Poate că Europa are nevoie de Trump

Dragostea dură din partea SUA ar putea stimula continentul să își rezolve problemele pe cont propriu

A fost un alt an dificil pentru prietenii noștri europeni. În timp ce mulțimile au luat cu asalt străzile din Amsterdam, cerând sânge evreiesc într-unul dintre cele mai șocante pogromuri europene de după epoca nazistă, statisticienii francezi au raportat că în 2023 au avut loc cele mai puține nașteri vii în Franța în orice an de la al Doilea Război Mondial. Economiile au stagnat în zona euro, India este pe cale să devanseze Germania și să devină a treia mare economie a lumii, exporturile în creștere ale Chinei amenință industriile europene cheie, iar companiile europene de tehnologie în dificultate rămân în urma concurenților lor americani, chinezi, indieni și israelieni, scrie într-un articol de opinie Walter Russell Mead pentru The Wall Street Journal.

Situația de securitate a continentului este la fel de gravă. În timp ce forțele nord-coreene se pregătesc de luptă în Ucraina, fragilul consens occidental cu privire la politica ucraineană s-a prăbușit. Cancelarul german Olaf Scholz, probabil la vânătoare de voturi pentru viitoarele alegeri, a rupt rândurile cu colegii săi europeni pentru a efectua un apel telefonic către președintele rus Vladimir Putin. Răspunsul nu a fost favorabil. De când cancelarul și președintele și-au încheiat discuția, Rusia și-a intensificat dramatic atacurile cu rachete asupra Ucrainei. Izolând și mai mult Germania, de cealaltă parte a Atlanticului, administrația Biden a relaxat restricțiile privind utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru a ataca ținte din interiorul Rusiei.

Pentru a înrăutăți lucrurile, Europa va fi cel mai mare perdant al revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Indiferent dacă este vorba de securitate, comerț, tehnologie sau schimbări climatice, abordarea dlui Trump este aproape diametral opusă speranțelor și planurilor europene. Tarifele planificate de președintele ales vor lovi companii europene importante în linia de fund. Diplomații europeni prezenți la summitul Grupului celor 20 de la Rio de Janeiro din această săptămână sunt îndurerați de dispariția probabilă a regimului fiscal global conceput pentru a permite guvernelor să colecteze mai multe venituri de la societățile multinaționale.

La conferința COP29 privind schimbările climatice din Azerbaidjan, diplomații europeni (și omologii lor din echipa Biden) nu au putut decât să își strângă mâinile gândindu-se ce se va întâmpla cu Acordul de la Paris când președintele ales Trump va reveni la putere. Orice încercare a Uniunii Europene de a impune „tarife ecologice” asupra mărfurilor americane va provoca probabil o reacție puternică și, deși dl Trump a avut problemele sale cu stăpânii tehnologiei din Silicon Valley, este puțin probabil să simpatizeze cu eforturile europene de a colecta amenzi de miliarde de dolari împotriva companiilor americane.

Europenii vor da vina pe tupeul dlui Trump, pe protecționismul său și pe negaționismul său climatic pentru problemele care sunt pe cale să lovească relația transatlantică. Ei nu vor greși în totalitate. Dar cauza principală este mai profundă. UE nu a reușit să construiască o economie, o industrie tehnologică, un sistem politic sau o strategie de securitate care să corespundă cerințelor secolului XXI. Nu doar America domnului Trump este mai puțin deferentă față de dorințele europene în aceste zile. Turcia, China, India, Rusia, Israel, Arabia Saudită – nimănui nu-i pasă la fel de mult de interesele europene ca altădată. Pentru o mare parte a lumii, Europa pare mai puțin un model de imitat, ci mai degrabă un exemplu a ceea ce nu trebuie făcut. Pe măsură ce Indo-Pacificul devine un teatru critic în politica și economia mondială, nici Uniunea Europeană și nici o singură țară europeană nu joacă un rol semnificativ în afacerile din regiune.

Deși multor americani, în special celor de dreapta, le place să se bucure de problemele Europei, trebuie să înțelegem că declinul Europei este o problemă pentru SUA. Atunci când George Marshall, Dean Acheson și Harry Truman au promovat redresarea și integrarea europeană după cel de-al Doilea Război Mondial, ei au sperat că munca lor va avea ca rezultat o Europă puternică, care să poată sta pe propriile picioare. Ei doreau o Europă bogată și dinamică care să fie o piață în creștere pentru bunurile americane, un partener puternic în apărarea păcii internaționale și un exemplu convingător de succes pașnic și democratic.

Continentul nu se îndreaptă în această direcție în prezent, iar fragilitatea europeană este un factor semnificativ în criza țărilor în curs de dezvoltare. Este ușor să dai vina pe europeni pentru aceste eșecuri, iar cea mai mare parte a responsabilității pentru alegerile Europei revine factorilor de decizie politică care le-au făcut. Dar și americanii trebuie să reflecteze. Este lipsa de fermitate a politicii de securitate a majorității țărilor o consecință a unei pături de securitate americane care le-a scutit de necesitatea de a face alegeri dificile? Am fost noi prea mult un părinte elicopter – de exemplu, intervenind în Kosovo în 1999, în loc să-i forțăm pe europeni să se ocupe singuri de problemele majore din regiunea lor?

În special în Franța, există europeni care aproape că așteaptă cu nerăbdare relațiile transatlantice tensionate sub președinția lui Trump. Ei spun că Europa nu va deveni niciodată un actor serios în afacerile internaționale dacă americanii nu se retrag. Aceștia speră că viitoarea președinție Trump va fi genul de semnal de alarmă care îi va face, în sfârșit, chiar și pe germani să se gândească în mod realist la pericolele cu care se confruntă Europa.

Francezii ar putea avea dreptate. O oarecare dragoste dură din partea lui Trumpian ar putea fi exact ceea ce are nevoie Europa.