HomeActualități Românești

Premierul Cîţu l-a revocat din funcţie pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu

Premierul Cîţu l-a revocat din funcţie pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu

Premierul Florin Cîţu l-a revocat din funcţie, miercuri, pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţând că va prelua interimatul acestui portofoliu

Premierul Florin Cîţu l-a revocat din funcţie, miercuri, pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţând că va prelua interimatul acestui portofoliu.

Totodată, şeful Executivului a demis-o din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii pe Andreea Moldovan.

„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului preşedinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcţia de ministru al Sănătăţii a domnului Vlad Voiculescu. Totodată, am decis demiterea din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, a anunţat Florin Cîţu, miercuri, într-o informare a Guvernului.

Vlad Voiculescu (USR+) a condus Ministerul Sănătății timp de 4 luni, perioadă în care gafele sale politice și administrative au fost mai multe decât performanțele, activând timid pe scena politică românească.

Este de așteptat ca USR+ să propună un nou Ministru al Sănătății, având în vedere că portofoliul revine acestei formațiuni.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0