribuna.US

Foto: Elina Fairytale/Pexels