Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, americanilor William Nordhaus (Universitatea Yale, SUA) şi
Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, americanilor William Nordhaus (Universitatea Yale, SUA) şi Paul Romer (NYU Stern School of Business, New York, SUA) pentru că “au proiectat metode de rezolvare a unora din cele mai fundamentale şi mai presante probleme ale timpurilor noastre: creşterea sustenabilă pe termen lung a economiei globale şi bunăstarea populaţiei lumii”, informează site-ul oficial nobelprize.org.
“Contribuţiile celor doi economişti au furnizat perspective fundamentale în cauzele şi consecinţele inovaţiei tehnologice şi ale schimbării climatice”, a precizat Comitetul Nobel.
William Nordhaus s-a ocupat de schimbările climatice. Concluziile studiilor sale au legătură cu conexiunile dintre societate şi natură. Nordhaus a decis să analizeze aceste probleme în anii ’70, deoarece oamenii de ştiinţă au devenit din ce în ce mai îngrijoraţi de efectul combustibililor fosili asupra încălzirii planetei. La mijlocul anilor ’90, el a creat pentru prima dată un model de evaluare integrat, care descrie interdependenţa globală între economie şi climă. Modelul său integrează teorii şi rezultate empirice din fizică, chimie şi economie. Modelul creat de Nordhaus este larg răspândit în prezent şi este folosit pentru a simula modul în care economia şi clima se pot influenţa reciproc în procesul dezvoltării sau al evoluţiei.
Este folosit pentru a examina consecinţele intervenţiilor politicilor climatice, de exemplu taxele pe emisiile poluante.
Paul Romer a demonstrat modul în care cunoaşterea poate funcţiona ca un motor al creşterii economice pe termen lung. Când se acumulează de-al lungul deceniilor un avans al PIB-ului de câteva procente, vieţile oamenilor se schimbă. Precedentele cercetări macroeconomice scoteau în evidenţă faptul că inovaţiile tehnologice sunt principalul motor al creşterii economice, dar ele nu prezentau modul în care deciziile economice şi condiţiile de pe pieţe determină crearea noilor tehnologii.
Paul Romer a rezolvat această problemă demonstrând modul în care forţele economice guvernează disponibilitatea companiilor de a produce idei noi şi inovaţii.
Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de către Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat pentru prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.
COMMENTS