HomeActualități Americane

Pompeo: SUA aduc acasă 50.000 de americani din 90 de țări

Pompeo: SUA aduc acasă 50.000 de americani din 90 de țări

În Săptămâna Mare, care se presupune a fi vârful deceselor de coronavirus în Statele Unite, Secretarul de Stat Mike Pompeo a transmis vești care sunt

În Săptămâna Mare, care se presupune a fi vârful deceselor de coronavirus în Statele Unite, Secretarul de Stat Mike Pompeo a transmis vești care sunt binevenite în această perioadă, relatează The Daily Signal.

„Începând cu 29 ianuarie, avem peste 50.000 de cetățeni ai Statelor Unite repatriați din mai mult de 90 de țări, mai mult de 490 de zboruri înapoi către Statele Unite ale Americii din toată lumea”, a declarat Pompeo miercuri. „Acest efort de repatriere globală a cetățenilor americani este fără precedent în istoria noastră”.

Americanii care au călătorit peste hotare pentru vacanțe sau business au rămas blocați datorită izbucnirii coronavirusului, când multe țări au oprit zborurile, trenurile și autocarele necesare pentru a părăsi țara sau chiar o anumită parte a țării în care se aflau.

„Ne coordonăm cu guverne străine, militari, autorități aeroportuare, unități medicale, companii de transport, hoteluri pentru a ne asigura că cetățenii americani se întorc la familiile lor. Ne vom termina misiunea atunci când oamenii pot călători din nou pe cont propriu”.

În această săptămână, creștinii sărbătoresc Joia Mare, Vinerea Mare și Paștele, iar evreii Paștele evreiesc.

„În cursul zilei, am vorbit cu 10.000 de lideri religioși din America pentru a le mulțumi că au ridicat spiritul poporului american în aceste zile foarte dificile”, a declarat Trump. „În timp ce putem fi separați fizic, putem folosi acest timp pentru a ne ruga, pentru a ne concentra asupra relației noastre personale cu Dumnezeu”.

Mike Pompeo a fost întrebat despre Organizația Mondială a Sănătății, cu privire la care Trump a spus că ia în considerare suspendarea finanțării.

„În acest moment reevaluăm finanțarea pentru Organizația Mondială a Sănătății. Acest lucru este în concordanță cu ceea ce a susținut președintele Trump de la începutul campaniei sale. Organizațiile trebuie să muncească, să producă rezultatele pentru care au fost înființate”.

Statele Unite sunt cel mai mare finanțator al OMS, contribuind cu aproape 15% din bugetul organizației de 38 de miliarde de dolari, în timp ce China contribuie cu mai puțin de 1%. Cu toate acestea, OMS a repetat papagalicește propaganda Chinei în primele zile ale răspândirii coronavirusului, reducând amenințarea răspândirii.

„Trebuie să ne asigurăm că nu doar OMS, ci fiecare organizație internațională pe care o finanțăm din banii contribuabililor noștri, pe care îi acordăm în beneficiul Americii, trebuie să se asigure că va livra rezultate pe baza acestei finanțări”, a spus Pompeo.

„Misiunea OMS nu este una diferită. Trebuie să îndeplinească misiunea pentru care a fost concepută. Și am văzut că OMS nu și-a îndeplinit această misiune”.

TRIBUNA.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
DISQUS: 0