Procurorul General al SUA: „Acesta nu este un declin al religiei, ci distrugere planificată”

William Barr, procurorul general al SUA:

„Suntem într-o perioadă similară cu zilele Bisericii timpurii,
când autorităţile îi obligau pe creştini să-si încalce credinţa”

„Acesta nu este un declin al religiei, ci distrugere planificată. Seculariştii şi aliaţii lor progresişti s-au folosit de forţa comunicării în masă, a culturii populare, a industriei de divertisment şi a universităţilor pentru a declanşa un atac neîntrerupt asupra religiei” – William Barr, procurorul general al SUA

Săptămâna trecută, procurorul general al SUA, William Barr a ţinut un discurs despre libertatea religioasă la Notre Dame Law School. Barr arată că unul dintre cele mai importante aspecte ale libertăţii religioase este libertatea de a-ţi transmite credinţa copiilor. Aici se dă una dintre bătăliile centrale ale acestor ani.

Ameninţarea la adresa libertăţii religioase este o ameninţare existenţială

Publicistul American Rod Dreher citează pe larg din discurs, în The American Conservative, şi comentează anumite aspecte ale acestuia. Discursul integral al lui William Barr îl găsiţi aici. Voi realiza mai jos o sinteză a discursului, rezumând şi câteva dintre comentariile lui Rod Dreher.

De ce este important acest discurs? Poziţia lui William Barr în SUA este una foarte înaltă – în SUA, poziţia este echivalentă la nivel federal cu cea a Ministrului Justiţiei. Discursul este foarte important deoarece pentru prima dată cineva cu un rang atât de înalt discută despre ameninţarea la adresa libertăţii religioase într-un mod atât de tranşant. Barr arată că suntem într-o perioadă similara cu zilele Bisericii timpurii, când autorităţile romane nu doar ca nu se mulţumeau să-i lase pe creştini să se roage în pace, ci îi obligau să-si încalce credinţele. Ca să fac o legătură cu mizele noastre de pe plan local şi cu referendumul pentru familie de anul trecut, ceea ce îi frământă pe credincioşii noştri nu este existenţa altor „stiluri de viaţă”, ci exact perspectiva să îşi asume şi să afirme valori care sunt ne- şi anti-creştine.

Apoi, nu vorbim, aici, despre vechea dispută dintre Republicani şi Democraţi, în spaţiul american. Ci este vorba despre o ameninţare la adresa libertăţii religioase, de conştiinţă şi de exprimare pe care oamenii religioşi din Statele Unite, şi nu numai din SUA, o resimt ca pe o problemă şi o ameninţare existenţială. În sfârşit, William Barr rămâne consecvent cu poziţiile sale – el a avut astfel de luări de poziţie încă de la începutul anilor 90. Ceea ce face Barr acum este să îşi completeze discursul, incluzând probleme care ţin de curriculum şcolar şi de noile obiective ale ideologiei „progresiste”.

„Imoralitatea este o altă formă de tiranie”

William Barr începe prin a vorbi despre capacitatea de auto-guvernare, mai exact nu despre guvernarea administrativă dintr-o democraţie liberală, ci despre capacitatea indivizilor de a-şi stăpâni propriile patimi şi de a le supune raţiunii.

Nici o societate nu poate exista fără capacitatea de a restrânge viciul, susţine Barr. Dacă vom depinde doar de guvern pentru a face acest lucru, vom avea parte de tiranie. În fapt, este ceea ce se întâmplă în China; mulţi chinezi susţin sistemul tiranic de credite sociale, deoarece comunismul a distrus societatea civilă şi încrederea socială.

Conform lui Barr, imoralitatea este o altă formă de tiranie. Oamenii înrobiţi de propriile pofte fac viaţa în comunităţi imposibilă. Ca o observaţie personală, putem spune că este, în fapt, ceea ce vedem în multe regiuni ale României – de exemplu, în zonele unde activează reţelele de trafic de persoane, sau mafia tăierilor ilegale de lemn. Şi traficul de persoane, şi mafia lemnului sunt fenomene profund imorale, care au la bază viciul şi lăcomia. La nivel mondial, piaţa traficului de carne vie este a doua cea mai mare piaţă neagră, după piaţa drogurilor, iar cele mai multe victime din Uniunea Europeană provin din păcate din România. La nivel local, aceste fenomene degradează relaţiile interumane, deteriorează textura socială şi distrug comunităţile respective.

