„Să alegem ce este drept, să vedem între noi ce este bun“ (Iov 34:4). Avem pururi înaintea noastră o alegere. Clipă de clipă trebuie să decidem. Se
„Să alegem ce este drept, să vedem între noi ce este bun“ (Iov 34:4).
Avem pururi înaintea noastră o alegere. Clipă de clipă trebuie să decidem. Selectăm din ocaziile şi posibilităţile vieţii, inconştienţi că orice alegere ne înclină axul existenţei spre rău sau bine. Acumulăm dreptatea şi binele sau nedreptatea şi răul. Cooperăm astfel prin alegere cu destinul nostru veşnic.
Cuvintele Iui Elihu sunt un îndemn spre partea pozitivă a universului, probabil îngrozit de consecinţele alegerilor greşite, de până atunci, făcute de el şi prietenii săi. Aflaţi în faţa unei enorme suferinţe, ei aleg nedreptatea şi văd mai degrabă răul, cauzele primordiale ale ei. Ochiul lor rău, obişnuit cu răul, îl caută zadarnic în viaţa Iui Iov. Dacă nu-l găsesc, îl crează. Prin fantezie. ÎI bănuiesc. ÎI cred. Din toate posibilele explicaţii ale crudei realităţi, ei le prefere pe cele din partea negativă a spectrului. Şi nu e de mirare. Cum poate oare, mintea unui om mărginit să-şi imagineze cauze pozitive producând rezultate negative? Judecăm cauzele după efecte. Faţă în faţă cu efecte negative, Iov este acuzat de nedreptate şi rău, ca şi cum el ar fi singurul în univers, singura fiinţă care-şi determină soarta prin faptele sale.
În evaluarea realităţii, cei patru prieteni ai lui Iov, sunt foarte tereştri. Ecuaţia lor este una de aici, din lumea de zi cu zi, din cele trei dimensiuni ale efemerului. Dumnezeu nu este decât agentul de plată al meritelor umane. Eşti om bun? EI te binecuvintează. Eşti rău? EI te pedepseşte. Potrivit unei asemenea filozofii, Iov trebuia să fi păcătuit cumva, pentru că suferea. Nu putea suferi decât ca o consecinţă a faptelor sale. Dincolo de cauză şi efect, cei patru nu mai aveau Ioc pentru Dumnezeu şi planurile Sale. Satana este complet ignorat.
În urma îndelungatei confruntări cu Iov cel neprihănit, pricina laudelor Iui Dumnezeu, Elihu vrea să evadeze Ia antipod. Propune o nouă abordare: „Să alegem ce este drept, să vedem ce este bun între noi”. Vrea să vadă şi faţeta cealaltă a realităţii. Partea pozitivă a universului.
Cuvintele Iui mi-au străpuns inima în dimineaţa aceasta când am deschis Scripturile. M-am gândit dintr-odată Ia noi, Ia români, Ia mine şi familia mea, la sufletele pe care mă străduiesc să Ie îndemn Ia dreptate şi bine. Doamne, ce bine semănăm cu cei patru! Ca ei, compătimim şi judecăm pe cel căzut în nenorocire, fără să ne dăm seama că boala de care suferim noi e mult mai gravă. Ceva mai rău ca bubele lui Iov ne cuprinde sufletul, atunci când alegem nedreptatea şi răul, când, din complexitatea vieţii, alegem doar negativele care devin sursa inspiraţiilor bârfelor noastre. Vedem nenorocirile altora şi n-avem altceva decât condamnare sau, în cel mai bun caz, bănuiala rea.
Ce s-ar întâmpla cu noi, dacă am decide să discutăm despre dreptate şi dacă am alege să vedem binele dintre noi, cu aceeaşi fervoare cu care alegem să vedem răul? De ce oare suntem atât de sensibili Ia negativ? De ce oare trecem pe lângă cele pozitive Iăsându-Ie pradă nepăsării? Nu remarcăm faptul că robinetul ne-a slujit zece ani Ia rând cu credincioşie. Nu avem nimic de spus Ia consecvenţa şi utilul cu care ne-a binecuvântat. Ţinem minte doar faptul că s-a stricat şi nu mai funcţionează. Suntem gata să uităm o viaţă întreagă de bune relaţii cu cineva pentru că ne-a supărat într-o zi.
Scriu aceste rânduri ca victimă şi inculpat al acestui mod de alegere. Mă doare nespus când cineva mă judecă aspru pentru că din greşeală nu l-am salutat, ignorând faptul că am făcut-o de mii de ori până atunci. Mă supără cei care, din cele scrise de mine, nu-şi aduc aminte decât greşelile de gramatică, sau de literele lipsă din lanţul cuvintelor. Mă deranjează nespus cei care îmi vânează greşelile din predicile mele, cei care mă ţin minte doar din momentele mele de slăbiciune. Toate mă deranjează, dar poate mai mult ca orice este faptul că de foarte multe ori am făcut şi eu la fel cu alţii. Poate că cele scrise aici sunt cea mai concludentă dovadă că nu sunt cu nimic mai bun ca alţii. „Este devastator să constaţi că cea mai mare parte a lumii este la fel cu noi restul”. Scriind despre acest defect nu am făcut altceva decât să repet istoria. Şi. Doamne, câte lucruri juste, şi câte lucruri bune sunt între noi!
COMMENTS