HomeActualități Americane

Prea puțin, prea târziu: O lecție pentru securitatea frontierelor

Prea puțin, prea târziu: O lecție pentru securitatea frontierelor

Khalid al-Mihdhar a aterizat pe aeroportul internațional John F. Kennedy din New York pe 4 iulie 2001. Aceasta era cea de-a doua călătorie pe care o f

Khalid al-Mihdhar a aterizat pe aeroportul internațional John F. Kennedy din New York pe 4 iulie 2001. Aceasta era cea de-a doua călătorie pe care o făcea în Statele Unite, cu cea de-a doua viză, cu cel de-al doilea pașaport saudit pe care l-a folosit pentru a intra în această țară în mai puțin de doi ani.

Două luni mai târziu, a urcat la bordul cursei American Airlines 77.

Povestea lui Khalid al-Mihdhar a scos la iveală imperfecțiunea securității frontierelor Statelor Unite – la porturile legale de intrare.

Saudiții i-au eliberat lui al-Mihdhar un nou pașaport în 6 aprilie 1999. A doua zi, în Jeddah, potrivit unui raport de personal al Comisiei 9/11, el a aplicat pentru o viză B1/B2 (turism și afaceri) pentru a vizita Statele Unite. Cu trei zile înainte, un alt terorist al Qaeda, Nawaf al-Hazmi, a aplicat în Jeddah pentru o viză B1/B2. al-Hazmi și al-Mihdhar aveau să devină tovarăși de călătorie.

Dar înainte de a putea ajunge în Statele Unite, comunitatea americană de informații i-au urmărit succint. În 2004, Inspectorul General al Departamentului de Justiție a publicat un raport intitulat „O revizuire a modului în care FBI gestionează informațiile secrete legate de atacurile din 11 septembrie”.

O secțiune a acestui raport este denumită „NSA oferă informații despre călătoriile planificate de către operativii al-Qaeda în Malaezia”. Se spune: „Comunicațiile au indicat că mai mulți membri ai unui cadru operațional intenționau să călătorească în Kuala Lumpur, Malaezia, la începutul lunii ianuarie 2000. Analiza acestor comunicații a arătat că persoanele implicate erau Nawaf, Khalid și Salem”.

O notă de subsol spune: „NSA dispune de informații suplimentare în baza sa de date, identificând mai departe pe Nawaf ca Nawaf al-Hazmi, un prieten al lui Khalid. Cu toate acestea, NSA a informat OIG că nu i s-a cerut să efectueze cercetări despre acești indivizi la acel moment și că nu a dezvăluit informațiile despre Hazmi”.

„Rapoartele NSA referitoare la aceste comunicații au fost trimise, printre altele, la sediul central FBI, la birourile FBI din Washington și New York, cât și la CTC-ul CIA”, se arată în raportul IG. „La FBI, această informație a apărut în actualizarea amenințărilor zilnice adresate directorului în 4 ianuarie 2000”.

CIA a determinat ulterior că personajul Khalid era al-Mihdhar.

Un funcționar CIA care lucra în Unitatea Bin Laden, pe care îl numim Michelle, a stabilit că există legături între acești indivizi și al-Qaeda, precum și cu atacurile cu bombă asupra ambasadei din Africa de Est din 1998”, continuă raportul.

Raportul CIA indică faptul că al-Mihdhar a sosit la o locație rechiziționată pe 5 ianuarie 2000, cu un pașaport care „conținea o viză valabilă de Statele Unite”. Aceasta, desigur, era viza pe care o obținuse în Jeddah, în aprilie 1999.

„Pașaportul lui Mihdhar a fost fotocopiat și trimis la sediul CIA”, arată raportul IG.

Directorul CIA-ului de la acea vreme, George Tenet, a explicat ce a urmat după acest moment, într-o mărturie scrisă prezentată într-o audiere comună a comisiilor de informații ale Camerei și Senatului pe 17 octombrie 2002.

„La începutul lunii ianuarie 2000, am reușit să obținem o fotocopie a pașaportului lui al-Mihdhar în timp ce călătorea către Kuala Lumpur”, a spus Tenet. „Arăta o viză cu multiple intrări în SUA, emisă pe 7 aprilie 1999, în Jeddah”.

„Aveam, la acel moment, nivelul necesar de detalii pentru a-l pune pe lista de urmărire – adică, să-l înaintăm Departamentului de Stat pentru refuzarea intrării lui în Statele Unite sau să-i refuze o altă viză. Ofițerii noștri au rămas axați pe operațiunea de supraveghere”.

Deși comunitatea de informații din Statele Unite l-a supravegheat pe al-Mihdhar în 2000, când era în Kuala Lumpur cu al-Hazmi, nu și-a dat seama până în martie că al-Hazmi a zburat către Statele Unite o săptămână mai târziu. Nici nu a realizat pentru mai mult de un an și jumătate că al-Mihdhar a zburat în Statele Unite cu al-Hazmi sau că al-Mihdhar a părăsit Statele Unite în iunie 2000, doar pentru a se întoarce pe 4 iulie 2001.

„De fapt”, se spune în raportul IG, „Mihdhar a călătorit în SUA cu Hazmi pe 15 ianuarie 2000. Acest detaliu nu a fost descoperit de nimeni din comunitatea de informații până în august 2001”.

Ce s-a întâmplat între timp?

„Al-Mihdhar a părăsit SUA pe 10 iunie 2000 și a obținut un nou pașaport și o nouă viză americană, probabil din motive de securitate operațională”, a declarat Tenet comisiilor de informații.

„Al-Mihdhar a aplicat pentru această nouă viză pe 13 iunie în Jeddah și a declarat că nu a mai călătorit niciodată în SUA. Pe 4 iulie 2001 s-a întors în SUA, prin New York”.

„În luna august 2001, CIA a devenit din ce în ce mai preocupat de un atac terorist major împotriva intereselor Statelor Unite și am ordonat o revizuire a documentelor noastre pentru a identifica potențialele amenințări. CTC și-a revizuit poziția față de al-Mihdhar din cauza legăturilor sale cu alți teroriști. În timpul acestei revizuiri, CTC a constatat că al-Mihdhar și al-Hazmi au intrat în Statele Unite pe 15 ianuarie 2000. De asemenea, a stabilit că al-Mihdhar a plecat din Statele Unite pe 10 iunie 2000 și a reintrat pe 4 iulie 2001. CTC nu a identificat nicio informație cu privire la plecarea lui al-Hazmi din Statele Unite”.

În acel moment, CIA a dat alarma.

Pe 23 august 2001, „CIA a trimis un mesaj – marcat ca urgent – către Departamentul de Stat, INS, Departamentul Vamal și FBI prin care le cerea să-i introducă pe al-Mihdhar și al-Hazmi, indivizi asociați cu Bin Laden, în sistemele VISA/VIPER, TIPOFF și TECS”, a spus Tenet. „Mesajul spunea că CIA recomandă ca al-Mihdhar și al-Hazmi să fie imediat urmăriți”.

Era prea târziu.

Cu toate acestea, în august 2001 guvernul american știa mult mai bine cine erau al-Mihdhar și al-Hazmi decât știe acum despre cei care au trecut granița noastră ieri și care nu au fost prinși de poliția de frontieră.

Terence P. Jeffrey
CNS News

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0