Povestea de corupție a familiei Biden este mai mult despre dragostea de bani decât despre dragostea pentru Hunter

O examinare obiectivă a vieții de adult a lui Hunter Biden arată că cele mai grave probleme de dependență ale sale au apărut abia după ce a început să se diminueze, la sfârșitul mandatului de vicepreședinte al tatălui său, capacitatea de a face uz de influența acestuia care i-a permis practic să „acopere toate cheltuielile pentru întreaga sa familie timp de 30 de ani“.

Cea mai recentă încercare a presei corporatiste de a interveni în favoarea familiei Biden urmărește să minimalizeze gravitatea faptelor recunoscute de Hunter privind încălcarea legislației fiscale și a celei referitoare la arme de foc, prezentând totul ca o poveste de reabilitare, analizează Matt Beebe pentru The Federalist.

În contextul în care există tot mai multe dovezi că Hunter a săvârșit și alte infracțiuni grave, precum și o mărturie incendiară a unui denunțător care îl implică pe tatăl său într-o schemă de trafic de influență, The New York Times ar vrea să vă facă să credeți că „principalul lucru de reținut“ este „minunata dovadă de dragoste și sprijin“ pe care Joe Biden l-a arătat fiului său.

Fără îndoială, problemele lui Hunter cu dependența au fost sfâșietoare pentru întreaga sa familie și nu au cauzat decât suferință. Dar nu există nicio dovadă care să sugereze că dependența sa de ani de zile de droguri și problemele cu pornografia și prostituatele au vreo legătură cu actuala problemă juridică care, în cele din urmă, l-ar putea implica pe președinte – decât dacă luăm în considerare că ceea ce a permis ca întreaga poveste să iasă la iveală de sub mușamalizarea Departamentului de Justiție (DOJ) și să ajungă în atenția publicului a fost tocmai faptul că Hunter și-a abandonat laptopul și colecția de probe ce-l incriminează în timpul unei partide de dezmăț și droguri.

1996-2006: Succesul tipic unei familii de politicieni privilegiați

Până la învestirea lui Joe Biden în funcția de vicepreședinte, în ianuarie 2009, cariera profesională a lui Hunter a fost în mare măsură conformă cu statutul de fiu privilegiat al unui politician de succes și puternic din Washington: La scurt timp după realegerea lui Joe în Senat în 1996 – pe când era proaspăt absolvent al facultății de drept și nu trecuse încă examenul de barou – Hunter a fost angajat ca director la MBNA Corporation.

MBNA era compania de servicii financiare din Delaware (vândută mai târziu către Bank of America) care fusese atât de apropiată de Biden, pe atunci senator, încât Byron York, într-un articol din 1998 pentru The American Spectator, l-a poreclit în mod infam „Senatorul de la MBNA“.

În 2019, Matthew Yglesias, într-un articol pentru Vox, a recunoscut că „Hunter a obținut postul mai degrabă datorită relației cordiale a tatălui său cu respectiva companie“.

Până în acel punct, problemele lui Hunter cu adicția par să fi fost legate în principal de abuzul de alcool. În cele din urmă, situația a devenit atât de gravă încât s-a înscris într-un program de dezintoxicare de o lună, în 2003.

Diferite hagiografii care au căutat să îl reabiliteze pe Hunter în ochii publicului, precum și propria sa biografie, Beautiful Things, au relatat cu sinceritate experiențele lui Hunter cu alte programe de dezintoxicare între 2010 și 2016, dar acesta pare să fi fost, în cel mai rău caz, un alcoolic funcțional și un consumator de droguri în scopuri recreative în această perioadă.

Ce-i drept, lui Hunter i-a luat doar doi ani pentru a ajunge vicepreședinte al MBNA, iar în 1998 a intrat pe scena politică din Washington, mai întâi cu un loc de muncă în cadrul Departamentului de Comerț în timpul mandatului lui Clinton, apoi la o firmă de lobby.

În 2004, a adăugat o slujbă cu jumătate de normă, când președintele George W. Bush l-a numit în consiliul de administrație al Amtrak. Succesul lui Hunter a fost întotdeauna strâns legat de poziția lui Joe Biden în Senat.

Faptul că interesele clienților săi se suprapuneau ridica din când în când semne de întrebare, dar firma lor de lobby era expertă în a naviga printre puținele reguli din Senat privind conflictul de interese.

2006-2016: O tranziție de la lobby la investiții private și consultanță

În 2006, când Joe Biden urma să devină președinte al Senate Foreign Relations Committee și se pregătea să candideze la președinție în 2008, a devenit clar că navigarea pe terenul minat al exploatării numelui Biden va fi mult mai dificilă – chiar dacă și mult mai profitabilă.

