HomePulsul Comunității

Poveste de Toamnă. E toamnă iar… cu Cenaclul Retro

Poveste de Toamnă. E toamnă iar… cu Cenaclul Retro

“E toamnă iar... Cu după-amiezi înmiresmate, Cu frunze roșii, colorate Cu nostalgii amestecate În cufărul din pod lăsate…” Dragi Prieteni, A

“E toamnă iar…
Cu după-amiezi înmiresmate,
Cu frunze roșii, colorate
Cu nostalgii amestecate
În cufărul din pod lăsate…”

Dragi Prieteni,

A mai trecut o iarnă, o primăvară și o vară de la spectacolul de toamnă al Cenaclului Retro de anul trecut și iată, ne-am întâlnit din nou, de data aceasta la biserica Sf. Maria din Chicago la o „Poveste de toamnă” cu muzică și poezie, cu voie bună și melancolie, langoși calzi și o cană cu vin.

Parohia Sf. Maria, în frunte cu părintele George Ursache ne-au întâmpinat cu un mesaj cald de bun-venit și prietenie în sala de festivități a bisericii, cea care a găzduit multe evenimente culturale de-a lungul anilor, cel mai recent fiind Festivalul Balcanic din Septembrie.

Spectacolul de anul acesta a fost conceput ca o poveste de toamnă, trecând prin stagiile vieții noastre pământene în acest anotimp al melancoliei și al frunzelor galbene: începând cu copilăria, adolescența și primele iubiri, continuând cu întemeierea familiei și a carierei dar și cu clipe mai vesele, cu muzică, cu dans și voie bună.

Mesajul de deschidere ne-a fost adresat de Marius Stan și Ligia Grindeanu, ei ne-au invitat să participăm activ la o seară de muzică, poezie, nostalgie, o seară în care să uităm de stresul zilnic și să ne amintim cu drag de anii inocenței și adolescenței. Ei au rostit de asemenea un scurt mesaj de apreciere pentru sponsorii grupului, cei care fac posibile aceste spectacole, prin susținerea financiară și morală a Cenaclului Retro.

Prima piesă muzicală din program a fost compusă și intrepretata de Lucian Blaga și se numește Melancolii de Toamnă, o piesă instrumentală deosebit de romantică, așa cum numai maestrul nostru Lucian putea să creeze, o piesă care ne duce cu gândul la o pădure cu miresme de toamna și frunze multicolore, la păsări călătoare zburând peste lacul de argint…

Apoi reveria aceasta a fost întreruptă și a intrat în scenă subsemnatul, (dacă vă vine să credeți au avut încredere să-mi dea microfonul în mână) ; eu am recitat poezia „Amurg de Toamnă”, scrisă de Traian Bălan, acest om care continuă să ne impresioneze cu talentul său poetic și muzical. Am început acest articol cu un fragment din această poezie plină de simțiri lăuntrice cauzate de frumusețea toamnei.

„Hai frunză galbenă, ceas desfrunzit, de ce vrei tu să cred că toamna a și venit?”, cântec popularizat de Pasărea Colibri pe versuri de Dan Verona a fost interpretat de Laura Șișu în stilul ei original și plin de viață.
Poeta Ligia Grindeanu, originară din Sighișoara, a recitat în continuare o poezie proprie intitulată “Octombrie”.

„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva”, un cântec deosebit de frumos pe versuri de Nichita Stănescu a fost interpretat de Corina Vlad și Valentin Tomescu, iar poezia a fost recitată în tandem de către Ligia Grindeanu. (poezia “Emoție de Toamnă”, publicată în 1964 în volumul “O viziune a sentimentelor” este o poezie în care poetul își exprimă teamă că iubirea se va pierde cu trecerea timpului și cu absența iubitei sale, dar sentimentul este atât de puternic încât nu dispare, ci se transpune în planul cosmic).

„În seara asta mamă, lumea e a mea”- cântecul „Taină”, un cântec vechi al grupului Ecou din veacul Cenaclului Flacăra a fost interpretat de Laura Șișu cu acompaniamentul Corinei și al grupului.

Călin Marincas a recitat apoi un fragment din poezia „Călin, file din poveste” a marelui nostru poet Mihai Eminescu, descriind atmosfera feerică a nunții din pădurea de argint.

„I-ați buzunarele lungi! Căci vine toamna cu ploi de frunze. Și, ai să vrei să aduni, Castane, amintiri și umbre”, cântec popularizat de Walter Ghicolescu pe versuri de Ovidiu Mihăilescu a fost interpretat de Corina cu exuberanța ei adolescentină.

„Spune-mi pădure cu frunză rară, Unde-i iubirea de astă vară”, cântecul Tatianei Stepa pe versuri de Adrian Păunescu, a fost interpretat de Laura, un cântec melancolic al iubirii ce se mistuie odată cu venirea toamnei și a iernii în natură și în suflet.

Ligia a recitat apoi poezia „Aromele Iubirii” scrisă de poeta Ana Munteanu Drăghici care este mama Ligiei. Poezia descrie reînvierea iubirii când „frunza (căzută) devine o aripă în zborul către nemurire”.

