În cele șase luni de după decizia Dobbs, în SUA au fost efectuate în medie cu 5.377 de avorturi mai puțin în fiecare lună, respectiv cu 32.260 de avor
În cele șase luni de după decizia Dobbs, în SUA au fost efectuate în medie cu 5.377 de avorturi mai puțin în fiecare lună, respectiv cu 32.260 de avorturi mai puțin per total, informează Jeff Zymeri, National Review.
Datele provin dintr-un recent raport al Societății de Planificare Familială, care a încercat să determine detaliat efectul concret al noului regim juridic.
Cifrele înregistrate din iulie până în decembrie 2022 reprezintă o scădere de peste 6 procente în comparație cu perioada anterioară pronunțării deciziei Dobbs.
„În aprilie, înainte de Dobbs, numărul total estimat de avorturi (82.450) era mai mare decât în anii precedenți [și] corespundea unei tendințe continue de creștere a incidenței avorturilor începând din 2017“, se precizează în raport.
„Prin urmare, reducerea netă a incidenței avorturilor în SUA după Dobbs este și mai izbitoare, având în vedere că tendința înainte de Dobbs era ascendentă“.
În acea perioadă de jumătate de an, s-au efectuat în medie 77.073 de avorturi pe lună. Rata națională a avorturilor a scăzut de la 13,2 la mia de femei de vârstă reproductivă în aprilie 2022 la 12,3 ca medie lunară în cele șase luni ulterioare deciziei Curții Supreme.
„În luna iunie, după scurgerea de informații privind opinia judecătorului Alito, am asistat la o creștere a numărului de avorturi în multe state, reprezentând probabil clinici care își intensificau activitatea în anticiparea schimbărilor ce aveau să survină odată cu decizia Dobbs.
În iulie, prima lună completă după Dobbs, s-au înregistrat scăderi masive în statele cu interdicții și creșteri minore în statele cu restricții legale limitate“, se detalia în raport.
„La nivel național, numărul de avorturi a scăzut din nou în septembrie și octombrie și a atins cea mai mică cifră a perioadei de șase luni în noiembrie, când s-au constatat cu 9.970 de avorturi mai puțin în comparație cu luna aprilie“.
Citește și Un grup de medici pro-viață demontează ideea „avortului ca serviciu medical“
În statele cu interdicții, s-au efectuat cu aproximativ 43.410 mai puține avorturi. Ceea ce înseamnă o medie lunară de 7.235 de avorturi în minus în aceste state.
Statele în care s-au înregistrat cele mai drastice scăderi au fost Texas, cu 15.540 de avorturi mai puțin; Georgia, cu 10.930 de avorturi mai puțin; Tennessee, cu 6.560 de avorturi mai puțin; și Ohio, cu 4.920 de avorturi mai puțin.
Societatea de Planificare Familială, o organizație non-profit pro-avort, a menționat că femeile din aceste state au călătorit în alte state, au amânat avortul sau au decis până la urmă să nu apeleze la această procedură.
Texas, Tennessee și alte 11 state au interzis complet avortul, conform definiției formulate de acest grup. Georgia și Ohio aparțineau unei a doua categorii de state în care avortul era legal, dar cu restricții majore.
În unele state în care avortul era deja puternic restricționat înainte de Dobbs, cum ar fi Missouri, decizia Curții Supreme a adus doar schimbări minore.
Printre statele cu cele mai mari creșteri ale numărului total de avorturi efectuate în comparație cu valoarea de referință se numără Florida (7.190 de avorturi în plus), Illinois (6.840 de avorturi în plus), Carolina de Nord (4.730 de avorturi în plus), Colorado (2.580 de avorturi în plus) și Michigan (2.490 de avorturi în plus).
Unele state care aveau deja în vigoare restricții, dar erau mai apropiate ca distanță de statele unde avortul era interzis, au înregistrat, de asemenea, creșteri ale numărului de avorturi – de exemplu Minnesota (1.820 de avorturi în plus) și Kansas (1.240 de avorturi în plus).
Grupul a explicat că majoritatea statelor de pe ambele coaste, unde avortul este în continuare legal, cu puține restricții, nu au înregistrat creșteri, ceea ce sugerează „că multe dintre persoanele care caută să facă avort și locuiesc în state cu restricții s-au deplasat în statele din apropiere pentru a face acest lucru“.
„Cu toate acestea, chiar și la șase luni după decizia Curții, creșterea numărului de avorturi în statele în care avortul este permis nu a compensat reducerile înregistrate în statele în care acesta a fost interzis“, se specifică în raport.
Citește și Studiu: 60% dintre femeile care au făcut avort declară că au fost presate să o facă
Deși numărul total de avorturi a scăzut, avorturile prin intermediul telemedicinei au crescut de la 3.610 în aprilie 2022 (4% din totalul avorturilor), înainte de pronunțarea deciziei, la 8.540 în decembrie (11% din totalul avorturilor).
Această diferență reprezintă o creștere de 137% a numărului de avorturi efectuate prin servicii exclusiv virtuale, comparând aprilie și decembrie 2022.
Grupurile pro-viață au celebrat datele care arată mai puține avorturi per total.
„Vestea că numărul de avorturi din această țară au scăzut cu 32.260 în cele șase luni care au urmat deciziei Dobbs vs. Jackson este absolut minunată!“, a declarat Carol Tobias, președintele National Right to Life Committee, pentru Catholic News Agency.
„Femeile aleg să-și păstreze copiii“, a spus Tobias. „Cu guvernatori pro-avort și o administrație Biden care fac [tot] posibilul pentru a ușura accesul la avort, adepții pro-viață trebuie să facă și mai mult pentru a ajuta și încuraja femeile să aleagă viața“.
Organizațiile pro-alegere au adoptat o poziție contrară, susținând că cifrele arată un pericol real pentru femei.
„Interzicerea avortului a provocat deja un rău incomensurabil. Interdicțiile provoacă un stres enorm, împing pacientele și copiii lor în sărăcie și cresc probabilitatea ca femeile să rămână alături de parteneri violenți“, a scris pe Twitter organizația Advancing New Standards in Reproductive Health.
Tribuna.US
COMMENTS