HomeActualități Românești

Premieră mondială: Laserul de la Măgurele a atins puterea de peste 10 petawatts

Premieră mondială: Laserul de la Măgurele a atins puterea de peste 10 petawatts

Miercuri, a fost organizat un eveniment pentru a marca acest moment. "Este o zi foarte mare pentru noi, o zi importantă. Comunicăm rezultatele test

Miercuri, a fost organizat un eveniment pentru a marca acest moment.

“Este o zi foarte mare pentru noi, o zi importantă. Comunicăm rezultatele testelor de putere ale sistemului laser ELI-NP de la Măgurele. Vă pot spune că a atins o putere mai mult decât am visat noi – 10.88 petawatts. Sunt zece milioane de miliarde de waţi. A zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină. Mare realizare ştiinţifică ce constituie o premieră mondială. Cu ajutorul acestui laser putem să creăm fenomene noi, să urmărim comportarea materiei în condiţii extreme, care până acum nu au fost pe Pământ, probabil în Univers există şi încercăm astfel să desluşim unele dintre tainele Universului. Astăzi se împlineşte un vis care a început cu mai puţin de zece ani în urmă, în care, printr-o decizie politică, s-a hotărât ca România să construiască, să participe la această cursă mondială de a realiza cel mai puternic laser din lume. A fost un vis al cercetătorilor din întreaga lume. Toţi visau să existe un astfel de instrument. În urmă cu zece ani cea mai mare putere era sub un petawatt. Între timp, domeniul a explodat, a fost o cursă în care au participat foarte multe dintre ţările dezvoltate ale lumii. Astăzi sunt peste zece laboratoare cu laser de peste un petawatt. Există un concurent serios în Coreea de Sud. Noi avem astăzi peste zece”, a spus Nicolae Zamfir.

Şeful grupului de laser, Ioan Dăncuş, a arătat că ELI-NP este capabil să producă cel mai puternic pool de lumină de pe planetă la ora actuală.

“Este o realizare a unei echipe complexe şi complete. (…) Am folosit cel mai mare cristal de tip safir dotat cu ioni de titan crescut vreodată pe Pământ. Un cristal de 20 de centimetri diametru. (…) Pentru ca acest sistem să poată să funcţioneze este nevoie de o infrastructură incredibilă. Tot sistemul laser, împreună cu experimentele, este plasat pe o placă antivibraţii care ne decuplează complet de vibraţiile exterioare. Din punct de vedere tehnic avem de-a face cu un sistem fantastic”, a explicat cercetătorul.

Potrivit acestuia, sistemul conţine mii de componente optice şi electronice.

“Vom folosi acest laser ca să răspundem la două mari chemări ale noastre: curiozitate – să înţelegem mai bine ce se întâmplă cu Universul din jurul nostru şi creativitate – să dezvoltăm ceva prin care să ajutăm omenirea să trăiască mai bine”, a precizat Dăncuş.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, este de părere că proiectul de la Măgurele reprezintă, fără îndoială, un moment foarte important în istoria ştiinţei.

“Toate etapele prin care am trecut cu toţii nu au fost deloc uşoare. Au fost momente în care aproape că nu mai credeam că vom ajunge aici. (…) Dacă mă bucur pentru ceva mă bucur pentru generaţia tânără, pentru că are aici cu ce lucra, are aici ce învăţa, are de la cine învăţa şi sunt convinsă că rezultate nu se vor lăsa aşteptate. România, prin intermediul cercetării de aici, va căpăta şi o altă vizibilitate, va avea o altă producţie ştiinţifică şi, fără îndoială, aşa cum aţi început proiectul de aici este unul internaţional”, a afirmat ministrul.

La rândul său, ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc, a felicitat echipa de cercetători de la Măgurele şi a spus că această realizare demonstrează că oamenii de ştiinţă din România pot obţine rezultate care să-i situeze la cele mai înalte cote la nivel mondial.

“Vreau să felicit în primul rând echipa de la Măgurele alături de Grupul Thales pentru acest succes deosebit, care iată în aceste moment vă face cei mai buni din lume. În spatele acestei realizări este foarte multă muncă, foarte multă încăpăţânare şi toate acestea ne-au adus în situaţia în care putem să raportăm cel mai puternic laser din lume care se găseşte din fericire în România. (…) Sunt fericit pentru că acest laser este în România şi pentru că aceasta demonstrează că România este capabilă să facă lucruri foarte importante, în ciuda multor persoane care se îndoiesc sau se îndoiau de ce putem noi face. Această performanţă demonstrează că oamenii de ştiinţă din România, cercetătorii, pot obţine rezultate care să ne situeze la cele mai înalte cote la nivel mondial”, a spus ministrul.

AGERPRES

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0