Poate moralitatea obiectivă reveni în societate?

Legile și interdicțiile morale – chiar și cele aparent evidente, cum ar fi interdicția de a ucide nevinovați – nu funcționează în vid; semnificațiile

Legile și interdicțiile morale – chiar și cele aparent evidente, cum ar fi interdicția de a ucide nevinovați – nu funcționează în vid; semnificațiile și puterile lor derivă dintr-o ordine metafizică anterioară, independentă de percepția oricărui individ, în care își au originea și pot fi înțelese.

Frustrările legate de controlul mortal al subiectivismului asupra moralității contemporane nu sunt noi. Numiți-o cum doriți – subiectivism, emotivism, relativism sau egoism – teoria susține că individul, prin judecata sa personală, determină ce este bun, rău, adevărat sau fals în lume. Această teorie este poziția morală implicită a majorității americanilor de astăzi, analizează The Public Discourse.

Subiectivismul neagă existența unei ordini morale obiective, independente de mintea individuală, în care se discerne moralitatea sau adevărul. Argumentele contemporane în favoarea avortului, eutanasiei, căsătoriei între persoane de același sex și legalizării marijuanei, de exemplu, provin aproape toate dintr-o viziune subiectivistă asupra lumii.

Atunci când oponenții unor astfel de puncte de vedere fac apel la norme morale obiective în replică, aceștia sunt de obicei înlăturați, respinși pentru că vor să „impună” norme culturale subiective – patriarhatul, heteronormativitatea, eurocentrismul – care au fost create doar pentru a inhiba autonomia individuală sau „autoexprimarea”.

Dar dominația subiectivismului a fost recent zdruncinată atunci când anumiți progresiști – în mod obișnuit susținători ai relativismului moral – și-au exprimat indignarea față de studenții de la Stanford și Harvard care au protestat împotriva Israelului după ce acesta a suferit atacul terorist neprovocat al Hamas.

Un profesor de la Universitatea din Pennsylvania a reproșat universităților americane că nu reușesc să le ofere studenților „fundamentul etic și busola morală pentru a recunoaște elementele de bază ale umanității”. Fără această bază, „studenții nu vor crește niciodată în înțelepciune, în detrimentul țării noastre și al umanității”.

Ceea ce nu a reușit să recunoască acest profesor este că, într-o țară în care subiectivismul este poziția morală implicită, nu poate exista nicio bază etică reală. În cadrul subiectivist, atacurile Hamas împotriva Israelului pot fi respinse din punct de vedere moral de unii (sau chiar de majoritatea) oamenilor, dar este mult mai dificil de explicat de ce sunt (sau ar trebui să fie) respingătoare din punct de vedere moral pentru toți oamenii.

Pentru a emite o condamnare generală a unor astfel de atrocități, trebuie să ne bazăm pe o ordine morală obiectivă, o metafizică a moralei care se întemeiază pe noțiunea de „ființă” în sine, o înțelegere care oferă un cadru în care acțiunile pot fi considerate bune, rele, adevărate sau false.

Întrebarea critică pe care trebuie să ne-o punem este dacă o ordine morală obiectivă poate redeveni vreodată o bază acceptată pentru judecățile etice. Sunt americanii secolului XXI subiectiviști până în măduva oaselor în negarea existenței unei ordini morale obiective, ferme, perceptibile și la fel de independente de propria minte ca și realitatea însăși? Există o speranță că putem scăpa de capcana subiectivismului, deoarece în cel puțin un domeniu extrem de popular al vieții americane există nenumărați metafizicieni obiectiviști: jocul de baseball.

Luați în considerare cazul lui Barry Bonds, liderul tuturor timpurilor în baseball pentru cele mai multe home run-uri atât într-un singur sezon (73), cât și în carieră (762). El a fost unul dintre cei mai temuți jucători din istoria baseball-ului, adunând un număr uimitor de șapte trofee MVP în cei douăzeci și doi de ani de carieră – niciun alt jucător nu a câștigat mai mult de trei.