„Parcă ar fi, parcă n-ar fi, parcă m-aș îndrăgosti, Voi rămâne cu tine încă 2000 de ani”, această declarație de dragoste lansată de grupul Poesis pe versuri de Dan Olarasu a fost interpretată cu multă sensibilitate de Traian Bălan.

Poezia „Greierele și Furnica”, o parodie la fabula lui LaFontaine scrisă de epigramistul Sorin Olariu, a fost recitată de cuplul Anda și Ștefan Cristoltean. Acest cuplu a inițiat Cenaclul Retro în 2016 cu misiunea de a actualiza în inimile românilor din SUA mișcarea culturală care a fost Cenaclul Flacăra și să lase în urmă o frântura din cultura noastră românească. Soții Cristoltean nu doar că sunt foarte talentați, dar au și un acut simț al umorului!

„Între noi nu mai e nimic, nici măcar aer”, acest duet lansat de Freestay și Andra a fost cântat cu mult profesionalism de către Monica Blaga și Ștefan Cristoltean. Această interpretare a scos în evidență nu doar talentul extraordinar al celor doi interpreți dar și munca depusă la pregătirea acestui cântec pentru spectacol.

A urmat apoi un moment vesel, sub forma unei mici scenete pe fundalul poeziei „Balada Leneșului”, scrisă de Marius Stan cu ceva timp în urmă și mimată superb de Cătălin Nicolae.

Sorin Griza a interpretat apoi cântecul „Pe cine și câte cărări”, lansat de Ducu Bertzi, o baladă a omului singuratic dar și a simțământului de libertate pe care doar natura ni-l poate da.

În continuare Valentin a cântat cântecul „Alege-mă pe mine”, compoziție proprie pe versuri de Lavinia Tomescu, partenera lui de viață.

Anda a recitat apoi poezia “Vis Vegetal” de Magda Isanos: “Aș vrea să fiu un copac și-aș vrea să cresc lângă fereastră ta…”.

Ștefan a interpretat în continuare cântecul „Spune-mi cine ești”, cântec popularizat de grupul Semnal M în 1983 și care ne aduce din nou aminte de studenție. Cântecul este expresia iubirii secrete, povestea clasică a tânărului care își privește de afară iubita care stă în geam și își imaginează cum ar fi să o cunoască mai de aproape.

Am ascultat apoi „Arie de Bach”, poezie scrisă și recitată de Marius Stan pe fundalul Ariei pentru pian de Johann Sebastian Bach, interpretată de Lucian Blaga. Un moment clasic care a străbătut secolele.

Și de la muzică clasică am trecut la un tangou, anume cântecul „Frunzele” în varianta lui Nicu Alifantis pe versuri de Radu Stanca și interpretat de Vali Tomescu.

Și apoi de la tangou am trecut și la un rock-n-roll, ascultând o compoziție proprie a lui Ștefan din anii studenției: “Te am doar pe tine”.

„Tristeți Provinciale”, de pe discul galben al lui Mircea Baniciu, a fost interpretată de Traian, o poveste melancolică a vieții din provincie din secolele trecute.

Și încă un moment hazliu, atunci când Cătălin a recitat poezia “O aventură galantă” de Ion Pribeagu, care descrie on întâlnire cu “O coniță delicioasă, nici urâtă, nici frumoasă” care în final se lasă cu spitalizare pentru aventurierul nostru.

Ligia a recitat în continuare o poezie proprie : “Lumea de azi”, descriind viteza cu care trece viața pentru noi toți, rămânând doar nostalgia anilor inocenței și ai copilăriei.

Corina a intrepretat apoi cântecul “Regăsire” pe versuri scrise special pentru ea de Traian Bălan, o poveste a iubirii și a despărțirii temporare dar și a regăsirii dintre doi îndrăgostiți.

Călin a recitat în continuare poezia “Binecuvântare” a poetei Ana Munteanu Drăghici din Sighișoara.
Monica și Lucian au interpretat apoi compoziția proprie „Plouă peste amintiri”, o reverie a iubirii pierdute într-o atmosferă ploioasă și tristă.

Sorin a cântat apoi cântecul “Ploaia care va veni”, lansat de Florian Pittiș și Pasărea Colibri, o critică a puterii care corupe și un îndemn la a crea o lume mai bună.

A fost o seară de vis din nou pentru noi toți și ne-am bucurat nespus să fim între prieteni și să ne simțim bine, să mai uităm de stresul zilnic și de cerul gri al toamnei, să ne încărcăm sufletele cu muzică și poezie. Mulțumim pe această cale tuturor pentru prezența la spectacol și pentru susținerea morală a Cenaclului Retro. Pentru cei interesați să afle mai multe detalii despre Cenaclul Retro, va rugăm să accesați pagină de web: www.cenaclulretro.org

Vă așteptăm cu drag la următorul spectacol!

Radu Russell Racean
Chicago, Noiembrie 2018

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0