Barr citează în acest sens din filosoful şi omul de stat irlandez Edmund Burke:

„Oamenii sunt calificaţi pentru libertatea civilă într-o proporţie directă cu măsura în care sunt dispuşi să-şi pună în lanţuri morale propriile lor pofte. Societatea nu poate să existe dacă o forţă morală nu este aşezată undeva; şi cu cât o astfel de forţă există mai puţin în interior, cu atât ea trebuie să existe în exterior. Este scris în firea eternă a lucrurilor că oamenii cu minţi neînfrânate nu pot să fie liberi. Viciile lor sunt cele care îi modelează.”

„Astăzi asistăm la o distrugere planificată a religiei”

De ce religia este un bun public? Pentru că, arată Barr, „îi antrenează pe oameni să dorească ceea ce este bun.” Religia ajută la formarea unei culturi morale in societate şi încurajează disciplina morală. Nu a apărut nici un crez secular care să poată face ceea ce face religia, susţine William Barr. Şi eliminând religia, demontăm fundamentul moralităţii noastre publice. „Ceea ce numim «valori» astăzi nu sunt altceva decât simple sentimentalisme ce-şi extrag seva din vaporii creştinismului”.

Barr renunţă la orice eufemism când afirmă în mod explicit că religia nu este pe moarte, ci este împinsă într-acolo. „Aceasta nu este un proces de decădere”, susţine Barr. „Aceasta este o distrugere planificată”:

„Astăzi asistăm la ceva diferit de mişcarea unui pendul care oscilează (între tradiţionalism şi liberalism, n.m.) şi care s-ar putea întoarce. În primul rând, este vorba despre forţa, intensitatea şi caracterul foarte cuprinzător al atacului asupra religiei la care asistăm în zilele noastre. Acesta nu este un declin (al religiei); este distrugere planificată. Seculariştii şi aliaţii lor «progresişti» s-au folosit de toată forţa comunicării în masă, a culturii populare, a industriei de divertisment şi a universităţilor pentru a declanşa un atac neîntrerupt asupra religiei şi valorilor tradiţionale.”

El arată că seculariştii din mediul academic, mass-media şi din alte sfere nu sunt deloc neutri, ci mai degrabă au inoculat o formă de de religiozitate în propriul lor proiect de distrugere a religiei:

„Una dintre ironii este că proiectul secularist a devenit el însuşi o religie, fiind urmat cu fervoare religioasă. Calcă în toate capcanele unei religii, inclusiv inchiziţia şi excomunicarea.”

Barr afirmă apoi că am creat o cultură populară în care suntem „prea distraşi” pentru a lua toate aceste întrebări în serios. Rod Dreher observă aici în analiza din TAC că problema nu este doar aceea că seculariştii doresc să suprime religia. Este adevărat, de asemenea, că mulţi dintre noi nu mai suntem pur si simplu interesaţi de religie. Întrebările religioase – adică întrebările despre transcendenţă şi adevărul ultim – nu pot fi suprimate pentru totdeauna, arată Dreher. Dar se pare că suntem foarte creativi când vine vorba să le evităm.

Suntem într-o perioadă similară cu zilele Bisericii timpurii

Întorcându-ne la discursul lui Barr, Procurorul general al SUA spune că suntem într-o perioadă similara cu zilele Bisericii timpurii, când autorităţile romane nu se mulţumeau să nu-i lase pe creştini să se roage în pace, ci îi obligau să-şi încalce credinţele:

„Problema nu este că religia e impusă celorlalţi. Problema este că valorile nereligioase şi seculare sunt impuse forţat credincioşilor. Aceasta îmi aduce aminte cum unii împăraţi romani nu puteau să-şi lase cetăţenii creştini – altfel loiali – în pace, ci îi obligau să-şi încalce conştiinţa prin aducerea de jertfe împăratului divinizat.”

Barr arată că unul dintre cele mai importante aspecte ale libertăţii religioase este libertatea de a-ţi transmite propria credinţă copiilor. Aici se da bătălia – şi, deoarece administraţia Trump susţine principiile acomodării şi nondiscriminării religioase, adevăratele bătălii se petrec la nivel statal şi local. Punctul central al acestui război este în şcoli:

„Pentru oricine are o credinţă, de departe cel mai important aspect al practicării acesteia este transmiterea acelei religiei propriilor copii. Nu e dar mai mare pe care să-l putem da copiilor şi nici mai mare dovadă de dragoste. Dacă guvernul intervine în acest proces, asistăm la o invadare şi încălcare monstruoasă a libertăţii religioase.”