Cu toate acestea, Barry Bonds nu se află în Baseball Hall of Fame. A avut zece șanse de a fi ales de către Asociația Scriitorilor de Baseball; de zece ori nu a fost ales, în timp ce alții, cu credențiale mai mici, au fost aleși. A mai avut o șansă de a fi ales de un juriu format din colegii săi, numit Comitetul Epocii Contemporane. Cu colegii săi jucători, Bonds a primit și mai puține voturi.

De ce? Bonds a fost acuzat că a folosit steroizi pentru a-și îmbunătăți performanțele. Cu alte cuvinte, majoritatea fanilor îl percep ca pe un trișor, iar trișorii, chiar dacă este nevoie până la ultima etapă a unei cariere de poveste, nu pot fi lăsați să câștige. Criticându-i pe Bonds și pe colegii săi care folosesc steroizi, Ryne Sandberg, membru al Hall of Famer, prezintă în mod clar problema cheie: „Niciun tip cu steroizi nu ar trebui să fie în Hall of Fame. Este vorba despre statistici, integritate și respectarea regulilor. Nu există trișare în Major League Baseball sau în Hall of Fame”.

De ce oare în baseball, consensul favorizează „integritatea și respectarea regulilor” – adică aderarea la o ordine externă – în timp ce în cazul moralității, consensul favorizează ceea ce o persoană dorește să facă pentru a maximiza utilitatea sau plăcerea pentru acel individ? Cu alte cuvinte, de ce sunt americanii obiectivi cu baseball-ul și subiectivi cu moralitatea?

Jucătorii și fanii văd baseball-ul ca fiind mult mai mult decât un joc. Chiar dacă, spre deosebire de ordinea morală, care își are rădăcinile în realitatea însăși, baseball-ul este creat de om și guvernat de legi pozitive, mutabile, jucătorii și fanii săi văd jocul ca pe o ordine sacră, ca și cum s-ar fi născut dintr-o sursă divină, care cere respect și supunere din partea tuturor celor care se apropie de el. Jocul este considerat un privilegiu, un dar pentru un muritor căruia i se permite să pășească pe un teren sfânt pentru o perioadă de timp, până când abilitățile sale nu mai sunt pe măsura înaltei vocații primite.

Pentru a păstra statutul consacrat al baseball-ului și pentru a preveni profanarea acestuia, mai multe straturi de persoane – fani, reporteri, crainici, actuali și foști jucători, Liga Majoră de Baseball, Comitetul Hall of Fame – se asigură că regulile complicate ale sportului, care consacră toate aspectele jocului, sunt respectate.

Prin urmare, cei care trișează nu sunt doar niște simpli infractori ai regulilor; ei sunt vandali care profanează un legământ sacru. Prin urmare, cei care încalcă cu bună știință ordinea sacră a baseball-ului nu sunt doar pedepsiți – ei sunt excomunicați din public, în afara căreia Barry Bonds trăiește în exil alături de alți vandali judecați la fel de talentați, printre care Shoeless Joe Jackson, Pete Rose și Roger Clemens.

În sfera morală, americanii care au fost mișcați de religiile evreiască și creștină au văzut cândva cosmosul într-o lumină la fel de sfântă. Dumnezeu a stabilit o ordine sacră la care i-a invitat pe muritori să participe. Acțiunile erau judecate ca fiind bune sau rele în funcție de modul în care se conformau acestei ordini. Toma de Aquino a numit această ordine legea eternă, iar porțiunea de principii care guvernează viața umană legea naturală. Conștientizarea acestei ordini nu este o chestiune de credință religioasă, ci de rațiune, așa cum a clarificat Cicero în Cartea a III-a din De Re Publica:

„Adevărata lege este rațiunea dreaptă în acord cu natura, cunoscută de toți, neschimbătoare și veșnică, care îl cheamă pe om la datorie prin poruncile sale și îl îndepărtează de rău prin interdicțiile sale. . . . Nu va exista o lege la Roma, alta la Atena, una acum, alta mai târziu, ci o lege eternă și imuabilă va cuprinde toate națiunile și toate timpurile, și va exista un Dumnezeu comun tuturor, ca învățător și conducător. Acest Dumnezeu este autorul acestei legi, judecătorul și purtătorul ei. Cel care nu i se supune fuge de sine însuși și a respins natura omului”.

