Agenția Servicii Publice (ASP) de la Chișinău a precizat, luni, conform cifrelor oficiale pe care le deține, că 338.000 de cetățeni din stânga Nistrul
Agenția Servicii Publice (ASP) de la Chișinău a precizat, luni, conform cifrelor oficiale pe care le deține, că 338.000 de cetățeni din stânga Nistrului dețin cetățenie moldovenească, iar dintre aceștia 313.000 au pașapoarte moldovenești, iar 281.000 dețin și buletine de identitate moldovenești, potrivit G4Media.
Conform statisticilor din ultimul deceniu, cea mai mare cifră anuală de solicitare a pașapoartelor biometrice de către locuitori domiciliați în regiunea transnistreană a fost înregistrată în anul 2018, respectiv 37.500, iar de buletine de identitate – în anul 2019, respectiv 20.300. În anul 2020, ca urmare a restricțiilor impuse în calea liberei circulații de către Tiraspol din cauza pandemiei, numărul de solicitări s-a diminuat semnificativ la 17.300 de pașapoarte și 9.600 de buletine.
În urma simplificării procedurii de dobândire prin recunoaștere a cetățeniei Republicii Moldova pentru persoanele născute pe teritoriul țării și cu vârsta de până la 18 ani (amendamente legislative în vigoare din 19 aprilie 2018), procedură ce are loc din data exprimării consimțământului în scris și în temeiul documentelor de stare civilă ce atestă nașterea pe teritoriul Republicii Moldova.
În perioada 19 aprilie 2018 – 30 noiembrie 2021 au fost recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova 24.055 de persoane, dintre care circa 68% sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Tighina.
Probleme demografice și cu îmbătrânirea populației
Conform datelor Băncii Mondiale, Republica Moldova avea în 2020 un număr de 2.618.000 de locuitori. Acesta este în scădere față de 2010, atunci când Republica Moldova înregistra 2.816.000 de locuitori.
Potrivit cifrelor oficiale oferite de Biroul Național de Statistică (BNS), populația cu reședință obișnuită în Republica Moldova număra 2.597.107 persoane de ambele sexe în 2021 (fără populația din stânga Nistrului). Datele oficiale privind populația din regiunea separatistă transnistreană nu există, dar regiunea se confruntă cu probleme demografice și mai grave din cauza exodului economic masiv din cauza sărăciei și a îmbătrânirii populației.
Conform evidenței Inspectoratului General de Poliție numărul cetăţenilor Republicii Moldova plecaţi peste hotare era la 1 ianurie 2020 de 742.458 de cetățeni moldoveni, astfel că populația din interiorul Republicii Moldova a rămas la cifra de 1.854.649 milioane de locuitori.
BNS mai indică faptul că în Republica Moldova, la începutul anului 2021, locuiau 584.000 persoane în vârstă de peste 60 ani, ceea ce constituie 22,5% din totalul populației cu reședință obișnuită. Din numărul total al vârstnicilor, 349.500 persoane erau femei (59,9%), fiecare a treia persoană era între 60-64 ani, iar 61.200 persoane (sau 10,5%) constituiau persoanele care au depășit vârsta de 80 ani.
De asemenea, ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani este în creştere continuă în Republica Moldova. În ultimii cinci ani a crescut cel mai mult ponderea vârstnicilor din grupul de vârstă de 70-74 de ani – cu 6,0% (de la 13% la începutul anului 2017, până la 19% la începutul anului 2021).
Pe de cealaltă parte, statisticile arată că numărul populaţiei cu reședință obișnuită în Republica Moldova de circa 2,6 milioane de oameni, la 1 ianuarie 2021, doar 680.300 sau 26,2% erau fost tineri cu vârsta 14-34 ani.
În ultimii trezeci de ani de la independența obținută față de URSS în 1991, Republica Moldova a înregistrat un declin demografic de circa 380.000 de persoane față de 2.976.000 de cetățeni, atât cât numără în 1991, conform datelor oficiale al Băncii Mondiale.
Tribuna.US
COMMENTS