Statele care impun programa educaţională „progresistă” cer comunităţilor locale să-şi facă şcolile ostile faţă de familiile cu valori religioase tradiţionale

Barr identifică trei zone specifice de conflict:

1. Conţinutul programei şcolare publice – în sensul punerii în aplicare a unui curriculum care susţine valori anti-tradiţionale, fără ca familiile sa aibă opţiunea de a renunţa la acestea. De exemplu, legile publice din New Jersey, Illinois şi California impun elevilor şi părinţilor curricula LGBT. William Barr dă ca exemplu un regulament al consiliului de învăţământ din comitatul Orange (California), care spune că părinţii nu îşi pot retrage copiii de la clasele de „training” LGBT:

„Consiliul Educaţiei din Orange, California, a emis o opinie potrivit căreia «părinţii care nu sunt de acord cu materialele pedagogice despre gen, identitate de gen, exprimarea genului şi orientarea sexuală nu-şi pot retrage copiii de la orele la care se predau aceste materiale».”

2. Politicile de stat concepute pentru a limita accesul şcolilor religioase la fonduri disponibile, pentru a obliga oamenii religioşi să-şi inscrie copiii în şcolile publice.

3. Utilizarea legilor statului pentru a obliga şcolile religioase să accepte „morala” seculară.

William Barr arată că statele care impun programa şcolară „progresistă” le cer comunităţilor locale să transforme şcolile în locuri neprimitoare sau chiar în mod deschis ostile faţă de familiile cu valori religioase tradiţionalre. Consecinţa este marginalizarea din ce în ce mai accentuată a oamenilor care au vederi religioase.

„Luate laolaltă, aceste cazuri ne înfăţişează o imagine tulburătoare. Vedem statul cerând şcolilor publice să ia parte la dezbateri care generează conflict social (Barr se referă la chestiunile care ţin de ideologia LGBT, transgenderism, identitate de gen, n.m.), fără a ţine cont de vederile religioase ale elevilor/studenţilor sau părinţilor acestora. De fapt, aceste state cer comunităţilor locale să transforme şcolile în locuri neprimitoare faţă de familiile cu valori religioase tradiţionale; acestor familii li se spune implicit că fie se conformează, fie pleacă.

În acelaşi timp, se exercită presiune asupra şcolilor religioase pentru ca acestea să-şi abandoneze convingerile religioase. Pur şi simplu doar pentru că au un caracter religios, aceste şcoli sunt „înfometate” deliberat prin privarea de fonduri – elevilor şi studenţilor care ar opta pentru ele li se spune că nu pot beneficia de burse decât dacă vor căuta să înveţe în altă parte.

Simultan, aceste şcoli sunt ameninţate că li se va lua dreptul de a face educaţie şi, în cele din urmă, vor fi ameninţate în mod sigur şi cu retragerea acreditării dacă vor rămâne ataşate caracterului lor religios. Dacă aceste măsuri vor avea succes, cei care au vederi religioase vor deveni şi mai marginalizaţi.”

„Educaţia înseamnă să-i conducem pe copiii noştri spre recunoaşterea faptului că există adevăr”

Procurorul general al SUA a concluzionat spunând publicului său catolic că doar prin schimbarea noastră putem spera să transformăm societatea. El a adaugat că creştinii trebuie să pună mai mult accent pe conţinutul moral în educaţie. „Educaţia nu este doar formare profesională”, a arătat William Barr. „Educaţia înseamnă să-i conducem pe copiii noştri spre recunoaşterea faptului că există adevăr, şi să-i ajutăm să-şi dezvolte facultăţile prin care să discearnă şi să iubească adevărul şi disciplina ca să trăiască în conformitate cu adevărul.” Dacă nu le transmitem credinţa şi convingerile noastre morale copiilor noştri „în mod viguros”, totul va fi pierdut.

În cele din urmă, i-a îndemnat pe avocaţi să lupte pentru libertatea religioasă în spaţiul public. El a încheiat cu următoarele cuvinte:

„Vă pot asigura că, atât timp cât voi fi procuror general, Departamentul de Justiţie va fi în fruntea acestui efort, gata să lupte pentru cea mai valoroasă dintre toate libertăţile noastre americane: libertatea de a trăi conform credinţei noastre.”

Rod Dreher arată, în încheiere, că Statul nu ne poate oferi un sens, dar poate menţine spaţiul necesar pentru a ne ingădui să descoperim propriul sens. Sau nu. Dacă statul doreşte să menţină acest spaţiu care să fie unul cu adevărat unul al libertăţii, statul trebuie să apere libertatea religioasă, ca pe o valoare democratică fundamentală. Acest lucru este unul esenţial.

Şi ne putem întreba pe drept – ce urmează, pentru creştini, în condiţiile în care aceştia nu se vor bucura de libertatea religioasă astfel definită? Ce loc vor mai avea ei în lumea construită astfel?