Considerarea lumii și a ordinii morale ca produse ale unui creator ar putea oferi o motivație suficientă pentru a cultiva un respect sănătos pentru natură și legile sale ca entități în sine. Cu siguranță, teiștii care acceptă revelația lui Dumnezeu prin credință către Israel și apoi către lume în Isus Hristos au motive suplimentare pentru a vedea lumea ca pe o ordine sacră și a judeca moralitatea în consecință.

Pentru credincioși, aceleași acțiuni aprobate sau condamnate de legea naturală erau, ca să spunem așa, sanctificate sau condamnate prin revelația lui Dumnezeu din cele Zece Porunci. Prin intervenția divină, arena în care se desfășurau acțiunea și interacțiunea umană a devenit sfințită, iar aceste acțiuni au căpătat o semnificație eternă. În această viziune, viața morală a devenit o dramă cosmică în care ființele umane nu au muncit pur și simplu pentru pâinea lor cea de toate zilele; ele au crescut în sfinți sau au regresat în păcătoși în timp ce urmăreau premiul suprem al vieții veșnice cu Dumnezeu în ceruri.

Pe măsură ce au trecut deceniile, jucătorii și fanii de baseball încă mai cred în ordinea sacră a sportului, în ciuda scandalurilor care l-au afectat. Nu se poate spune același lucru, însă, despre majoritatea americanilor, care, urmând secularismul occidental, au respins credința într-o ordine morală obiectivă în favoarea subiectivismului.

Acest lucru este valabil mai ales pentru creștinii care au încetat să își mai practice credința sau care o practică doar nominal. Fidelitatea fanilor baseball-ului față de metafizica sa creată de om ar trebui să le dea celor care pledează pentru o metafizică obiectivă a moralei speranța că americanii sunt deschiși să primească – mai degrabă decât să își creeze din nou – un mod de viață. Întrebarea este cum să facem ca metafizica morală să fie la fel de atractivă ca cea a baseball-ului.

Baseballul oferă emoția de a juca și de a privi un joc care prezintă atât finețea, cât și putere în același timp. Are o istorie plină de povești, jucători fermecători și recorduri care invită la urmărire. Acești factori contribuie la cel mai important fapt care animă ordinea sacră a baseball-ului: jucătorii și fanii iubesc pur și simplu jocul și înțeleg că regulile sunt cele care contribuie la măreția acestuia.

Religia creștină, în special, oferă o emoție atât existențială, cât și experiențială: eliberarea de păcat și de căile răului. Ea are o istorie chiar mai lungă decât baseball-ul. Are chiar mai mulți jucători talentați (numiți sfinți) decât orice alt sport, și chiar mai multe monumente (cărți, școli, universități, spitale, orfelinate) care au schimbat lumea.

Dar oare creștinii îl iubesc pur și simplu pe Dumnezeu și, făcând acest lucru, arată cum toate regulile morale ajută la promovarea acestei iubiri? Iubirea atrage, chiar mai mult decât o prindere în plonjon sau un home run de 450 de metri. Respingerea ordinii morale obiective care a fost mult timp sfințită și învățată de creștinism rezultă din eșecurile repetate ale creștinilor atât în a iubi așa cum ar trebui, cât și în a comunica măreția iubirii lui Dumnezeu generațiilor următoare.

Restabilirea asentimentului popular față de ordinea morală obiectivă, care va oferi „fundamentul etic și busola morală pentru a recunoaște elementele de bază ale umanității” pentru toți cei care denunță atrocitățile comise de Hamas, nu se va întâmpla doar prin simpla evidențiere a neajunsurilor cadrului moral subiectivist.

Este nevoie de ceva mult mai dificil, dar, în cazul în care va reuși, mult mai convingător decât un simplu argument rațional: nenumărați creștini care trăiesc cu bucurie în conformitate cu și datorită credinței lor în ordinea creată de Dumnezeu și în regulile morale care derivă din ea. Este nevoie de rațiune completată de o credință robustă și trăită cu adevărat.

Până atunci, comportamente scandaloase precum cele demonstrate la Stanford și Harvard – ca să nu mai vorbim de rele mai mari – vor rămâne greu de condamnat, pentru că fiecare individ va continua să își joace propria minge de joc.

Tribuna.US