Tot în 2006, fratele președintelui, James Biden, a propus achiziționarea fondului de investiții Paradigm Global Advisors. Aparent o modalitate prin care Hunter să își găsească un loc de muncă în afara domeniului lobby-ului guvernamental, James a invocat în acordul inițial de fuziune legăturile familiei Biden cu „sindicatele de stat și municipale“ ca sursă de noi profituri pentru firmă.

În realitate, se pare că fondul a servit ca sursă de lichidități pentru James și Hunter și, în cele din urmă, a fost implicat în mai multe scandaluri și înțelegeri dubioase cu diverși escroci.

Cei doi Biden și-au menținut fațada de nevinovăție și nici Paradigm, nici ei nu au fost vreodată asociați oficial cu vreo infracțiune. Cu toate acestea, au început să lichideze Paradigm în 2010.

În 2008, Hunter a fondat Seneca Global Advisors ca firmă de consultanță pentru a ajuta companiile să își dezvolte afacerile în străinătate, iar în 2009 s-a asociat cu Christopher Heinz (fiul vitreg al fostului secretar de stat John Kerry) pentru a crea Rosemont Seneca Partners, o firmă cu capital privat în valoare de 2,4 miliarde de dolari.

Prietenul lui Heinz și coleg de facultate, Devon Archer, a devenit directorul acesteia. Heinz s-a distanțat ulterior de companie după ce Biden și Archer s-au alăturat consiliului de administrație al Burisma.

Se presupune că milioanele de dolari obținute din această afacere sunt cele care ar fi fost raportate necorespunzător în declarațiile fiscale ale lui Hunter. Acestea au făcut obiectul unor critici continue din partea republicanilor de când povestea a devenit publică, în perioada premergătoare alegerilor din 2020 și, mai recent, ca urmare a dezvăluirilor unui agent IRS care au oferit detalii suplimentare, printre care și faptul că actualii oficiali ai DOJ ar fi încercat să împiedice urmărirea penală pentru a minimaliza răul provocat administrației Biden.

2016-2019: Poate un dependent de droguri să fie atât de profesionist?

Deși rămâne discutabil dacă Hunter este „cel mai deștept om pe care îl cunoaște [Joe Biden]“, este clar că a reușit să se folosească cu succes de situația sa și să transforme oportunitățile care i-au fost oferite în milioane de dolari.

Nu e deloc ușor să faci așa ceva, cu atât mai mult dacă ești dependent de droguri. Și este important de menționat că nu există nicio dovadă că în această perioadă de timp ar fi fost. Așadar, ce s-a schimbat?

În biografia sa, Beautiful Things (Lucruri frumoase), Hunter Biden a recunoscut: „În ultimii cinci ani, căsnicia mea de două decenii s-a destrămat, mi s-au pus pistoale în față și, la un moment dat, am renunțat la tot ce am făcut, trăind în moteluri Super 8 de $59 pe noapte lângă I-95, băgându-mi familia în sperieți chiar mai mult decât pe mine însumi“.

Cartea Mirandei Devine, intitulată pe bună dreptate Laptop from Hell (Laptopul din iad), oferă și mai multe detalii picante din această perioadă. O explicație completă cu privire la ceea ce a declanșat „beția“ fără precedent a lui Hunter din 2016 până în 2019 s-ar putea să nu avem niciodată, dar ideea că singurul element important de reținut de aici ar fi pur și simplu dragostea unui tată care răscumpără un dependent ce a luat pur și simplu niște decizii greșite scoate în relief altceva.

Descoperirile de pe laptop și relatările din mass-media aservită confirmă afirmațiile potrivit cărora Joe Biden s-a implicat activ în a-l ajuta pe Hunter să se pună din nou pe picioare.

Cu toate acestea, prima dovadă publică a vreunui demers semnificativ în acest sens din partea bătrânului Biden, anterior, pare a fi mesajul vocal sfâșietor lăsat pe 15 octombrie 2018, după ce acesta a decis să candideze din nou la președinție.

Luați-o cum vreți, dar este clar că scandalul înseamnă mult mai mult decât „povestea despre dragostea unui tată“.

Faptul că Joe Biden își iubește fiul este de necontestat. Rămâne de văzut dacă eforturile lui Joe de a-l ajuta pe Hunter să-și revină s-au intensificat datorită deciziei sale de a intra în cursa prezidențială.

Oricum ar sta lucrurile, pe lângă un capitol despre dragoste, povestea despre Hunter și Joe Biden are nevoie de un capitol despre dragostea pentru bani – și despre modul în care întreaga familie Biden s-a îmbogățit prin escrocheriile lui Hunter.

Tribuna.US